FRAGMENT „Amiralul Horthy, regentul Ungariei“, de Catherine Horel. Când are loc lansarea volumului

FRAGMENT „Amiralul Horthy, regentul Ungariei“, de Catherine Horel. Când are loc lansarea volumului

Catherine Horel, istoric francez

Istoricul francez Catherine Horel va veni în România cu prilejul lansării volumului „Amiralul Horthy, regentul Ungariei” – vineri, 11 octombrie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu – şi a colocviului Construire l’alliance. Les modalités de mise en œuvre de l’engagement de la France dans l’Europe médiane de l’entre-deux-guerres (1917–1939). „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din cartea lui Horel.

Ştiri pe aceeaşi temă

La evenimentul de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu vor participa, alături de Catherine Horel, istoricii Florin Ţurcanu şi Alina Pavelescu. Traducerea în limba română a volumului îi aparţine Liei Decei. 

Lăsând în urmă clişeele istoriografiilor naţionale şi polemica naţionalistă, Catherine Horel este primul istoric care alcătuieşte biografia regentului Ungariei pe baza unei documentări vaste, reuşind să impună o viziune nouă, critică şi obiectivă. Dincolo de figura controversată a lui Horthy, cartea de faţă este în egală măsură o amplă frescă a Ungariei dintre cele două mari războaie – o istorie ale cărei ecouri în prezent sunt încă vii.
 
Figura lui Miklós Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renaşterea ţării după destrămarea Imperiului şi încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – şi nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rând cu Adolf Hitler şi Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupaţia, deportările şi abuzurile contra populaţiei civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nürnberg nu va sta însă pe banca acuzaţilor, ci în boxa martorilor, iar sfârşitul vieţii şi-l va trăi în linişte la Estoril, la fel ca alţi mari exilaţi ai epocii (între care şi Carol II, fostul rege al României). În ultimii ani, e aşezat pe piedestal de regimul Viktor Orbán, în galeria eroilor naţiunii maghiare.
 
-FRAGMENT-
„[…]
Nerăbdarea lui Hitler este la culme la începutul lunii martie 1944, înfrângerile se succedă şi aliaţii Germaniei sunt din ce în ce mai reticenţi să susţină efortul de război. E supărat mai ales pe Finlanda şi Ungaria. E furios pe maghiari şi‑i spune lui Goebbels: „Maghiarii trădează! Şi asta, cu toate că le‑am spus deja că suntem informaţi de maşinaţiile lor“. Hitler vrea să‑i pedepsească şi să demită guvernul ungar, să aresteze miniştrii şi să‑l plaseze pe Horthy în reşedinţă supravegheată. Scopul său este să instaleze un guvern condus de Imrédy. Aceasta presupune şi preluarea controlului armatei. În fine, trebuie să se evite ca românii să profite de lovitura de stat pentru a cere o rectificare teritorială. Odată realizate aceste lucruri prealabile, trebuie eliminaţi evreii şi, în primul rând, cei din Budapesta: „Atâta timp cât evreii sunt prezenţi la Budapesta, nu se va putea obţine nimic de la acest oraş, nici de la ţară, nici a fortiori de la opinia publică“.
 
Sunt exercitate presiuni asupra guvernului maghiar prin intermediul Ambasadei Germaniei la Budapesta, dar şi direct asupra militarilor. Astfel, generalul Lakatos, care comandă Corpul al 8‑lea armată încă prezent pe Frontul de Est, este convocat la 12 martie la cartierul general german, teoretic pentru a se întâlni cu şeful de stat‑major. Însă Hitler în persoană este cel care‑l primeşte şi‑l insultă, căci el estimează că Ungaria nu contribuie destul la efortul de război. Horthy tocmai i‑a trimis o scrisoare în care‑i cere, dacă nu întoarcerea trupelor maghiare, cel puţin regruparea lor la frontiera Ruteniei subcarpatice. „Toţi trebuie să meargă pe front, până la ultimul om!“, strigă Hitler. Lakatos aşteaptă răbdător să treacă furtuna, răspunde că decizia nu depinde de el şi se duce să‑l întâlnească pe şeful de stat‑major. Tactica amânării pare să funcţioneze din nou, dar, în realitate, este pentru ultima dată. 
 
Între timp, la Budapesta, lumea se alarmează din cauza unei importante concentrări de trupe germane între Wiener Neustadt şi frontiera ungară. Kállay şi alţii se gândesc că este vorba doar de o demonstraţie de forţă, cu scopul de a face presiune asupra lui Horthy, căruia germanii îi solicită să‑l demită pe prim‑ministru. Cei doi bărbaţi se pun de acord şi se asigură reciproc că nu vor ceda şantajului. Mai multe personalităţi, între care şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti, industriaşi, bancheri, ca şi oameni politici de toate orientările (social‑democraţi,legitimişti, agrarieni) se perindă la Kállay. Toţi constată că rezistenţa armată este iluzorie, pentru că trupele disponibile în teritoriu nu sunt capabile să‑i înfrunte pe germani, chiar aşa slăbiţi cum sunt. Rezistenţa comunistă aflată în ilegalitate este condamnată de guvern şi prea imprevizibilă. Perplexitatea şi neliniştea domnesc.
 
Lovitura de teatru se produce în plină celebrare a sărbătorii naţionale de la 15 martie. Horthy asistă, ca de obicei, la o reprezentaţie de gală la Operă, în prezenţa corpurilor constituţionale şi diplomatice (germanii şi românii sunt absenţi), când un consilier al Ambasadei Germaniei este introdus în loja sa şi‑i aduce o misivă de la Dietrich von Jagow, care cere să fie primit imediat în audienţă de regent, pentru a‑i remite o scrisoare de la Hitler. Horthy acceptă să‑l primească pe ambasador la sfârşitul ceremoniei şi deocamdată îl convoacă pe Kállay. Ei se pun de acord asupra atitudinii pe care s‑o adopte: dacă scrisoarea conţine obişnuitele întrebări şi pretenţii ale Führerului, nu i se va răspunde; dacă acesta îl invită pe Horthy să se ducă să‑l vadă, trebuie să refuze. Or, tocmai despre asta e vorba. O reuniune de criză are loc a doua zi dimineaţa la palat. Kállay şi miniştrii afacerilor externe, Ghyczy, şi al apărării, Lajos Csatay, ca şi şeful de stat‑major Szombathelyi se află în faţa regentului, care le citeşte conţinutul scrisorii. Hitler îi cere lui Horthy să vină să‑l vadă la Castelul Klessheim, nu departe de Salzburg, înainte de 20 martie, dată la care trebuie să ajungă la cartierul său general. Motivul oficial al întâlnirii este problema întoarcerii soldaţilor maghiari de pe Frontul de Est. Toţi ştiu că este un pretext fals, pentru că Hitler vrea, dimpotrivă, ca Ungaria să trimită noi trupe. Kállay se teme ca germanii să nu profite de absenţa regentului pentru a invada ţara şi a‑l reţine pe acesta ca ostatic. La început, se pare că sunt de acord în legătură cu trimiterea lui Szombathelyi în locul lui Horthy, apoi părerile devin divergente: Ghyczy nu ştie ce să facă, Horthy, Kállay şi Csatay optează pentru trimiterea şefului de stat‑major, dar acesta din urmă obiectează că asta riscă să‑i înfurie pe germani, el crede că numai Horthy îi poate ţine piept lui Hitler. Amintirile lui Kállay şi cele ale lui Szombathelyi nu se acordă asupra punctului următor: prim‑ministrul afirmă că Szombathelyi se arată atunci sigur că germanii nu vor pune mâna pe Horthy. Or, se pare că, dimpotrivă, el se temea de lucrul respectiv şi că acesta ar fi fost unicul motiv pentru care ar fi acceptat să se ducă singur la Klessheim. El credea că ar fi putut fi chiar eliminat fizic. Toţi au sfârşit prin a se ralia ideii că Horthy ar avea mai multă greutate în discuţie. Pentru a‑l convinge pe regent, fac să vibreze coarda sensibilă: onoare, sacrificiu, salvarea patriei. Tactica se relevă eficientă imediat: „Toţi cei care‑l cunosc pe Horthy ştiu că, din momentul în care cineva apela la sentimentul datoriei şi, în special, la curajul său, el era gata să accepte provocarea şi nu mai era cazul să argumentezi“.
 
Se pun apoi de acord în privinţa membrilor delegaţiei care pleacă la Klessheim la 17 martie: Ghyczy, Csatay şi Szombathelyi îl însoţesc pe regent. Sarcina lor este să‑l aducă înapoi teafăr şi nevătămat, dar şi să apere drepturile constituţionale ale ţării şi independenţa acesteia. În această privinţă, misiunea nu reuşeşte decât pe jumătate. Horthy, miniştrii şi şeful de stat‑major se întorc în Ungaria, dar pentru a o găsi ocupată de germani. Conform lui Horthy, întrevederea de la Klessheim a fost un „calvar“. Ea se desfăşoară între patru ochi, pentru că Hitler refuză prezenţa celorlalţi membri ai delegaţiei maghiare. El revine asupra manevrelor de „trădare“ ale guvernului maghiar şi declară că „va da anumite dispoziţii“. Tonul urcă, Horthy spune că a înţeles ce urma să se petreacă şi anunţă că pleacă imediat. Dar ungurii sunt reţinuţi încă o zi întreagă, duminică, 19 martie: li se spune că este vorba despre o alertă aeriană, apoi că s‑au întrerupt comunicaţiile în urma unui bombardament.” (Copyright: Editura Humanitas)
 
Catherine Horel este director de cercetări la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS); specialistă în domeniul Europei Centrale, predă la Paris I Panthéon-Sorbonne. A obţinut doctoratul în istorie cu o Les Juifs de Hongrie, 1825–1849, problèmes d’assimilation et d’émancipation. A publicat volume precum: La restitution des biens juifs et le renouveau juif en Europe centrale (2002) sau Cette Europe qu’on dit centrale: des Habsbourg à l’intégration européenne, 1815–2004 şi Histoire de Budapest (2009; Premiul Guizot al Academiei Franceze). Volumul Amiralul Horthy, regentul Ungariei (L'Amiral Horthy, régent de Hongrie, 2014; Humanitas, 2019), a fost tradus şi în limba maghiară în anul 2017.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: