FRAGMENT „Amintirile unei prinţese rebele din familia Romanov“, de Alteţa Sa Prinţesa Olga Romanoff şi Coryne Hall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţesa Olga Romanoff
Prinţesa Olga Romanoff

„Amintirile unei prinţese rebele din familia Romanov“, de Alteţa Sa Prinţesa Olga Romanoff şi Coryne Hall, a apărut recent, la Editura Humanitas. „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment dintr-o carte de memorii plină de suprize.

Olga Romanoff, nepoată colaterală a ţarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prinţese a cărei familie a reuşit să scape din mâinile bolşevicilor. Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educaţia atipică oferită de o mamă severă şi snoabă, cu origini scoţiene şi scandinave, şi un tată mai relaxat şi indulgent, a cărui ocupaţie înscrisă pe certificatul de naştere al Olgăi era cea de „prinţ al Rusiei“, viaţa în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile şi mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieţii de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism şi într-un mod foarte personal.

„O carte de memorii ieşită din comun, foarte personală şi evocatoare, care-i dezvăluie citito­rului viaţa Romanovilor supravieţuitori şi a membrilor familiei imperiale ruse.“ - Russian Art and Culture

-FRAGMENT-

„Nu putea fi un contrast mai mare decât acela dintre educaţia mea, în sălbăticia rurală din Kent, şi copilăria tatei, în Rusia imperială.

Tata, prinţul Andrei Romanov, era nepotul cel mai mare al ţarului asasinat Nicolae II. În certificatul meu de naştere, ocupaţia lui declarată este de „prinţ al Rusiei“. Mama, Nadine McDougall, cea de‑a doua soţie a tatei, făcea parte din bogata familie de viţă nobilă McDougall.

Copilăria mea s‑a desfăşurat într‑un cadru în care atmosfera generală din The Darling Buds of May* se îmbina cu aceea a serialului de epocă Downton Abbey. Cred că am avut o copilărie cu adevărat idilică.

M‑am născut la 8 aprilie 1950 şi am crescut pe domeniul de la Provender, într‑o casă cu trecut istoric care mai avea unele elemente de arhitectură din secolul al XIII‑lea, situate lângă Faversham, în comitatul Kent.

(…)

Bineînţeles că viaţa tatei în Rusia fusese complet diferită de a mea. Se născuse şi crescuse într‑un palat. Înainte să se stabilească în Anglia, supravieţuise deja ameninţării unui pluton de execuţie bolşevic. Atât el, cât şi familia sa fuseseră norocoşi că reuşiseră să scape cu viaţă din Rusia. Bunicul meu patern a fost marele duce Aleksandr Mihailovici, căruia i se spunea „Sandro“. S‑a căsătorit cu marea ducesă Ksenia Aleksandrovna, fiica lui Alexandru III şi a soţiei sale de origine daneză, Dagmar, care a devenit împărăteasa Maria Feodorovna. Alexandru şi Dagmar au avut şase copii: Nicolae II (Nikolai), Aleksandr, mort în fragedă pruncie, Gheorghi, care a murit de tuberculoză în 1899, Ksenia, bunica mea, Mihail şi Olga. Sandro era nepotul lui Nicolae I, iar Ksenia strănepoata acestuia. Cei doi soţi erau, aşadar, veri primari din două generaţii diferite. După ce a scăpat din Crimeea şi s‑a stabilit în Franţa, Sandro a scris două cărţi de foarte mare succes despre viaţa pe care o dusese în Rusia, Once a Grand Duke ( Am fost odată mare duce) şi Always a Grand Duke (Mare duce pentru totdeauna). Ksenia şi Sandro s‑au căsătorit în 1894. Mătuşa ei, prinţesa de Wales – mai târziu, regina Alexandra a Marii Britanii – a venit, cu ocazia nunţii, la Sankt‑Petersburg, iar regina Victoria le‑a trimis un dar. Fiecare invitat a primit ca amintire o punguţă brodată cu monograma cuplului, închisă cu un şiret şi plină cu migdale franţuzeşti. Mai târziu, în acelaşi an, tatăl Kseniei, ţarul Alexandru III, a murit, iar fratele ei, Nicolae, a devenit marele ţar. Cel căruia în copilărie i se spunea „Nicky“ avea să cunoască îngrozitorul destin care îi aştepta atât pe el, cât şi întreaga lui familie. Până la treizeci de ani, bunica a avut şapte copii. Bunicul a asistat la toate naşterile, un lucru neobişnuit pentru acele timpuri. Era un bărbat nemaipomenit, cu vederi înaintate. După revoluţie, până şi sovieticii au avut, pare‑se, o părere bună despre el. Înfiinţase Forţele Aeriene Ruse, a fost amiralul flotei, ministrul marinei comerciale şi chiar a iniţiat la Paris un club pentru aviatori. Şi tot aşa – Sandro le‑a făcut pe toate.

copertă_Amintirile unei prinţese rebele din familia Romanov

Primul lor copil a fost Irina, mătuşa mea Titti, o mare frumuseţe care, la optsprezece ani, s‑a căsătorit cu prinţul Feliks Iusupov – ajuns, mai târziu, unul dintre asasinii lui Rasputin. Ksenia a adus pe lume câte un prunc la fiecare optsprezece sau douăzeci de luni. În afara Irinei, toţi ceilalţi au fost băieţi – Andrei, tatăl meu, urmat de Feodor, Nikita, Dmitri, Rostislav şi Vasili. (…)

Tata s‑a născut în Palatul de Iarnă, în 1897. A fost singurul dintre copiii Kseniei şi ai lui Sandro întâmpinat la venirea pe lume cu douăzeci şi una de salve de tun. Gestul era neobişnuit – salvele de tun însemnau o onoare de care trebuia să se bucure în exclusivitate fiul şi moştenitorul ţarului –, dar fusese îndeplinit spre a‑i face pe plac împărătesei, mama Kseniei. Aceasta îşi exprimase dorinţa ca nepotul său cel mai mare să primească toată cinstirea cuvenită unui mare duce. (…) Tata s‑a născut pe 25 ianuarie – 25 ianuarie al nostru –, după calendarul vechi, iulian, adică într‑o zi diferită de cea după stilul nou, gregorian, într‑o cameră din aripa unde se aflau apartamentele private, întrucât Ksenia intrase brusc în chinurile facerii. Camera avea un plafon de formă octogonală şi îi servea lui Nicolae II drept salon de muzică. Astăzi este deschisă uneori publicului, cu ocazia expoziţiilor speciale găzduite acolo. Ferestrele camerei aveau câte două rânduri de sticlă, ca un model timpuriu de geamuri duble. Aşa că bunicul meu, Sandro, a scris data, ora naşterii şi numele copilului în partea din interior a ferestrei.

*

La sfârşitul lui 1916, cu doar câteva luni înainte de revoluţie, soţul mătuşii Titti, Feliks Iusupov, a fost implicat în uciderea lui Grigori Rasputin. Acel aşa‑zis „călugăr nebun“ din Siberia devenise un apropiat al ţarului şi al ţarinei, pentru că era singurul care îl putea ajuta pe Aleksei în privinţa hemofiliei. Mulţi nu îl sufereau însă, şi nu aveau nici o încredere în influenţa lui.

Tata îl îndrăgise mult pe Rasputin. Ne‑a spus că nici vorbă să fi fost călugăr. Nu se spăla, îi plăcea să bea, îi plăceau femeile, purta părul lung – dar am cunoscut o sumedenie de astfel de oameni în anii ’60. Tati a susţinut mereu că Rasputin era un om bun şi că, într‑o zi, va ieşi la iveală întreg adevărul. Chiar a avut o putere vindecătoare sau, cum i se spune astăzi, bioenergie. Şi tatăl lui fusese un fel de mistic, un vraci de cai, mai exact. Când un cal era rănit, atingea cu palmele trupul animalului, care se întrema curând. Aşa au auzit ţarul şi ţarina despre Rasputin“. (Copyright: Editura Humanitas)

Prinţesa Olga Andreevna Romanoff (n. 8 aprilie 1950, Londra) este fiica prinţului Andrei Aleksandrovici al Rusiei (cel mai mare nepot al ultimului ţar al Rusiei, Nicolae II, executat de bolşevici în 1918, alături de familia sa) din cea de a doua căsătorie a acestuia, cu Nadine Sylvia Ada McDougall. În 2017 Olga Romanoff şi‑a publicat, în colaborare cu Coryne Hall, cartea de memorii Princess Olga: A Wild and Barefoot Romanov. Din data de 3 decembrie 2017 a devenit preşedinta Asociaţiei de familie Romanov.

Coryne Hall este istoric, jurnalist şi consultant specializat în Rusia imperială (dinastia Romanov) şi casele regale din Europa. Pe lângă articolele publicate în Majesty Magazine, The European Royal History Journal, Royal Russia, Sovereign şi Royalty Digest Quarterly, a scris numeroase cărţi: Little Mother of Russia: A Biography of the Empress Marie Feodorovna 1847–1928 (1999); Once a Grand Duchess: Xenia, Sister of Nicholas II (în colaborare cu John Van der Kiste) (2002); Imperial Dancer: Mathilde Kschessinska and the Romanovs (2005); Hvidøre: A Royal Retreat (2012); Apapa: King Christian IX of Denmark and his descendants (în colaborare cu Arturo E. Beéche) (2014); Princesses on the Wards: Royal Women in Nursing Through Wars and Revolutions (2014); The Romanovs (în colaborare cu Arturo E. Beéche) (2017); Princess Olga: A Wild and Barefoot Romanov (în colaborare cu AS Prinţesa Olga Romanoff) (2017); Imperial Crimea: Estates, Enchantment and the Last of the Romanovs (în colaborare cu Greg King, Penny Wilson & Sue Woolmans) (2017); The Royal House of Bavaria, vol. 1 (în colaborare cu Arturo E. Beéche (2018); To Free the Romanovs: Royal Kinship & Betrayal in Europe 1917–1919 (2018), Queen Victoria and The Romanovs: Sixty Years of Mutual Distrust (2020).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite