Fragilitatea democraţiei

Până la urmă, cum a fost cu adevărat secolul al XX-lea? A fost el oare unul al intelectualilor, aşa cum îl caracteriza titlul unei cărţi scrise Michel Winock, apărută în 1997, aceasta după ce într-un alt eseu acelaşi autor îi diagnostica veacului în cauză o seamă dintre relele esenţiale, precum naţionalismul, fascismul şi antisemitismul?

Sau a fost unul în care s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte între memoria răului şi tentaţia binelui, aşa cum credea într-o altă carte celebră, frecvent citată, Tzvetan Todorov?

Un răspuns consistent, documentat la sânge, cum se spune, de mare forţă analitică formulează istoricul britanic Mark Mazower în impunătoarea lui carte Umbre peste Europa. Carte purtând subtitlul Democraţie şi totalitarism, apărută în limba engleză în anul 1998. Şi în traducerea românească a lui Mihnea Gafiţa în anul 2018, în colecţia Kronica a editurii bucureştene Litera.

Răspunsul mai are calitatea de a fi şi nepătimaş, nemarcat de parti-pris-uri sau, hai să-i zicem, timidităţi ori prudenţe ideologice. Iar din punctul de vedere al unui cititor român, poate încă marcat de frustrările provocate de omisiunile din Cartea negră a comunismului sau din Dicţionarul comunismului, încă şi mai valoros fiindcă face numeroase referiri la România, atât la cea din perioada comunistă cât şi la aceea din vremurile tranziţiei începute îndată după Decembrie 1989.

Istoria secolului al XX-lea începe odată cu Primul Război Mondial. Care nu adus cu sine doar 8 milioane de morţi, 25 milioane de răniţi şi imense pagube materiale. Ci şi plasarea Europei la răspântie, numeroase întrebări, dar şi soluţii. Numai că foarte adesea soluţiile acestea s-au dovedit a fi înşelătoare, conducând la alte catastrofe. Normal ar fi fost ca, îndată după încheierea primei mari conflagraţii mondiale, întreaga Europă să se proclame adepta liberalismului şi a democraţiei. Numai că dificultăţi neaşteptate, erori de parcurs şi derapaje, o devastatoare criză economică ce a pus stăpânire la finele anilor 20 pe întreg continentul european au plasat sub semnul îndoielii atât democraţia, cât şi liberalismul. Şi uite aşa a luat avânt atât nazismul.  Comunismul arătându-şi muşchii încă din 1917. Foarte adesea, şi unul, şi celălalt, cu consimţământul populaţiei. Astfel, Mark Mazower arată că aproape întreaga populaţie germană a căzut pradă fascinaţiei naziste, că puţini germani şi-au conservat luciditatea şi nu au dat crezare propagandei ce susţinea că evreii ar fi cauza tuturor relelor. Sigur, bolşevismul, stalinismul au adus cu ele teroare, deportări, foamete. Ele nu au rămas necunoscute Europei occidentale, guvernelor, dar şi minţilor luminate ale intelectualilor. S-a întâmplat însă foarte adesea ca aceste minţi să fie cumpărate. Şi avem numeroase dovezi în acest sens, avem şi cărţi care vorbesc despre cum s-a instaurat şi cum a fost menţinut contra cost în lumea occidentală mirajul utopiei. Însă, arată Mark Mazower, se prea poate ca ochii Occidentului, ai unora dintre intelectualii săi să fi fost fascinaţi cu adevărat nu neapărat de mausoleul lui Lenin, ci de o construcţie spectaculoasă, grandioasă aşa cum a fost perceput la începutul anilor 30, metroul moscovit.

Fascismul şi comunismul s-au situat pe poziţii ireductibile, poate de aici şi faptul că pentru mulţi dintre noi Cel De-al Doilea Război Mondial se reduce la confruntarea dintre ţara sovietelor lui Stalin şi Germania lui Hitler. Însă înainte de a fi adversari ireductibili, nazismul şi comunismul şi-au dat mâna şi au semnat pacte, De unde şi caracterizarea lor drept „fraţi inamici“. Comunismul, subliniază Mark Mazower, făcând apel la un citat celebru, nu a fost o idee bună aplicată prost, ci o idee proastă pusă în practică surprinzător de bine. Şi pe urmă nu trebuie uitat, arată autorul cărţii, că înainte de a fi învins, e de sperat că definitiv, comunismul a învins ori a fost principalul învingător al nazismului.

Ce s-a întâmplat în Europa în deceniile ce au urmat după fiecare dintre cele două războaie mondiale? Care a fost managementul democraţiei şi cât de eficient? Cum a fost ea conservată şi care i-au fost duşmanii? Cum se face că democraţia a pierdut adesea luptă? Cum a arătat Europa după cele două mari conflagraţii din punct de vedere ideologic, politic, economic, demografic? Dar şi din perspectiva drepturilor feluritelor categorii de populaţie, a drepturilor electorale, a drepturilor femeilor, a politicilor nataliste? Care a fost istoria statului de tip asistenţial în lumea occidentală, dar şi în cea comunistă? Ce s-a întâmplat în anii 80 şi de ce nimeni nu a prevăzut cu adevărat căderea comunismului? Cum s-a petrecut această mare surpriză istorică? Care a fost rolul lui Mihail Gorbaciov? Ce s-a întâmplat din 1990 încoace în ţările foste comuniste? Au beneficiat ele cu adevărat de programe, planuri eficiente de dezvoltare? Cum a reacţionat Occidentul? Cum se explică recrudescenţa naţionalismelor şi care a fost realitatea fostei Iugoslavii după moartea lui Tito şi după abolirea restricţiilor totalitare?

Sunt întrebări majore pe care le formulează cartea Umbre peste Europa - Democraţie şi totalitarism în secolul XX. Multe întrebări primesc răspunsuri, cum anticipam, dintre cele mai documentate. În alte cazuri Mark Mazower doar furnizează informaţii ce ar putea facilita răspunsuri. În cele aproape 650 de pagini ale unui volum esenţial pentru cunoaşterea atentă şi explicarea în detaliu a unor vremuri cărora marea majoritate dintre noi le-am fost câteodată şi în parte martori, însă necondiţionat marcaţi de consecinţele acestora. Adică de mult prea adesea dovedita fragilitate a democraţiei.

Mark Mazower - UMBRE PESTE EUROPA - DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM ÎN SECOLUL XX, Traducerea: Mihnea Gafiţa: Colecţia Kronica: Editura Litera; Bucureşti, 2018