FOTO Horaţiu Mălăele: „M-am născut atipic şi vreau să-mi păstrez acest statut”

Criticul de teatru Doina Papp a schiţat, în monografia „O poveste cu Horaţiu”,  editată de All, portretul unui artist complet, cu descrieri cuprinzătoare  ale vieţii şi ale carierei actorului, alături de aprecieri  ale colegilor săi. Volumul cuprinde şi o galerie de fotografii inedite, care ni-l arată pe omul din spatele actorului.

Horaţiu Mălăele răspândeşte bună dispoziţie când urcă pe scenă. Cu glume tandre, precum „M-am îmbrăcat în negru fiindcă am auzit că sunteţi morţi după mine”, actorul posedă rarul rar de a ţine sala trează şi în emoţie fără să facă aproape nimic. E un om înnebunit după munca sa: are un program extrem de încărcat, aleargă de colo-colo fără răgaz, iar atunci când unii sau alţii îi reproşează că munceşte prea mult, răspunsul lui Mălăele e invariabil: „Aşa mă simt eu bine!”.

Horaţiu Mălăele s-a născut în satul Tahomir din Târgu-Jiu. Are amintiri plăcute despre „părinţii lui olteni”, despre casă şi bunici. Pentru el, copilăria e „cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat”.

Mălăele a ajuns la Bucureşti într-un moment de glorie al teatrului românesc. A jucat primul rol în 1974, la Studioul Casandra, intepretându-l pe Fabinard, în spectacolul „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Ovidiu Schumacher. A continuat apoi să interpreteze roluri pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, unde a fost încurajat şi promovat de regizoarea Cătălina Buzoianu.

„Cu Horaţiu, spectacolul e întotdeauna un act de creaţie plin de surprize. L-am considerat întotdeauna fenomenal. Prietenia noastră are la bază o comunicare artistică exemplară, respect şi multă iubire.Horaţiu se impune ca artist total, deconcertant, mereu imprevizibil, într-un carusel ameţitor: lacrimă, tristeţe, surâs, burlesc, fantezie poetică. Râzi până la leşin, zâmbeşti scrâşnit, rânjeşti sarcastic. E provocator. Ca actor a atins culmile desăvârşirii”, a apreciat Cătălina Buzoianu, în cartea „O poveste cu Horaţiu”, de Doina Papp, apărută la Editura All.

Catrinel Dumitrescu: "Horă e o forţă!"

Locul de suflet al lui Mălăele a fost, însă, Teatrul Nottara, unde a interpretat roluri în spectacole de renume, printre care „Karamazovii”, în regia lui Dan Micu (1981), „Aceşti îngeri trişti”, montat de Mircea Cornişteanu (1983), „Scapino”, în regia lui Alexandru Dabija (1985), „Puricele”, în regie proprie, în 1993. Mai târziu, a făcut roluri excepţionale la Teatrele Naţional, Odeon, Bulandra şi Comedie.

Cu mentori de seamă precum actorii Octavian Cotescu, George Constantin, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Victor Rebengiuc, dar şi regizorii acelor vremuri - Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig -, Horaţiu Mălăele a devenit el însuşi un „spectacol, un artist-spectacol, care are la-ndemână toate mijloacele acestei arte complexe ce pivotează în jurul axei personalităţii sale”.

Actriţa Catrinel Dumitrescu, colegă şi bună prietenă a lui Mălăele, aduce numai cuvinte de laudă la adresa maestrului: „Horă (n.r. - alintul prietenesc al lui Horaţiu) e o forţă! Poţi să îl aprobi sau să îl negi, să îl iubeşti sau să nu-l iubeşti, dar este imposibil să nu-i recunoşti valoarea. Ştie să genereze un anume entuziasm, te provoacă, ştie să ţină cu un deget în echilibru perfect inelul nevăzut al unei balanţe cu talere subţiri şi cu greutăţi nevăzute”.

Teatru, poezie, desen, toate într-un singur om

Când nu joacă, Mălăele desenează sau scrie, fiind un artist complet, cu veleităţi deopotrivă poetice şi literare. Îl citeşte pe Emil Brumaru - „nu pierde ocazia de a se tolăni senzual pe vorbele lui slobode, la limita bunei-cuviinţe pe care, însă, n-o încalcă niciodată”, după cum apreciază Doina Papp.

Horaţiu e un familist convins, deşi poate demodat în aceste vremuri când respectiva instituţie a intrat în derivă, apreciază Doina Papp. „Familia e o lume specială care poate să te ajute, dar poate să te şi încurce. Pentru mine a fost şi este o binefacere. Cum spunea Petru Creţia, sunt lucruri pe care le lasă Dumnezeu. Şi dacă sunt bune, nu mai e cazul să te întrebi asupra lor. Dacă începi să le diseci, să vezi, să le răsfoieşti, s-ar putea să te tulburi. E ca o taină şi trebuie să o păstrezi ca atare. Eu sunt un tip credincios şi vreau să cred că, din această perspectivă, sunt un tip moral”, spune Mălăele.

„Domnilor, linişte! Intră actorii... intră copiii de duminică ai societăţii...intră demiurgii!”

Mălăele vorbeşte, în cartea Doinei Papp, despre strădania de a fi actor. „Actorii sunt nişte oameni speciali. E o comunitate care ar trebui privită cu mai multă indulgenţă, pentru că a făcut obiectul mândriei unei ţări atunci când se afla într-o groapă, demonstrând că avem un teatru mare, de tradiţie, ce a depăşit cu demnitate urgiile sistemelor politice conjuncturale.”

   Cine poate să-i răpească unui actor cele două ore petrecute în pulberea scenei? Nimeni! Cine să-i ia bucuria de a face, printr-o complicitate divină, să râdă sau să plângă o sală întreagă? Cine să-l veselească şi cu ce, când el e regele? Este o meserie foarte grea şi foarte frumoasă.

Maestul povesteşte despre freamătul care-l încearcă pe actor înainte de a obţine un rol. Dar şi când îl capătă, „ce căldură interioară îţi muşcă stomacul şi măruntaiele, de nu mai poţi să mergi, să gândeşti, să fii. Ce spaime, ce insomnii, ce nod în gât, ce acuiacu, ce nabeleaua, ce ce?, ce cum?”, înşiruie Mălăele.

„O poveste cu Horaţiu”, spusă de un critic de teatru

Volumul „O poveste cu Horaţiu” a fost, alături de biografia lui Alexandru Arşinel „De la Dolhasca pe...Calea Victoriei” de Maria Capelos, cel mai bine vândute cărţi de la standul Editurii All, din cadrul târgului de carte Gaudeamus (21-25 noiembrie).

Doina Papp este o voce distinctă a critici teatrale din zilele noastre. Lucrează ca redactor şi realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, colaborator la publicaţii culturale („România literară”, „Luceafărul”, „Teatrul azi”, revista „22”), secretar literar la Teatrul Notarra din Bucureşti. A iniţiat Festivalul Internaţional de Teatru de la Brăila şi a primit Premiul Critic (1997), Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor (2001), Premiul UNITER pentru critică teatrală (2005).

O altă lucrare de referinţă publicată, tot în această toamnă, de Doina Papp este „De la cortina de fier la teatrul fără perdea”, o istorie subiectivă, după cum spune autoarea, a sferei teatrale.