Parafrazând titlul unei cărţi pe care aţi scris-o, cum simţiţi clipa şi timpul la această vârstă?

Nu văd o prea mare diferenţă între vârsta de 60 de ani şi cea de 90. La 60 de ani a fost momentul când am ieşit la pensie.

Care este culoarea amintirilor dumneavostră din perioada interbelică?

Era altă lume, un alt ritm. Lumea era mai aşezată. Puteai să te plimbi în Bucureşti, deşi era înţesat de lume. Era o mare de oameni, care se întâlnea fără să aibă rendez-vous. Bucureştiul e un furnicar acum, nu mai există timp de prietenii, de discuţii, de cafenea. S-a îndesit omenirea. Lumea, în vremurile noastre, nu-şi mai cunoaşte adevărata măsură.

Cum vi-i amintiţi pe profesorii dumneavostră, Nae Ionescu, Tudor Vianu sau Mircea Eliade?

Erau profesori formatori. Nu era nevoie să ne ofere cunoştinte, întrucât cunoştinţele le puteam avea şi din cărţi, dar ei ne învăţau să învăţăm. Ne dădeau acea orientare generală care să ne permită să ne descurcăm  pentru a ne putea cultiva.

Eram o generaţie care citea. Din păcate, mare parte din generaţia mea a fost spulberată de război.

Povestiţi-mi despre volumul dumneavoastră Sinteze.

Am ajuns la un anumit punct în teoriile mele filosofice dincolo de care nu se poate merge. E viziunea mea personală, pe care o să încerc  să o redau cât mai limpede ca o expunere generală la cărţile de filozofie pe care le-am scris. Eu am un contract de reeditare pentru cărţile de filosofie cu Humanitas şi pentru restul cărţilor cu Paralela 45. Ştiu că Liiceanu îmi doreşte să trăiesc 110 ani de pildă, dar va trebui să-l trag de mânecă şi să-i atrag atenţia că la un moment dat, sacul se umple şi se închide.

Vă e teamă de moarte?

Nu mă tem de moarte. Dincolo poţi să intri doar distorsionând toate conceptele pe care le-ai formulat dincoace. E cu totul altceva. Nu ai altă posibilitate, cuvintele sunt astea care sunt, făcute pentru lumea aceasta. Dincolo ai nevoie de necuvinte.

Cum vă petreceţi ziua de naştere?

Ca pe toate zilele. O să primesc mai multe telefoane o zi mai târziu, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Se poate face şi puţin haz. Eu m-am născut în ziua Marii Revoluţii din Octombrie, aş putea spune că, într-un fel, am anunţat-o, pentru că m-am născut înaintea ei. Sunt înconjurat pe mapamond de familie. Am un băiat la Paris, iar la München se află  fata cea mai mare şi băiatul cel mai mic. Îmi place să călătoresc. 

Ce sfat aţi da tinerilor de astăzi?

Aştept această iniţiativă a tineretului, care să-şi facă un partid şi nu să se agaţe de partidele existente. Să facă un partid de centru cu aripi de dreapta şi de stânga: o aripă de dreapta, care să aibă politica acumulării, şi o aripă de stânga, care să aibă o politică a redistribuirii sociale. Se poate încropi un partid care în opt ani să participe şi la bătălia electorală. Generaţia asta care domină politica românească până la urmă trebuie să moară şi trebuie să vină tinerii din spate.

Credeţi că aderarea la Uniunea Europeană ne va uniformiza?

Depinde de noi. Dacă ai vână, rezişti. Să sperăm că avem vână. UE este o formaţie indispensabilă. Când ai în jur numai megaputeri, nu poţi decât să te organizezi la nivelul megaputerilor. 

(Interviu realizat în noiembrie 2006, publicat şi în volumul 30 de interviuri eveniment, Editura Tritonic)