FILIT 2018. Jonathan Franzen: „Părinţii mei nu au făcut nimic toată viaţa decât să-mi ofere, mi-au dat şi mi-au dat. Şi chiar şi murind, mi-au oferit un cadou”

FILIT 2018. Jonathan Franzen: „Părinţii mei nu au făcut nimic toată viaţa decât să-mi ofere, mi-au dat şi mi-au dat. Şi chiar şi murind, mi-au oferit un cadou”

Marius Chivu şi Jonathan Franzen, la seara FILIT, pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

Scriitorul american Jonathan Franzen a fost invitatul special al ediţiei Filit din acest an. Într-un dialog cu Marius Chivu, Franzen a vorbit cu mult umor, despre ce înseamnă un cititor serios, despre era internetului şi despre temele alese în cărţile sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jonathan Franzen (59 de ani) este considerat de mulţi cel mai reprezentativ scriitor al literaturii americane contemporane. Jonathan Franzen a fost iniţiatorul unui adevărat fenomen cultural odată cu apariţia romanului său "Corecţii", carte care a atins o cifră impresionantă de vânzări. Câştigător al prestigiosului „National Book Award” şi aflat pe lista scurtă pentru premiul Pulitzer, Jonathan Franzen abordeză marile teme ale societăţii americane îmbinându-le cu observaţia psihologică profundă.

Prezent la Filit 2018, Franzen a discutat cu scriitorul şi criticul literar Marius Chivu- pe care l-a  descris „sfâşietor de bine pregătit”- despre temele cărţii sale, seara fiind un ping-pong continuu de replici haioase care au stârnit hohote de râs şi ropote de aplauze.

Tema Familiei

Familia este, ca în cazul franţuzoaicei Sylvie Germain, foarte prezentă în scrierile lui Franzen. Autorul găseşte această temă interesantă pentru că „relaţiile au o putere structurală în ele, sunt picante, „iar eu caut picanterii”. Lucrurile care se întâmplă în interiorul unei familii, a explicat Franzen, au o anumită încărcătură care, în acelaşi timp, constrânge personajele. 

„Avem o libertate destul de radicală în viaţa modernă, dar nu poţi schimba un lucru pe care îl ai, un părinte. Ca romanicer pare...de ce n-ai folosi asta?”

Este „eu,eu,eu”

În romanele sale, scriitorul este în acelaşi timp autobiografic, cât şi antibiografic. În cazul „Corecţii”, avem un roman cu cinci personaje care se întâmplă să formeze o familie, însă, a precizat Franzen, „nu am scris multe scene cu ei interacţionând unuii cu ceilalţi, sunt pe cont propriu”. 

Nu a încercat niciodată să descrie o familie, aşa că i-a fost simplu să evite un roman autobiografic, însă a veit cu ideea unui personaj. 

„Este tot autobiografic, dar nu sunt descrieri are altor oameni din familia mea, este eu, eu, eu, din nou şi din nou”. 

Chiar şi murind, părinţii i-au oferit ceva

Primele două cărţi pe care le-a scris erau de acelaşi fel, a explicat Franzen. Apoi, când încerca să îl scrie pe al treilea, s-a gândit că vrea să scrie ceva mai lung şi mai bun, însă, între timp, viaţa lui „a cam sărit în aer”: căsnicia s-a destrămat- „ceea ce, în cele din urmă, a fost un lucru bun”-, iar tatăl său era pe moarte.

„Tatăl meu era pe moarte, iar pentru că mi-a luat atât de mult să scriu cartea, a murit, iar apoi, pentru că mi-a luat atât de mult să scriu cartea, şi mama a murit...Nu au făcut nimic toată viaţa decât să-mi ofere, atât de concentraţi pe copiii lor, mi-au dat şi mi-au dat. Şi chiar şi murind, mi-au oferit un cadou...N-aveam încă 40 de ani, brusc nu mai aveam părinţi care să mă îngrijoreze, nu îi puteam dezamăgi şi nu îi puteam face de râs. Mi-a părut rău pentru că succesul pe care l-a avut „Corecţii” i-ar fi făcut fericiţi, i-ar fi făcut fericiţi să vadă că am avut succes”, a explicat Franzen. 

Nu a avut ce să facă cu privire la moartea părinţilor care au trecut în nefiinţă din cauze naturale. Nu îşi dă seama cât de mult s-a schimbat de când a scris ultimul roman, dar deja scrie la următorul. Credea că a terminat-o cu scrisul după „Libertate”, însă a găsit lucruri noi, mai exact lucruri din copilărie. 

Intermezzo

Chivu: ...vorbeşti de roman ca o formă de artă socială.

Franzen: Am zis eu asta?

Chivu: Altfel, cineva care arată ca tine.

Franzen: Trebuie să îl găsesc şi să îl ucid. 

Familia, subiect pentru leneşi

Simte că zeitgeist-ul („spiritul epocii”, grosier vorbind- n.r.) este acoperit foarte bine de media în toate formele, aşa că romancierului nu-i rămâne nimic de făcut. Orice ar fi, scriitorul e mereu în urma timpului, crede Franzen.  Astfel că, revenind la tema familiei, autorul crede că „este subiectul unui scriitor leneş pentru că îţi dă toate lucrurile fără să fi nevoit să plăteşti pentru ele...mamă, fiu, ei bine, iată o poveste interesantă. E ca şi cum tot ce trebuie să spui e „mamă şi fiu” şi ai o întreagă poveste”. 

Plasându-şi acţiunea într-un prezent recognoscibil, nu trebuie să caute prea mult, e uşor, şi ştie deja să fie atent la lume. 

Cu internetul, încetează sinele 

Internetul schimbă lumea foarte rapid, fapt ce îl face anxios pe Franzen care consideră că ceea ce tehnologia le face oamenilor îi va dezgusta. Vom vorbi despre o insurecţie pentru linişte şi pentru lucrurile care necesită o perioadă mai lungă de atenţie. 

„Chiar încetezi să ai un sine. Nu e timp să ai un sine, nu e timp să te opreşti şi să gândeşti. Nici măcat timp să ajungi să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că eşti atât de ocupat creându-te pe tine, arătându-i lumii, consumând aceste alte produse,un sine produs, un sine fals.

N-ar avea o problemă cu pierdutul în pânza electronică a internetului dacă ar simţi că oamenii sunt fericiţi. Dar crede că nu sunt şi că, similar cazului ţigărilor, oamenii vor cu disperare lucruri care nu îi fac neapărat şi fericiţi. 

Mai mult, tehnologia îţi poate lua din plăcere, aşa cum avea să afle Franzen când, în urmă cu aproximativ două săptămâni, l-a vizitat o prietenă, o cititoare serioasă, şi au vorbit despre o carte în legătură cu care el era entuziasmat. „Eah”, a fost părerea acesteia, iar el a rămas împietrit.

A doua zi însă, i-a dat mail, explicânu-i că a cumpărat cartea în format fizic şi a început s-o citească.

„A realizat că problema era că încercase s-o citească pe telefon. Mi-a spus „<<ceea ce-mi displăcuse nu era cartea, ci experienţa>>”. 

Cititorul serios

Întrebat ce înseamnă un cititor serios, Franzen a povestit despre un prieten de-al său pe nume Will care este în închisoare de 15 ani. „A intrat de tânăr...iar cărţile i-au salvat practic viaţa. Era un copil sensibil, avea 20 de ani când a intrat...Iar populaţiile din închisoare sunt foarte nefericite...Căuta cea mai răscolitoare ficţiune, precum David Wallace...cu oameni în situaţii extreme. Ăla e un cititor serios, cineva care depinde de cărţi”. 

Jonathan Franzen (n. 1959) a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. A studiat limba şi literatura germană la Swarthmore College şi pe urmă la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright. A lucrat în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pămîntului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard. Este autorul a cinci romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011, 2013), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011) şi Puritate (2015). A mai publicat două volume de eseuri, How to Be Alone (2002) şi Farther Away (2012), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Este un colaborator constant al revistei The New Yorker şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.

 

 

 

citeste totul despre: