Fapte de artă, clipe de viaţă

Sunt deja ani buni, vreo 12 sau 13 la număr, de când îl cunosc pe Ion Moldovan despre care azi pot spune că este unul dintre cei mai activi şi mai recunoscuţi intelectuali ai Blajului.

Nu mai ţin minte cum, prin intermediari sau doar cu ajutorul unui telefon, domnia-sa m-a contactat şi m-a rugat, cu acea politeţe despre care aş putea spune că este ori de modă veche ori de sorginte şi esenţă transilvană să parcurg manuscrisul unui viitor volum de interviuri pe care le-a realizat cu actori de la mai multe Teatre din ţară, dar şi cu solişti de primă mână ai Operetei bucureştene. Urma ca, dacă respectiva carte va fi pe gustul meu, să îi scriu prefaţa. Am făcut-o cu dragă inimă.

De atunci fie că am mai prefaţat, fie că am citit şi recenzat alte câteva producţii editoriale purtând aceeaşi semnătură. Aşa că am, cred, deplina îndreptăţire de a spune că Ion Moldovan reprezintă ceea ce se cheamă „un caz”. Cazul cuiva care în tinereţe şi-a încercat norocul la una dintre cele două facultăţi de actorie ce fucnţionau în România în anii 70-80. Cum şansa nu i-a surâs şi-a ales o altă profesie, dar a rămas fidel iubirii pentru teatru. Chiar dacă nu a avut şi nu are şansa de a locui într-un oraş în care funcţionează o instituţie profesionistă de spectacole.  Ion Moldovan este cu toate acestea la curent cu mai tot ce este valoros în teatrul românesc. Cu tot ce se joacă astăzi şi merită văzut şi consemnat. Ce este însă încă şi mai important e că Ion Moldovan îşi cheltuieşti energia, timpul, banii pentru a salva şi a pune la adăpost, adăpostul însemnând pagini de carte, memoria teatrului românesc. A scris cărţi dedicate lui Grigore Vasiliu Birlic, Luciei Mureşan, dar şi câtorva dintre marile actriţe ale Naţionalului din Bucureşti. Aşa cum au fost ori sunt regretata Carmen Stănescu, Adela Mărculescu sau Valeria Gagealov. La ora la care scriu aceste rânduri,ştiu că Ion Moldovan are în pregătire un volum dedicat Simonei Bondoc. 

Ce le leagă oare pe aceste doamne dincolo de frumuseţea lor ori de talentul care le-a făcut să fie adevărate dive sau vedete într-o perioadă în care respectivele cuvinte trebuiau, din înalt ordin, folosite cu prudenţă? Dragostea arătată limbii române. Calităţii şi clarităţii rostirii. Eleganţei care nu era doar atributul ţinutei scenice, ci îndeosebi a ceea ce se rostea acolo.

Cartea Valeria Gagealov- Misterul “clipei de faţă” a ajuns, iată, la a doua ediţie. A apărut în anul 2019, în remarcabile condiţii grafice la editura Ecou transilvan  din Cluj-Napoca. Am recitit-o cu dorinţa de a mă verifica pe mine însumi. Adică de a vedea dacă am avut dreptate atunci când am recomandat-o, scriindu-i prefaţa. Ce am remarcat? Mai întâi bogăţia şi diversitatea carierei unei actriţe care, din toamna anului 1954,atunci când şi-a făcut debutul pe scenă, a jucat în piese scrise de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Mirodan,Victor Eftimiu, Vasile Alecsandri, Shakespeare, Anouilh, Steinbeck, Ostovski, Molière, Arbuzov, Brecht, Henrik Ibsen, Eugène Ionesco, Sartre, Tennessee Williams, Iosif Naghiu, Cocteau, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Arthur Schnitzler şi, mulţi, mulţi alţii. Valeria Gagealov a evoluat în spectacole în regia unor mari maeştri. De la Alexandru Finţi la Moni Ghelerter, de la Miron Niculescu la Ion Cojar şi Horea Popescu, de la George Teodorescu la Mihai Berechet, de la Magda Bordeianu la Anca Ovanez Doroşenco. Toate având la activ zeci, poate chiar sute de reprezentaţii. Valeria Gagealov a jucat şi în câteva filme regizate de Victor Iliu, Malvina Urşianu, Sergiu Nicolaescu. A avut mari, importanţi parteneri de scenă ori de platou de filmare. Mi-ar fi imposibil să îi enumăr acum, în spaţiul acestei recenzii. Cartea lui Ion Moldovan le recapitulează în mare parte, selectiv, desigur, graţie unui interviu ce reface nu doar fapte de artă, ci şi clipe de viaţă, evocate de Valeria Gagealov cu mare sinceritate. Şi mai ales fără tentaţii egocentrice. Mai de fiecare dată protagonista cărţii face ce face şi vorbeşte despre cei alături şi împreună cu care şi-a construit o remarcabilă carieră.

Dacă ar fi să spun, aşa ca pe vremuri la şcoală, care sunt concluziile şi învăţămintele cărţii, aş răspunde că Valeria Gagealov - Misterul “clipei de faţă” demonstrează că protagonista volumului nu a fost doar una dintre cele mai agreabile, mai bune prezentatoare ale Cerbului de Aur (a prezentat vreo trei ediţii care i-au adus şi ei, şi lui Andrei Magheru,  o notorietate mediatică imensă) , dar şi că în teatru nu se poate face nimic durabil fără muncă, dar şi fără altruism şi fără generozitate.

Ion Moldovan - Valeria Gagealov - Misterul “clipei de faţă” ; Editura Ecou transilvan, Cluj-Napoca, 2019

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c. ioan stănilă, (cazuri clinice evidente), lucifer, herr, victor nagy, zâna-măseluţă şi, new entry, aspida.