toate scăldate în vitriolul satirei sociale şi politice în stare să surprindă mizeriile stupefiante ale culiselor unei epoci istorice, dezvăluite cu sarcasm dar şi cu voluptatea povestitorului lacom să scoată la iveală mecanismele intime ale unei maşinării aşa-zis revoluţionare care s-a exersat pe pielea noastră, a tuturor, şi care l-au făcut şi pe pictor, măcar o dată, să creadă că mizeriile se pot confunda cu sublimul idealurilor.

Eugen Mihăescu este la fel de talentat în ipostaza de scriitor precum este artistul intrat în istoria jurnalistică a sfârşitului de veac XX, când a slujit strălucit grafica în paginile unor publicaţii de  anvergură mondială.

Dar ce este de subliniat acum, în cazul gazetarului politic, este, dincolo de curiozitatea reporterului frenetic, patima culiselor la care a avut acces sau a alcovurilor politice în care s-a insinuat pentru ca apoi să ridice ,,cortina’’ cu voluptate.

Eugen Mihăescu ilustrează, în cele două cărţi pomenite, o autentică vocaţie a sincerităţii neiertătoare şi o răbdătoare şi meticuloasă artă a dezghiocării zilei, orei şi chiar clipei pentru a nu lăsa nici un loc în care s-ar putea ascunde miza sau adevărul adevărat al fiecărui eveniment rememorat, reconstituit, denudat.

Revenit în ţară de curând, din Elveţia, unde se pare că şi-a aflat, în sfârşit, locul în care să respire atât cât îi cer plămânii ca să deseneze şi să picteze şi, acum, să spună tot adevărul biografiei sale dar şi al timpului pe care l-a traversat, pe care l-a suportat şi l-a suferit, la care a fost şi parte implicată, în sfârşit, adevărul pe care a bănuit sau despre care şi-a dat seama că nu convine celor din jur, de fiecare dată convins că nu face altceva decât să-şi asume o datorie de martor.

Mărturia este însă, fireşte, a unui artist  cu sensibilităţile lui de excepţie, dar şi cu succeptibilităţile lui de excepţie, pentru că e bine ştiut, adevărul aparţine şi el, nu o dată, numai celui care-l spune. Va fi însă, cred, foarte greu să fie contrazis în cele mai multe din împrejurările pe care le zugrăveşte.

Revenit la Bucureşti, cum mai ziceam, aşa cum o face de câteva ori pe an pentru că şi aici şi-a ,,construit’’ un univers al lui, numai al lui, unde să fie acasă, şi asta chiar în centrul urbei, şi la o înălţime de unde oraşul poate fi văzut ,,de sus’’, aşa cum se petreceau lucrurile într-unul din primele lui uleiuri şi care se numea chiar ,,Oraşul văzut de sus’’ şi pe care eu mă chinuiesc acum să-l redescopăr în vreunul din ungherele obositoarei mele biografii de chiriaş bucureştean grăbit de fiecare dată, de petrecerea vieţii, să se tot mute.

Ei bine, revenit, repet, în Bucureşti, artistul celebru, membru al Academiei Române la senectute, mi-a făcut o vizită împreună cu frumoasa lui soţie, însoţiţi de manuscriptul primei jumătăţi, la care a ajuns, a viitoarei lui cărţi, numită, cum spuneam la început, nu se poate mai grăitor, ,,REBELUL’’; pentru că Eugen Mihăescu a fost toată viaţa un REBEL şi văd că septuagenar a rămas tot REBEL şi vrea să rămână un REBEL.

Această nouă carte este însă una numai de memorialistică şi evocă propria lui biografie şi lumea, apoi, în mijlocul căreia s-a desfăşurat această biografie, în prim plan rămânând anii formării lui ca om şi artist, apoi anii în care, întors în ţară, după decembrie 1989, a avut şansa să ia parte la ,,chinurile facerii’’ noii democraţii româneşti, post-totalitare.

Vom avea surpriza să-l întâlnim acum, în această carte, pe memorialist, cu întreaga lui vocaţie de prozator, de pictor social, de profesionist  inspirat al satirei politice.

În paginile cărţii ,,REBELUL’’, cele la lectura cărora am participat ascultând-o pe soţia artistului citind cu o participare pătimaşă şi cu un talent real, am descoperit că pictorul şi graficianul este astăzi un scriitor autentic, în proza căruia ni se dezvăluie virulenţa satirică şi sarcasmul portretisticii amintind memoriile lui Constantin Argetoianu, dar şi eleganţa stilistică, virtuţile cuvântului catifelat, fraza mătăsoasă, poezia savantă a comentariului rafinat şi diplomat care strălucesc sub pana lui I.G.Duca. Rar o simbioză mai plină de har şi rar acest har al evocării voluptuos pitoreşti, carnal susţinute coloristic, totdeauna încercate de fior poetic şi de vitalitatea, de curajul spadasinului înnăscut.

Dar tot niciodată scrisul lui Eugen Mihăescu nu va fi lipsit nici de fiorul frisonant al celui care are cutezanţa să meargă, cum se spune, până la capăt.

N-am să uit surprinderea cu care m-a privit când, la sfârşitul lecturii, l-am întrebat dacă s-a gândit vreodată, în timp ce scria, la clipa, la secunda când se va afla faţă în faţă, ochii în ochii cu aceia pe care îi zugrăveşte aşa cum îi zugrăveşte, vreau să spun fără milă, pentru că, nu-i aşa, adevărul n-are niciodată, nici o milă!

Uimirea cu care mă privea a fost lămurită şi de ridicarea mâinilor, cu palmele deschise, cu alte cuvinte a scris şi scrie conştient că se predă adevărului.

Abia aştept să mă aflu în faţa paginii albe, când voi scrie cronica apariţiei cărţii intitulate ,,REBELUL’’,  sub semnătura graficianului, pictorului şi prozatorului Eugen Mihăescu.