cum însăşi spune, de ,,tema hagiografiei Sfinţilor Brâncoveni şi a desluşirii icoanelor care îi reprezintă” a tipărit nu prea demult, un Album, ,,RĂDĂCINI BRÂNCOVENEŞTI” (C.N.I.,,Coresi,,S.A.) o CARTE tulburătoare, mărturisitoare a vocaţiei sale de slujitor –aici cuvântul e cel mai potrivit- hărăzit parcă să fie, prin actul său artistic ,  model şi căuzaş contagios în atât de greaua, azi, bătălie pentru păstrarea şi apărarea identităţii noastre naţionale şi de spirit.

Cunoscându-i biografia de restaurator, într-o ipostază anume şi direct împlicat—procesul renaşterii bisericuţei de la Vioreşti-Slătioara, cu celebra, unica, Friză a Potecaşilor, mă bucur acum---odată cu aceia dintre Dumneavoastrâ care veţi merita-şi vă recomand stăruitor- să  citiţi CARTEA amintită mai înainte-- să descopăr-- cu o surprindere mereu însoţită de emoţie şi admiraţe, în eseul introductiv ,,Rădăcini brâncoveneşti în drmul spre icoană” şi un estetician teolog, din stirpea cea mai aleasă a tradiţiei noastre cărturăpreşti, consacrat desluşiri, întradevăr din lăuntru, a icoanei brâncoveneşti şi nu numai, fiindcă e vorba, în acest eseu, de icoana ortodoxiei româneşti în întregul ei şi în tot misterul ei.

Dar Elena Murariu, pictorul atist, ne cucereşte şi prin cutezanţa întemeiată convingător de opera proprie,  si mă gândesc la propunerile înoitoare , îmbogăţitoare fericit ale metaforei şi simbolisticii cuprinse în iconografia brâncoveneasca si ortodoxă, in general,şi, fireşte prin desluşirea , pentru noi, a acestei simbolistici , a filosofiei ei morale. încât nu este deloc hazardat să vorbim, în cazul Elenei Murariu, despre un artist filosof. Emoţionantă este şi mărturisirea pe care o face artista cu privire la propriul ei nivers spiritual ,şi care vine să ne întărească în credinţa noastră că ne aflăm în faţa unui artist filosof, ,,pasăre maiastră,, atât de rară şi de surprinzătoare în peisajul nostru cutural, nefericit pestriţ , când îmbrăţişarea credinţei identitare şi declararea şi apărarea ei , presupunând neapărat evlavia crezului ,  sunt insolite şi nu odată privite cu superioară ironie, altfel descalificantă, definitorie pentru ce Herman Hesse numea „Cultura tabloidală”. 

Iată şi argumentul care mă determină să reproduc în aceată însemnare scrisă cu ambiţia de a fi înţeleasă doar în limitele ,,cuvântului  de întâmpinare ,, o mărturisire a credinţei care însufleţeşte actul artistic al marii pictoriţe restauratoare a picturii murale brâncovenşti, dar şi actul săvârşirii propriei opere iconare, selectată în paginile Albumului, şi în care aflam şi originalitatea neliniştitoare a pensulei şi evlavia.

,,Această evlavie, firavă în sufletul meu la începutul drumului, a crescut pe măsura urcării spe icoană, ajungând să fie un element definitoriu în viaţa mea”.

Eseul cuprinde şi o la fel evlavioasă şi originală desluşire, sub raportul cercetării istorice şi al interpretării, a unor clipe ale biografiei Brâncoveanului şi ale gesturilor lui voevodale şi , deopotrivă, creştineşti, , precum şi ale membrilor familiei sale, unele dintre acestea  datorate , se crede, îndrumări şi chiar cereri acestui martir al credinţrei în identitatea şi spiritualitatea  naţionale.

Însfârşit , nu pot încheia fără să-mi exprim şi bucuria şi convingerea că prin opera de resaturator al picturii murale brâncoveneşti şi de pictor

Inspirat de arta iconară brâncovenească, Elena Murariu ne îndeamnă şi ne îndreptăţeşte să o privim ca pe o continuatare şi egală  urmaşă a Olgăi Greceanu, împărtăşită, ca şi această celebră înaintşă, de sfinţenie şi evlavie.

P. S. Îmi fac o datorie de conştiinţă exprimându-mi solidaritatea cu gestul Antenei 3 de a aduce în lumina reflectoarelor ei de atâtea ori inspirat cutezătoare jurnalistic, un tânăr artist, în  care mă bucur să salut generaţia nouă, pe care o aşteptăm să se impună şi să se manifeste cu verticalitatea şi demnitatea şi neliniştea şi curajul întrebărilor şi cerinţelor şi aprecierilor semnificative ale unei alte lumi, poate mai curate, în orice caz conştientă şi adversară a moralei tabloidale spre care suntem împinşi sadic de, şi în, socieatea  în care noi toţi, din ce în ce mai lucizi şi îngroziţi , vedem cum ne afundăm chiar şi cu votul nostru alegător, când dat ca să ne merităm soarta, când ignorat în clipa când părem să ne fi trezit.

Privindul pe artistul cetăţean Marius Ivancea  m-am trezit dorindu-mi să mai fiu tânăr şi Director la Teatrul Mic şi să-l invit să facem împreună,  pe Sărindar, un al doilea Cabaret politic ,al zilei de azi fireşte, cum am făcut atunci, pentru ziua de atunci, cu primul Cabaret politic intitulat „Astă seară stau acasă” cu Ştefan Iordache în rolul protagonist.