EXCLUSIV Horia-Roman Patapievici: „Noul preşedinte Radu Boroianu nu a prezentat la Institutul Cultural un proiect cultural, ci unul de distrugere culturală”

EXCLUSIV Horia-Roman Patapievici,  despre „partea nevăzută“ care decide totul 

Lansarea volumului "Partea nevăzută decide totul", de Horia-Roman Patapievici,  va avea loc sâmbătă,  de ora 13.30 la standul Editurii Humanitas. "Tot sensul vieţii noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părţii de nevăzut din lume şi din fiecare", spune filosoful, invitat astăzi, de la ora 13.00, la Adevarul Live.

Ştiri pe aceeaşi temă


INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

 

Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum, "Partea nevăzută care decide totul", publicat de Editura Humanitas, pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. 

Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc şi nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opţiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii şi al naturii noastre. Suntem în el predaţi lui cu totul, aşa cum suntem predaţi apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respiraţia.

Singularitatea condiţiei noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viaţa noastră, decide totul, în situaţia în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esenţa trecutului său. 

Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii şi penaţii strămoşilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei şi, ori de câte ori s-a reinventat, a fost şi cifrul simbolic al Europei“, spune Horia Roman-Patapievici.

Volumul „Partea nevăzută a lucrurilor” este o colecţie de nouă eseuri.

„S-o luăm din copilărie... De ce oare anumite episoade legate de bunici, de părinţi, de ce anumite întâmplări rămân grevate până la moarte. Nu ştim dacă sufletul le va prelua. Mare parte din contemporanii noştri ar spune că nu. Dar eu cred că da... Atunci, în copilărie, prin mecanisme am făcut ceea ce Platon numeşte „scriere în suflet”, deschide Horia-Roman Patapievici discuţia din studioul Adevărul Live.  În Phaidros nu este un argument împotriva scrisului, pentru că el a fost un mare scriitor. El are acolo un argument pentru „scrisul pe suflet”. Când suntem îndrăgostiţi, când suferim traume majore, atunci intră în funcţiune această scriere pe suflet. Noi trebuie să redeprindem această facultate a scrierii pe suflet. Şi atunci lucrurile pe care vrem să le păstrăm nu le vom mai uita niciodată.

Laurenţiu Ungureanu întreabă dacă nu e ceva anacronic. „Nu e anacronic, pentru că ţine de condiţia umană”, răspunde Horia-Roman Patapievici. „Ceea ce oferă o tabletă este exact scrisul pe hârtie, adică notaţia mecanică, nimic altceva. Google îmi pune la dispoziţie o mulţuime de informaţii. Exemplul l-a dat Umberto Eco. dacă daă căutare pe Google cu numele lui Kant vom găsi o mulţime de notaţii. dar multe dintre ele sunt gunoi, altele sunt importante. Iar asta se poate distinge numai în urma unei educaţii care să-ţi permită să alegi între informaţia bună şi cealaltă”.

Instrumentarul tehonologic e doar un instrumentar. Felul în care-l folosim ar trebui să depindă de noi. Deşi văd că într-adevăr există proiecte de finanţare pentru „tehnologizarea învăţământului”. Nu idealul de educaţie trebuie să se modifice în funcţie de tehnologie, ci tehnologia trebuie să slujească idealului de educaţie.

Valorile sunt stabilite de oameni, nu de tehnologie, să nu ne lăsăm încălecaţi de tehnologie. Tehnologie care azi pare să fie atât de prietenoasă... Calculatoarele sau telefoanele inteligente sunt un tip de interfaţă către o altă lume, dar e o diferenţă majoră între a interacţiona cu cineva printr-un calculator sau a iteracţiona cu el direct. Tipul acesta de experienţă tinde să înlocuiască experienţa directă.

„Orice om, ca să gândească şi, în general, ca să simtă, trebuie să producă individual imagini. Or, cinematograful este un substitut exterior de imagini. Când noi suntem înconjraţi de atâţia producători de imagine, refacem experienţa lui Wittgenstein”, explică Horia-Roman Patapievici detaliind. „Şi în timp, asta duce la atrofiere şi în cele din urmă la dispariţie.”

Noi ţinem de o cultură scrisă, dar, de exemplu, bunicii mei erau semianalfabeţi, deci ei ţineau de o cultură orală. Noi suntem obişnuiţi numai cu experienţa cititului şi de aceea cea a sunetului este mai exigentă.

De ce lipsesc lecturile publice în România, îl provoacă Laurenţiu Ungureanu pe Horia-Roman Patapievici, care vorbeşte despre experienţa acestor lecturi în străinătate, în Germania. Nu exista tradiţia asta, dar există altceva. A existat la noi o cultură a discursului parlamentar. Acum a început să apară însă şi la noi lectura publică, se întâmplă la Humanitas Cişmigiu. Până la urmă asta este experienţa basmelor... Este stimularea facultăţii imaginaţiei pornind de la o sursă sonoră.

Este o surpare de lumi în 1989. Toleranţa noastră la minciuni şi la înşelăciune era mult mai mare. Noţiunea de drept-nedrept nu era aceeaşi, pentru că nu exista cu adevărat spaţiu public. Înainte de 1989 puteai să înşeli autoritatea pentru că era nedreaptă. Acum lucrurile s-au schimbat.

O Revoluţie este ceva care are o durată medie. Revoluţia română a durat ceva timp până a devenit definitivă. Or, cu mintea omului nu e aşa. Nimeni nu poate deşuruba printr-un act magic comportamentele din mintea omului.


În privinţa comunismului trebuie să favorizată claritatea morală, spune Horia-Roman Patapievici, încercând să explice care este traseul pentru un muzeu al ororilor comunismului şi explicând contextul prăbuşirii nazismului prin comparaţie cu cea a comunismului. În România, o claritate morală în privinţa răului comunist nu s-a putut atinge din cauză că după 1989 alegerile au plebiscitat o conducere neocomunistă, a lui Ion Iliescu. O claritate morală s-a atins doar prin raportul Tismăneanu, un raport comisionat de şeful statului în Parlament. Aceste forme îndeplinite, au însemnat o condamnare a comunismului. Sigur, într-o şedinţă în care a fost fluierat, o acţiune ruşinoasă a partidului România Mare. Era sarcina Parlamentului să preia asta şi să condamne comunismul. Sigur, târziu nu e niciodată. O crimă nu se prescrie... Acest regim a distrus şansele României.

Întrebat despre atacurile lui Nicolae Breban, care face parte din noua conducere a ICR, Horia-Roman Patapievici spune că nu răspunde la atacuri nedemne, iar atacul lui Braban este nedemn şi-l descalifică în primul rând pe el. Felul în care şi-a început mandatul Radu Boroianu e total greşit pentru că nu a prezentat un proiect cultural, ci unul de distrugere culturală.

„Programul, dacă e un program ce a prezentat Nicolae Breban este un program pur reacţionar, care spune un singur lucru: singura generaţie valabilă din punct de vedere cultural este generaţia mea, or asta e un program reacţionar”, încheie Horia-Roman Patapievici dialogul din studioul Adevărul Live.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările