„Epistolar genevez, student în Occident“. Pâinea străinătăţii, dincolo de studiu, prin ochii lui Codruţ Constantinescu
0
În Colecţia "Fapte, Idei, Documente" a Editurii Vremea a apărut volumul "Epistolar genevez. Student în Occident", scris de Codruţ Constantinescu. "Înainte de a fi un roman al formării, un document iniţiatic sau mărturia unui prezent fluid, Epistolarul genevez este oglinda unei ficţiuni personale pline de farmec", apreciază Tudor Baconschi, în prefaţa cărţii.
Codruţ Constantinescu, istoric şi scriitor, a publicat articole în numeroase publicaţii din România.
"Ce-i drept, în 2015, există încă destui studenţi români sărăcuţi, care sunt obligaţi să-şi rotunjească meschinele venituri bursiere prin stagii la McDonald’s şi tot soiul de shitty part-time jobs, aşa cum există (deja) fii de bogătaşi care pleacă la studii pe bani, cu bani, pentru a face bani sau măcar pentru a toca, la revenire (şi după ce babacii se duc) averile – în general ilicite – pe care le-au moştenit. Nu vreau să spun că n-or fi şi printre aceşti privilegiaţi copii buni, serioşi, deştepţi, educaţi într-o etică a efortului meritoriu. Dar cel mai savuros, înţelept şi convingător martor al „integrării” noastre culturale tot studentul mai modest rămâne: acela care a mâncat de la Lidl, s-a umplut cu conserve de ton, a reîncălzit la reşou paste, a halit tone de cartofi prăjiţi de la cantinele universitare şi a făcut autostopul. Codruţ Constantinescu aparţine acestei din urmă categorii. Şi tocmai de aceea scrisorile sale către „cei de acasă” palpită de autenticitate simpatică, domesticită prin auto-ironie şi juvenil optimism recuperator", spune Teodor Baconschi, în prefaţa cărţii "Epistolar genevez. Student în Occident".
"Micul Ulysse din Câmpina"
"În Occident, studenţii români devin un pic mai naţionalişti (le trece rapid, la întoarcere) şi au mici ispite stângiste, pentru a nu se deprima la vederea zilnică a unor bogăţii pe cât de palpabile, pe atât de inaccesibile lor. La Geneva, oraş de burghezi milionari, unde calvinismul a generat deopotrivă ipocrizie şi o prosperitate abil camuflată, bate briza xenofobiei, dispreţul faţă de est-europeni, dar şi solidaritatea punctuală a multor localnici drăguţi, uşor nevrozaţi de alpina lor însingurare opulentă. Nu ştiu dacă acest loc e cel mai bun pentru a decripta algoritmul civilizaţional european.
Cert este că autorul epistolarului genevez, pe care-l veţi descoperi în această carte, nu a avut nici de ales, nici de pierdut ceva. Dimpotrivă, el notează, înţelege, surâde, se luptă, citeşte pe rupte, dedramatizând vicisitudinile (perfect surmontabile) ale condiţiei de student-sărăcuţ-din-Est.
Înainte de a fi un roman al formării, un document iniţiatic sau mărturia unui prezent fluid, Epistolarul genevez este oglinda unei ficţiuni personale pline de farmec.
Micul Ulysse din Câmpina a revenit în Ithaca pentru a deveni bardul inspirat al propriilor aventuri…", subliniază Teodor Baconschi, în prefaţa cărţii "Epistolar genevez. Student în Occident".
Epistolar genevez Codruţ Constantinescu
FRAGMENT
30 octombrie 2001
"Marea mea iubire, De dimineaţă am primit, în sfârşit, scrisoarea ta. Am fost deja la două cursuri şi am aşteptat să se facă ora 7 seara pentru a da un telefon. Am mai căutat de muncă la oficiul de plasare a studenţilor, dar nu am găsit mai nimic. Ascult radioul, mi-am făcut o supă instant, un plic infect. Trebuie să-mi mai gătesc şi nişte orez, dar deocamdată îmi este lene. De ce trebuie omul să mănânce? Invidiez filmele şi cărţile literaturii SF în care omul viitorului, pentru a-şi potoli foamea şi necesarul echilibrat de vitamine, ia o pastilă dimineaţă-micul dejun, una la amiază-prânzul şi la cină, o altă pilulă. Gătitul mă plictiseşte. Deja s-a lăsat întunericul în cămăruţa mea singuratică. Mă plictisesc, chiar dacă la Institut am început să leg cunoştinţe: un senegalez simpatic, o bulgăroaică (i-am vorbit despre Ivan, amicul meu din Danemarca), o franţuzoaică. Nu ştiu dacă ţi-am scris, dar am şi un coleg român. El ştie că eu sunt român, eu ştiu că el e român, dar încă nu am avut ocazia să ne adresăm nici un cuvânt. În fond, e normal, suntem români. Însă e ceva la el care nu-mi place, ceva etern mioritic, pare tipul de lingău ce doreşte cu tot dinadinsul să intre în atenţia profesorilor. Întreabă, este insistent, hăhăie la orice aluzie umoristică a profesorilor, e în prima line, acolo, pe poziţii. Dar poate mă înşel, sunt prea suspicios şi neîncrezător. Mă duc totuşi să-mi fac acel orez, căci această supă este apă chioară ce pare a fi zeama din Gulag despre care scriu toţi cei care i-au supravieţuit, şi nu a reuşit să-mi astâmpere foamea.
Am reuşit să-l prepar iar peste el am aruncat o conservă de ton îmbibat în sos de roşii. A fost extraordinar. Depinde cât de foame îţi este pentru a savura şi aprecia un fel de mâncare. Nu pot mânca tot timpul cartofi prăjiţi, cu toate că în copilărie acesta era idealul meu culinar. Din fericire, regimul alimentar impus de Ceaşcă a împiedicat transformarea mea într-un copil obez. Dacă aveam cartofi, nu aveam ulei, iar dacă aveam şi cartofi şi ulei nu aveam sare ca să nu mai vorbim despre ketch-up sau cotlet (un adevărat mit sau legendă urbană ceauşistă) şi tot aşa. Miercuri. Am fost, m-am interesat, m-am zbătut, am fost insistent (şi m-am luptat cu mine însumi să fiu astfel, pentru că tu mă ştii delăsător, însă tocmai de aceea am dorit să-ţi dovedesc contrariul). M-am uitat peste contractul pe care-l am şi cu care mâine trebuie să mă duc la Oficiul Cantonal al Populaţiei pentru a mi se aplica o ştampilă/viză care să ateste faptul că îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea munci aici. Aştept şi permisul B de şedere. Urmează să muncesc zece ore pe săptămână şi să câştig 500 de franci pe lună, ceea ce e bine. Trebuie să fac rost de fonduri din orice direcţie posibilă.
Nu am cum să mă descurc numai cu 200 de franci care-mi rămân din bursă după ce plătesc chiria camerei din acest cămin. Oricum nu am venit aici doar să-mi iau diploma şi să supravieţuiesc. Trebuie să-i returnez împrumutul lui Mihai (370 de franci), să-mi fac o asigurare medicală etc.
Sunt obligat să-mi găsesc de muncă. Tipa de la biroul DOSIM mi-a zis că pot începe chiar de mâine. Sunt chiar curios ce va trebui să fac. Visul meu este să mă întorc acasă în vacanţa de iarnă şi să fiu boier: să schimb 300 de franci pentru distracţia noastră! T
Totuşi sunt mulţumit, căci în cea de a treia săptămână de şedere aici pot începe ceva. Sunt însă obosit, de o săptămână dorm prost, am cele mai ciudate vise, mă trezesc de două ori pe noapte şi nu pot dormi mai mult de ora 7-7.30 chiar dacă aş dori. Iar în aceste vise apar cele mai ciudate personaje care mi-au trecut prin viaţă şi care nu ştiu cum au rămas stocate în memoria mea, foşti colegi sau rude care au murit demult. Un chin suplimentar pe care încerc să-l înţeleg. Probabil este frica de necunoscut. Dar atunci ce naiba or fi visat primii conchistadori sau oamenii lui Columb sau Magellan? Mi-am stabilit programa de studii, am avut un rendez-vous cu profesorul responsabil care, foarte amabil, s-a interesat de soarta mea, dacă m-am cazat, dacă mi-am încasat bursa etc. Mi-a comunicat câte examene voi avea la iarnă, vreo douăsprezece, dar sunt obişnuit. În plus, jumătate din examene constau în prezentarea unor referate în franceză. Fiind singur, aproape fără prieteni, vreau să fiu cât mai ocupat cu putinţă, căci timpul contează şi nu vreau să-l irosesc. Nu îmi e frică de munca fizică, chiar dacă habar nu am cum şi cu ce se mănâncă. Dacă au făcut-o şi o fac şi alţii, pot şi eu, nu? Să nu uităm că suntem tineri, putem face o groază de lucruri care, cu siguranţă ne vor uimi pe la 40-50 de ani, când ne vom întreba cu regret „Chiar eu am fost acela? Vai, ce tânăr şi nebun eram!” Vai-vai. Îmi curg bete aceste cuvinte din pixul cu gel albastru, dar melodia asta cântată de scoţienii de la Texas nu mă lasă în pace. Sunt obosit iar gândul se scurge, inspirat, către tine". (Copyright Editura Vremea)
Codruţ Constantinescu a publicat volumele "Hai-hui prin Occident" (Editura Premier, Ploieşti, 2004), "Studii irlandeze" (Editura Institutului European, Iaşi, 2006), "Enervări sau despre bucuria de a trăi în România" (Editura Polirom, Iaşi, 2007 în colaborare cu Mirel Bănică), "A trăi pentru a citi" (Editura Karta-graphic, Ploieşti, 2008) şi "În labirint sunt umbre şi lumini" (Editura Vremea, Bucureşti 2011), "Mirajul utopiei. Călătoriile în Occident: control şi propagandă" (Editura Vremea, Bucureşti 2013), Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene (Editura Vremea, Bucureşti 2017).
Se încarcă comentariile...
