Într-o sâmbătă m-am dus la librăria „Joc Secund“ să-mi cumpăr o carte şi mi-am ales „Infernala comedie“, de Emil Brumaru, pe care am luat-o pentru că era în ţiplă şi avea pe ea o bandă roşie, pe care scria „Această carte conţine texte şi ilustraţii erotice explicite, fiind interzisă minorilor“. Am deschis-o la ieşirea din librărie şi am citit-o din mers până acasă, uluită că există aşa ceva pe lume. Acasă, i-am recitit Danei cartea în şoaptă, în camera noastră îngustă şi întunecoasă, chicotind şi având grijă să nu ne audă, Doamne fereşte, gazda noastră (care s-a şi călugărit între timp).

A fost într-un fel prima mea întâlnire cu Emil Brumaru. A doua întâlnire, de data asta cea fizică, s-a petrecut la vreo opt ani distanţă, în 2014, când am luat parte la Târgul de carte din Praga. Supărat ca un copil, ursuz şi bombănitor, complet diferit de cum mi l-aş fi imaginat cu ani în urmă, Emil Brumaru a decis că-şi va petrece ziua cu mine şi cu poeta Krista Szöcs, aşa că am luat oraşul la picior şi nu ne-am oprit până nu am străbătut şi ultimul cotlon turistic, inclusiv castelul. Ne-am pozat în faţa celebrei căsuţe de la numărul 22 de pe Zlatá ulička (străduţa de aur) în care Kafka a locuit o vreme, am colindat muzeele, am mâncat supă într-un restaurant oarecare şi am îndurat vântul care îţi intra în oase.

Am încercat să îmi amintesc ce am discutat despre cărţi, dar îmi vine în minte un singur titlu – Biblia. Emil Brumaru ne-a spus că citea Biblia, că nu o citise cap-coadă până atunci. La întoarcerea la hotel s-a declarat atât de obosit de plimbarea noastră enormă, încât mai apoi ne-a mărturisit că s-a culcat şi a dormit până a doua zi, chiar dacă în mod normal avea probleme cu somnul.

Dimineaţa, în sala de mese a hotelului, am întâlnit un Emil Brumaru mai odihnit şi uşor mai bine dispus, care avea în faţă un bol plin cu cafea. Nu o cană, ci un bol. Ne-a spus că nu-i place să se tot ducă să îşi pună cafea, aşa că îşi toarnă de la început mai multă.  

L-am întâlnit de mai multe ori pe Emil Brumaru de atunci, ultima dată în toamna anului 2017, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere din Iaşi (FILIT), când am participat amândoi la o lectură de poezie. Sala a fost plină, toată lumea venise să îl vadă pe Emil Brumaru, iar el le-a oferit tuturor ce aşteptau. A citit foarte puţină poezie (sau poate deloc), dar în schimb a povestit, cu mult umor, momente din tinereţea lui, din perioada în care a profesat ca medic. S-a râs atât de mult în acea după-amiază în Iaşi, pentru că, dincolo de a fi un poet genial, Emil Brumaru era un extraordinar entertainer. La încheierea întâlnirii, a redevenit ursuz şi bosumflat.

Am mai vorbit între timp, când şi când, pe Facebook, ne-am mai văzut trecător la târguri, am mai făcut schimburi de cărţi, iar într-o zi mi-a scris: „Eu te-aş încuia într-o cameră c-un sac de dormit, ca să scrii şi să mai scoţi o carte. Apoi iar te-aş sechestra ca să mai scrii una! Mie Nichita mi-a zis cândva: «Bătrâne, literatura se face cu cărţi». Ăsta-i tot şpilul!“.

Am stat şi am căutat prin memorie (şi prin fotografii) şi am decis că toate variantele lui Emil Brumaru pe care le-am cunoscut eu sunt încă vii, aşa cum viu e Emil Brumaru stând la pozat în faţa casei lui Kafka. Întâi zâmbitor, apoi uşor încruntat, apoi dezgustat de-a dreptul, pentru că nu avea răbdare să i se facă trei fotografii, voia să facem una şi gata, să aibă o amintire şi să treacă mai departe.

Emil Brumaru se plimbă şi la ora asta prin Praga, pe străduţa de aur, făcând mişto de turişti, zâmbindu-le doamnelor, îndurând vântul, visând la cantităţi enorme de cafea, chinuindu-se fără succes să-şi închidă geaca şi bombănind. Atât doar că din om s-a transformat în poezie.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.