Editura Trei lansează campania „In Memoriam Liviu Iancu”. Scriitori, prieteni şi cititori, invitaţi să transmită mesaje despre autorul „Xanax”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Iancu

Editura Trei lansează duminică, 28 martie, la ora 16:00, campania In memoriam Liviu Iancu. Evenimentul, transmis live pe paginile de Facebook Editura Trei, Xanax - Liviu Iancu, Humanitas, BookMag, îi va reuni pe scriitorii Camelia Cavadia, Florin Iaru, Robert Şerban cu prietenii şi apropiaţii lui Liviu, într-un dialog despre autor şi roman.

„Mi-aş dori ca Xanax să fie un antidepresiv pe care să-l poată lua oricine, fără reţetă”, mărturisea Liviu Iancu în 28 martie 2019, la evenimentul de lansare a romanului său de debut. Dorinţa i-a fost ascultată pentru că în decurs de doi ani peste 12.000 de cititori s-au amuzat ori emoţionat cu poveştile şi personajele din carte.

Din dorinţa de a alina suferinţa provocată de dispariţia subită a scriitorului, deşi nimic nu ar putea-o vindeca, la doi ani de la lansarea romanului „Xanax”, Editura Trei lansează duminică, campania In memoriam Liviu Iancu. Ulterior, pe paginile de Facebook amintite mai sus, vor fi publicate zeci de mărturii video ale cititorilor „Xanax” privind amalgamul de emoţii şi stări sufleteşti declanşate de carte.

„Xanax”, care are ca teme, printre altele, degradarea satului românesc în anii de după Revoluţie, dar şi dezvăluiri din lumea presei şi cea de business, a ajuns la al cincilea tiraj, fiind unul dintre cele mai de succes romane româneşti publicate în ultimii doi ani. Multe personaje din „Xanax” sunt uşor recognoscibile, de la foşti miniştri, şefi de ziare şi până la oameni de afaceri importanţi sau personaje din showbiz, redaţi necosmetizaţi în carte.

Liviu Iancu_Xanax

„Am trăit şi am simţit pe pielea mea toate întâmplările din Xanax, m-au lovit din toate părţile şi m-au muşcat de peste tot, iar eu am reuşit cu greu să mă smulg şi să-mi ling rănile în timp ce scriam despre ele. Pe critici îi poţi păcăli mult mai uşor, dar cititorii simt imediat dacă sentimentele pe care le vinzi tu acolo, în carte, sunt vii sau fake-uri. O carte, înainte de stil şi de poveste, trebuie să vândă emoţie şi să vândă suflet, iar ăsta e un lucru al dracu’ de greu. Nu ţi se vinde cartea? Păi cât suflet ai pus acolo, fratele meu? Nu cât orgoliu, câtă autosuficienţă şi câte aşteptări, ci cât suflet. Orgoliu şi autosuficienţă nu cumpără nimeni”, spunea Liviu Iancu.

Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greşeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenţie imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii ştiri decât să vinzi case. De acolo a plecat la tabloidul Naţional, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, ceea ce l-a făcut să migreze după un an în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital. După câţiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după şapte ani, temându-se că agenţia, intrată între timp în insolvenţă şi relocată într-un spaţiu mult mai mic, se va transforma într-o simplă afacere imobiliară. La Profit.ro a publicat o serie de editoriale-poveşti originale în peisajul presei economice româneşti, foarte apreciate de cititori; câteva dintre acestea se regăsesc şi în volumul „Xanax”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite