Editura Nemira lansează o petiţie prin care vrea să convingă CNA-ul că lectura trebuie încurajată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
petitie Editura Nemira

Editura Nemira lansează o petiţie online, în cadrul proiectului Bookvertising, prin care doreşte să convingă Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că lectura trebuie încurajată. Petiţia propune difuzarea următorului mesaj de interes public la posturile de televiziune: „Pentru o dezvoltare armonioasă, citiţi cel puţin o carte pe lună!”.

În cadrul petiţiei, sunt prezentate beneficiile lecturii, precum şi contextul pieţei de carte în România.

Cele mai recente statistici arată că 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Piaţa de carte din România este una dintre cele mai mici din UE, iar cititul este rareori încurajat.

Printre beneficiile cititului se numără: îmbogăţirea vocabularului şi a memoriei, dezvoltarea gândirii critice şi a imaginaţiei, reducerea stresului, dezvoltarea emoţională şi mentală, îmbunătăţirea concentrării.

O dezvoltare armonioasă este la fel de importantă ca toate celelalte mesaje existente deja în spaţiul public, iar lectura este esenţială pentru această dezvoltare. Editura Nemira consideră că este important să existe un îndemn constant la citit, iar un mesaj de interes public este cu adevărat necesar.

Petiţia poate fi accesată şi semnată la https://www.petitieonline.com/hai_s_convingem_cna_c_lectura_trebuie_incurajat

Recent, editura Nemira a lansat Bookvertising, o iniţiativă care susţine literatura română contemporană, plasând în reclamele brandurilor cărţi scrise de autori români, oferindu-le astfel mai multă expunere şi vizibilitate. Propunerea petiţiei e o continuare firească a campaniei naţionale Bookvertising, care îşi doreşte să creeze o reclamă permanentă la cărţi şi lectură. Mecanismul este foarte simplu: brandurile intră pe platforma bookvertising.ro şi îşi aleg cărţile pe care doresc să le plaseze în vizualurile lor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite