Dreptul la replică: Interviu cu scriitorul Liviu Andrei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procto (volumul al II-lea), cel mai vulgar roman din istoria literaturii române! George Călinescu nu l-a anticipat.
Procto (volumul al II-lea), cel mai vulgar roman din istoria literaturii române! George Călinescu nu l-a anticipat.

"Literatura ultramodernă e o veritabilă gură de oxigen în toată pâcla asta literară mioritică. Practic se scrie mult şi despre nimic. Ăsta e şi scopul. Să se scrie despre nimic. Literatura ultramodernă este vie, te face să ascunzi cartea de ruşinea divinităţii."

Motto: Eu sunt pentru exprimarea liberă. Îmi măreşte sensibilitatea.

Încă nu i-am citit cărţile scriitorului Liviu Andrei. Dar am s-o fac cât de curând, când o să am liniştea necesară: poate în vacanţa de vară. Căci asta ar fi singura consolare a profesorilor din România, obligaţi să fie parte integrantă a unui sistem de invăţământ care nu este altceva decât o formă fără fond. De fapt, cei care conduc destinele sistemului de invăţământ nu pot face nici măcar distincţia dintre formă şi fond. În condiţiile acestea, am nevoie de gura de oxigen reprezentată de literatura ultramodernă. Alcoolul nu mai are niciun efect. De droguri nu am nevoie, sunt deja prea paranoic.

Oricum, vă convine sau nu, Liviu Andrei are destui cititori. Un grup restrâns, dar select. Românii din Diaspora, cei care l-au votat pe Iohannis şi şi-au luat ţara înapoi, plătesc bani buni pentru cărţile sale. Literatura sa este ca un fruct interzis. 

Mulţi dintre noi uităm că am avut în istorie corozivele lui Ion Creangă, povestiri ce nu puteau fi publicate. Când erau citite în serile de iarnă la Junimea, gentelmenii cu frac şi joben cădeau sub mese de râs. Total diferite sunt elitele din ziua de astăzi. Oamenii ajunşi prematur într-o poziţie înaltă se îmbolnăvesc subit de ipocrizie- un flagel al societăţii româneşti. 

Am avut o discuţie plăcută cu scriitorul Liviu Andrei, ca între două persoane apropiate ca vârstă şi ca reprezentanţi ai primei generaţii formate în cadrul unui regim democratic, cu toate imperfecţiunile lui. În acest haos suportabil, după unii sau controlat, conform celor mai pesimişti, noi, cei care venim din urmă, ne vom strădui să câştigăm tot mai mult teren. Apele vor deveni limpezi după încheierea acestui conflict dintre generaţii. Îmi rezerv dreptul de a fi optimist, ce ar trebui sa fie inclus în Constituţie, în Titlul II.

Stilul literar al lui Liviu Andrei este unul de revoltă, specifică vârstei şi justificată de tensiunile sociale. Literatura ultramodernă este una de nişă, lucru pe care nu îl înţeleg cei care o interzic. Este explicabil: frica de necunoscut este echivalentă cu teama de a pierde controlul. Cărţile lui Liviu Andrei nu vor fi niciodată un produs cumpărat de către publicul larg. 

Optimismul incurabil mă determină să afirm că o dată cu trecerea timpului va creşte şi calitatea romanelor lui Liviu Andrei. Nu poţi scrie la nesfârşit cărţi care conţin o înşiruire de denumiri ale organelor genitale feminine şi masculine. Este nevoie şi de mesaj. De la sublim la ridicol nu este decât un pas. 

Îi ofer în continuare cuvântul scriitorului Liviu Andrei, care a avut deosebita amabilitate de a îmi răspunde la cinci întrebări. Îi mulţumesc pe această cale şi am speranţa că nu se va simţi lezat de mica mea critică din finalul preambulului acestui interviu. 

1. Cititorii adevarul.ro vor să vă cunoască mai bine. Prezentaţi-vă şi descrieţi în ce constă literatura ultramodernă.

Cred că cititorii adevarul.ro mă cunosc destul de bine. Am beneficiat de o reclamă negativă destul de flauşată din partea publicaţiei privatizate.

Ca o scurtă prezentare, eu sunt pionierul literaturii române, (voiam să spun fraierul), cel care a adus pe piaţa românească − în speţă cea online, căci în librării şi biblioteci nu mai am acces ca autor, ci doar ca cititor − ceea ce se cheamă literatura de cuţit, ca parte a literaturii ultramoderne. Practic crema literaturii ultramoderne. Personal, cred m-aş vindeca mai uşor de cancer decât de literatură. În ambele cazuri, trebuie să-ţi înfigi carnea în ceva sfânt ca să scapi.

Pentru cei care nu au fost mântuiţi cu cărţile mele, (căci pe blog şi pe facebook nu fac literatură, ci blog şi facebook) literatura ultramodernă este un amestec de jurnalism Gonzo lăbărţat peticit cu balcanisme şi argouri româneşti de cea mai bună calitate. Ca să vă dau un exemplu savuros, în cel mai recent roman al meu, Procto (Ofiţerii şi talentaţii, vol. II, 2015) se găsesc optzeci şi şapte de sinonime pentru ceea ce medicii numesc organic penis. Cam asta ar fi, pe ultrascurt, literatura ultramodernă. 

2. Daţi-ne exemple de scriitori care v-au influenţat. (dacă nu sunt, trecem peste)

De-a lungul năucirii mele scriitoriceşti, am avut tot felul de modele şi răs-modele. Rând pe rând, i-am abandonat ca pe nişte curviştine ieftine, căci absolut toţi s-au dovedit a fi colaboratori ai Securităţii vechi, valutiste, dar şi ai celei noi, privatizate. 

3. Are succes literatura ultramodernă la publicul românesc?

Sigur. Un singur search pe Google cu numele meu şi se produce o mică explozie. Literatura ultramodernă e o veritabilă gură de oxigen în toată pâcla asta literară mioritică, care este dirijată de servicii. Practic se scrie mult şi despre nimic. Ăsta e şi scopul. Să se scrie despre nimic.

Literatura ultramodernă este vie, te face să ascunzi cartea de ruşinea divinităţii. Te simţi gol, te simţi mic şi util sexual chiar şi unui şurub al cuvintelor vulgare.  Eu trăiesc din scris. Să nu vă imaginaţi că vând cărţi pe ochi frumoşi. Sunt gras şi urât. Sedentar. Promovez strict cărţile, nu carcasa. Nu sunt singur şi trist ca Eminescu. Sunt vulgar, violent, direct şi provoc o boală societală oricărui om care adoarme cu ochii în romanele mele. 

4. Trecem la un subiect sensibil. Regretaţi că aţi postat pe Facebook acel pamflet ironic, în replică la manifestul "M-am săturat de România" (nu dăm numele autorului), fapt ce v-a adus excluderea  din USR (Uniunea Scriitorilor din România)?

Nu regret nimic. Momentan mă judec cu “cetăţenii români” de la CNCD, la Curtea de Apel Bucureşti. Proces greucean. Postarea mea nu este nicio replică. E o postare ca toate postările mele. Plină de greşeli gramaticale şi scrisă în dorul... dorului.  Pentru “M-am săturat de România” gagiul a primit forinţi, eu am scris-o de scriitor ce sunt. Când am scris bazaconia aia, devoram o salată de roşii, căzuse o felie pe mine şi îmi intrase un pop-up cu Lucreţia Ciobanu cu “pleacă oile la munte, măăăi”. Asta a fost reacţia tomatei mecanice. Am primit peste o mie de ameninţări cu moartea şi am scăpat de cotizaţia USR şi USR-ul de un pornograf ca mine. Ce să fac… O să-mi fac propria uniune: eu, două beri şi o gagică furată de la un distins userist. Practic, USR mă aştepta la cotitură. Nici nu m-au chemat să mă apăr, motivând că nu au numărul meu de telefon. 

Ţin să vă spun că am plâns o săptămână de durere pentru că am fost exclus. Am vrut să mă sinucid pentru că m-au exclus. Ştiu că nu mă credeţi, dar eu mai plâng şi acum.  Voiam să-mi fac un tatuaj cu USR, şi a trebuit să-l modific în U Craiova, deşi eu ţin cu Flacăra Moreni. 

5. Într-un articol din data de 9 februarie 2013, stilul literar al scriitorului Liviu Andrei era caracterizat ca fiind unul scatologic. Cum combateţi afirmaţiile nu tocmai măgulitoare ale autorilor?

Ceea ce scriu eu este escatologie. Cred că autorii au vrut să scrie escatologie şi nu le-a ieşit.  Şi atunci am plâns. În februarie… Tot o săptămână, şi mai puteam plânge. Nu am ce să combat. Îi rog să citească Gayzer sau Procto şi să se lase de scris. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite