... dar şi învăţătura este sau ar trebui să fie doar un mijloc, şi nu un scop. Când învăţătura este scop, vom avea de a face cu religii - vom avea, adică, de a face cu lucruri pe care cineva le învaţă sau este silit să le înveţe, multe, lipsite de vreo importanţă, ba încă şi extrem de dăunătoare pentru învăţăcel şi societatea în care acesta, apoi, va avea mai mult sau mai puţin influenţe. Acest soi de impunere este deja în mare vogă la nivelul sistemului de învăţământ actual. E deajuns că unul are diplomă de liceu, şi bani, că a învăţat ca pe o poezie nişte lucruri care, oricum, nu folosesc nimănui, şi, iată, acel unul se înscrie la facultatea de filosofie. Obţine diplomă de... filosof(?) iar eu stau şi mă întreb ca prostu': anual facultăţile de filosofie varsă de pe porţile ei mii de inşi "specializaţi" în filosofie - la ce bun? Mai bine zis: filosofia se învaţă? Mai că n-aş crede. E plină lumea de ingineri care n-au inginerit, în realitate, nimic în toată viaţa lor. Şi, totuşi, facultatea de politehnică îi face ingineri. Continuat, facultatea de litere face scriitori, deşi ăştia în marea lor majoritate nu sunt în stare să scrie coerent nici măcar o compunere de clasa a 4-a, şi, în cazul acesta, o dă pe... chestia aia care acuma e poreclită poezie. Adică nişte bâlbâieli sub forma unor cuvinte anoste, lăsate câte două, trei în jos, astfel că, vezi Doamne, e vorba de treabă cu mesaj...