Doi foşti consultanţi fac un milion de euro pe an din cărţi de specialitate pe care le împrumută angajaţilor din corporaţii

Doi foşti consultanţi fac un milion de euro pe an din cărţi de specialitate pe care le împrumută angajaţilor din corporaţii

„Citim ca să ştim că nu suntem singuri“, spunea William Nicholson, scenaristul filmului „Tărâmul umbrelor“, care îl are în centrul acţiunii pe auto­rul britanic C.S. Lewis. Dar puţini sunt cei care citesc în România. Sau poate că acest lucru este pe cale să se schimbe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adesea, în metrou, mai ales pe Magistrala 2 – linia „corporatiştilor“, căci are capătul de linie în Pipera, unde îşi au sediul numeroase multinaţionale –, pot fi observaţi tot mai mulţi călători ci­­tind, chiar şi în dimineţile aglome­rate. Nu că cititul ar fi ceva ieşit din co­mun chiar şi în România, unde, în medie, un român cheltuieşte pe o carte, anual, circa cinci euro. Tinerii citesc, iar cărţile lor, indiferent de titlu, au un lucru în comun – o copertă trans­pa­­ren­­tă, care lasă să se vadă puţin din co­­per­­ta ori­ginală a cărţii, şi o etichetă ro­­tun­­dă, roşie, pe care scrie „Read’n’Roll“.
 
„Am lucrat mult până să găsim aceas­­tă variantă“, spune Alexandra Stroe, cofondator şi, acum, CEO al Book­ster, biblioteca al cărei rol este acela de a aduce cărţile la cititor, mai degrabă decât să îi pună pe cititori să facă obositorul drum până în „cartierul general“ al cărţilor. În urmă cu cinci ani, Alexandra Stroe a pornit în aventura Bookster ală­­turi de Bogdan Georgescu, cel care a con­­dus timp de 14 ani ope­raţiunile locale ale companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, şi care a pariat pe succesul unui astfel de proiect. Astăzi, Bogdan Georgescu, fără a ieşi însă din business, nu se mai ocupă de acti­vităţile operaţionale, şi îi lasă respon­sabilităţile de CEO tinerei de 28 de ani care, oricum, cunoaşte toate procesele din Bookster pe dinafară. „Pentru mine rolul nu este neo­­biş­­nuit. Sunt în Bookster de cinci ani, am făcut pe rând un pic de marketing, vân­­zări, un pic de logis­tică, un pic de con­­ţi­­nut, recrutare. Am trecut cumva prin fiecare funcţie şi îmi este foarte cunoscut bu­­sinessul“, măr­turiseşte Alexandra Stroe.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările