Despre celebrul volum „Fizica povestită“ de Cristian Presură, lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiintelor fizice

Despre celebrul volum „Fizica povestită“ de Cristian Presură, 
lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul 
ştiintelor fizice

Vlad Zografi

Duminică, 18 decembrie, ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei dezbateri despre celebrul volum „Fizica povestită“ de Cristian Presură, lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiintelor fizice.

Ştiri pe aceeaşi temă

La eveniment vor participa, alături de autor, profesorul Nicolae Victor Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Magurele, dr. Mircea Penţia, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva,  Corina Negrea, redactor la Radio România Cultural cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în jurnalismul de ştiinţă,  şi Vlad Zografi, senior editor Humanitas şi coordonatorul colecţiei Ştiinţă.

„Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte.“ (Dr. Mircea PENŢIA, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva)

CRISTIAN PRESURĂ s-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B, Physical Review Letters şi Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare şi reviste. Este membru al asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra şi fondator al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi, prezentă la adresa stiinta.club.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările