FRAGMENT Debut literar pentru Răzvan Exarhu: „Fericirea e un ac de siguranţă”
0
„Fericirea e un ac de siguranţă” este titlul volumului care marchează debutul literar pentru jurnalistul Răzvan Exarhu, carte în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing, cu ilustraţii de Andreea Chiric.
Volumul este un jurnal atipic, cu mici lucruri care ne influenţează traiul de zi cu zi, în care cititorii îl vor putea descoperi pe autorul, povestitorul, ironicul, curiosul, solitarul şi solidarul Răzvan Exarhu. Cartea urmează să apară pe 11 mai. Până atunci, va fi disponibilă pentru precomandă, cu autograful autorului exclusiv, pe site-ul editurii.
„În limbă e plăcerea!” - una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu. „De la primul rând scris se simte că îi place să vorbească, în aceeaşi măsură în care îi place să observe şi să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea şi cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră şi crudă, în acelaşi timp, compune un tablou viu în care se amestecă emoţiile primei zile de şcoală, şlapii târşâiţi ai românilor, relaţia dintre eschimoşi şi raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cărţile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clişeele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradiţiile pierdute, bicicliştii aroganţi, discuţiile cu părinţii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viaţă sănătoasă şi multe alte subiecte care ne umplu vieţile şi conversaţiile, ne indignează şi totodată ne emoţionează”, se arată într-un comunicat de presă al editurii.
Răzvan Exarhu s-a născut pe 29 iulie 1969, la Brăila. În 1995, a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, specializare franceză-engleză, din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Are o experienţă de peste 20 de ani ca jurnalist, realizator de radio, producător şi prezentator TV. În perioada 1993-2000, a fost vocea emisiunilor „Rondul de dimineaţă“ şi „Rondul de noapte“ de la ProFM. În aceeaşi perioadă a fost producătorul unor ediţii speciale ale programelor Pro TV. A fost director de programe şi realizator la Radio Guerrilla (2004 - 2005) iar în 2007 şi-a lansat propriul radio online, Clandestino.
A semnat articole în „Evenimentul zilei“ , „Top Gear“, „Academia Caţavencu“ şi „Dilema veche“. Între 2009 şi 2012, a prezentat şi a produs seria TV de gastronomie şi călătorie „România delicioasă“ la TVR. Face parte din juriul actualului sezon „Masterchef“ de la ProTV.
Adevărul vă oferă, în avanpremieră, câteva fragmente din volumul care va fi lansat pe 11 mai.
FRAGMENTE:
Ia‑ţi şlapul tău şi tarşaie‑l!
Şlapul, ca şi şaorma cu de toate, ar trebui să figureze pe stemă, în cazul în care s‑ar lucra la una nouă. Şlapul merge cu un trening bun şi cu un ciorap alb, flauşat, de calitate, că are dungi. Ehee, târşăitul târşâitul ăsta nu e aşa de simplu cum crede lumea. Nesimţirea se vede din mers. Trei sferturi din populaţie îşi târâie picioarele cu burta înainte şi cu o încredere demnă de o cauză mai bună. Calul se cunoaşte după dinţi, omul după călcătură. Sunetul de şlap tras cu scârbă pe asfalt va fi în viitorul recent la fel de natural ca adierea vântului printre frunze, la fel de firesc precum înjurătura de mamă la intersecţii, la fel de elegant ca zgomotul produs de o linguriţă lovită cu energie de pereţii ceştii în care se pregăteşte un ceai relaxant, zen, de slăbit sănătos şi cu credinţă în bunul Dumnezeu.
Încălzirea globală ne va ajuta să purtăm şlapi şi în cosmos, mai devreme sau mai târziu. În sfârşit, printre drepturile câştigate la revoluţie, loto şi alte jocuri de noroc, am izbândit acolo unde nici nu bănuiam: nimeni nu mai are motiv să se ruşineze că e mârlan. Dimpotrivă, e chiar cool.
Şlapul, ca şi constituţia, e un garant al democraţiei, oricine are dreptul să târşâie oricând, oriunde, cu sau fără ciorap adibas. În mod normal, la cât de bine merg toate, ar trebui să apară şi şlapii îmblăniţi, pentru ca populaţia să nu mai resimtă atât de drastic trecerile dintre anotimpuri. Nu ar fi rău să avem şi nişte maieuri îmblănite, sau măcar nişte şube cu mâneci scurte, pentru iernile blânde care vor veni. În mod normal, marii noştri creatori de modă ar trebui să se implice şi ei în viaţa picioarelor cetăţii şi să creeze linii de şlapi de zi, de seară, de nuntă, de conferinţă, de team‑building corporate, pentru că ei simt cel mai bine ce îinseamnă un trening pret‑a‑porter. [...]
Facebook şi omul
Facebook sau Instagram sunt un fel de spălat pe mâini sau rugăciunea de înainte de masă. Faci poza cu farfuria, o postezi şi poţi să mănânci. Şi e superpioasă poziţia asta cu capul plecat deasupra touchscreen‑ului, cu mâinile împreunate a Doamne‑ajută.
Ar mai fi ceva de observat. Părinţii din ziua de azi au un reproş nou pentru copiii lor din reţea:
„Măi, dar ce suflet poţi să ai, să nu îmi dai şi mie un like?! Ce fel de copil eşti tu? Toţi prietenii tăi mi‑au dat, numai tu, nu.“
Vorba aia, creşti un copil cu speranţa că la bătrîneţe o să aibă cine să‑ţi dea un pahar cu apă. Şi un like. Uite‑aşa, laicul devine o formă a credinţei. Credinţa că ne pasă unii de alţii, că sentimentele noastre vor fi devoalate prin acest mic click, că vom primi înapoi acelaşi semn, că s‑a înţeles că poza noastră cu buchetul de gladiole pe care scrie SĂ AI O ZI FRUMOASĂ arată că frumuseţea vine din interior. Doar că nu e clar unde naiba se duce.
Trăim vremuri complicate
Tinerii pronunţă cuvintele cu gura aproape închisă. Oamenii fără adăpost par singurii care mai mănâncă în tihnă, fără să se încrunte şi fără să se grăbească. Copiii se fardează la patru ani şi ţopăie lasciv la TV, iar femeile înjură cu p…l…m… Agramaţii de după gratii scriu rafturi de cărţi, băuturile se servesc în borcane şi pufuleţii au aromă de caşcaval inexistent. Pensionarii poartă converşi şi sar la bătaie prin pieţe, roşiile n‑au gust şi găinile mănâncă prafuri portocalii.
Părinţii se plâng de copii că nu le dau like‑uri şi vedem mai multe pisici pe Ffacebook decât în viaţa reală. Toată brânza e de Sibiu şi pepenii, toţi de Dăbuleni. Şi nu că ar conta, dar te întrebi uneori cum am ajuns noi, ca specie, să nu ni se pară nimic în neregulă la un tip de 27 de ani, cu barbă de patriarh, îmbrăcat în pantaloni scurţi, roşii – cu buline albe, călare pe o trotinetă.
"Fericirea e un ac de siguranţă” - Fragmente. Editura Curtea Veche, 2017
Se încarcă comentariile...
