De unde provine cuvântul tâmpit şi de ce nu este explicat corect în DEX

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rodica Zafiu, cercetator la Institutul de Lingvistica si membru al Consiliului National al Audiovizualului, la o conferinta de presa in cadrul careia sunt prezentate rezultatele unei noi monitorizari privind calitatea limbii romane folosite in audiovizual, la sediul CNA, in Bucuresti, joi, 10 aprilie 2008.
Rodica Zafiu, cercetator la Institutul de Lingvistica si membru al Consiliului National al Audiovizualului, la o conferinta de presa in cadrul careia sunt prezentate rezultatele unei noi monitorizari privind calitatea limbii romane folosite in audiovizual, la sediul CNA, in Bucuresti, joi, 10 aprilie 2008.

Dicţionarele noastre nu oferă totdeauna cititorului, din păcate, cele mai desluşite explicaţii etimologice. Cele generale (Dicţionarul explicativ – DEX, Dicţionarul limbii române – DLR, Noul dicţionar universal – NDU,

Dicţionarul explicativ ilustrat – DEXI) au opţiuni ferme, verificate şi bine întemeiate ştiinţific, dar sînt extrem de laconice: nu indică sensul etimonului, nici calea de pătrundere, nici etimologia mai îndepărtată (sursa primară). Îşi urmează, astfel, propriile principii, justificate în sine – dar netransparente, cunoscute doar specialiştilor.

Dicţionarul academic început de Sextil Puşcariu (DA) era singurul care îi oferea cititorului un minimum de informaţie, util înţelegerii traseului etimologic; din 1965, a fost însă continuat de DLR, care a impus mai multă schematizare şi a renunţat la detalierea explicaţiilor istorice. 

Aşa se face că originea unui cuvînt ca tîmpit, unul dintre cele mai frecvente în româna colocvială, poate părea – la o căutare în dicţionare – mai complicată decît este în realitate.

Participiul verbului a tîmpi, derivat la rîndul său de la adjectivul tîmp, apare la început mai ales cu sensul propriu: „bont, tocit“. În DLR, în care se găsesc cele mai numeroase şi mai interesante citate ilustrînd istoria cuvîntului, tîmpit e înregistrat, în texte din secolul al XIX-lea, ca termen de caracterizare a unor obiecte – cuţite tîmpite –, dar şi  în încercări de adaptare a unor terminologii ştiinţifice, în formule ca unghi tîmpit („unghi obtuz“) sau son tîmpit („sunet grav“). În toate aceste situaţii, se înţelege, tîmpit era antonimul perfect al adjectivului ascuţit. 

Puteţi citi continuarea acestui material pe site-ul dilemaveche.ro


Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

rodica zafiu
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite