„De partea bună a ierbii”, de Răsvan Popescu.  „E vorba de iarba verde de acasă, de la suprafaţa pământului, ca o linie de demarcaţie dintre vii şi morţi”

Răsvan Popescu

Vineri, la Gaudeamus, a avut loc lansarea romanului „De partea bună a ierbii” (editura Cartea Românească), de Răsvan Popescu. Cartea, cu un titlu „şocant de poetic”, după cum a spus Călin Vlasie, spune povestea unui profesor care decide să îşi vândă casa părintească, lucru de care, în cele din urmă, nu este capabil.

„Nu-mi place să-mi rezum povestirile. Trebuie să dezvălui, totuşi, câte ceva, să vă las curioşi”, şi-a început prezentarea autorul Răsvan Popescu. 

Iniţial „De partea bună a ierbii” trebuia să se numească „Cum să vinzi o casă părintească”. Popescu a ales însă să îl schimbe, întrucât cel final i se părea mai incitant, mai intrigant. „E legală, e vorba de iarba verde de acasă, de la suprafaţa pământului, ca o linie de demarcaţie dintre vii şi morţi, dintre un trecut idilic pentru un personaj şi un prezent agasant”, a mai spus autorul, glumind pe ce au înţeles unii oameni din noul titlu. 

Un profesor dintr-o „familie domnească”, decide să îşi vândă casa părintească, aşa că se mută în sat o perioadă pentru a se putea ocupa de demersurile necesare. „Nu poate. Rămâne prins între amintirile care se surpa peste el”. 

Vorbim în acest roman, conform autorului său, de o „lume articulată cu personaje infirme, nişte pete de culoare mai degrabă, ale lumii de azi, o adunătură pestriţă avidă de bani, afacerişti mai mult sau mai puţin penali, patroni de păcănele, organizatori de nunti înmormântări”.

În această lume, protagonistul îşi refuză destinul trasat de familie, acela de a deveni preot, încăpăţânându-se să îşi exploreze potenţialul artistic.

Daniel Cristea-Enache: Sunt legat cumva de destinul cărţii

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a felicitat publicul pentru prezenţa la evenimentul de lansare a cărţii lui Răsvan Popescu, precizând că „este o carte care îşi spune mai mult şi mai profunde decât un raft întreg de bibliotecă”.

Criticul a mai explicat că, într-un fel, este legat de destinul cărţii, povestind un episod în care a vizitat cartea părintească a autorului. „Acum o vreme, cu un an în urmă, într-o vară, am avut plăcerea de a merge cu domnul Răsvan Popescu, la Festivalul Interetnic de la Sighişoara. La întoarcere spre Bucureşti, ne-a rugat să facem o buclă, să-l lăsăm acasă, dar nu la Bucureşti, ci într-o casă a părinţilor, a bunicilor lui, dintr-un sat. Şi am fost acolo, la acea casă... era o casă cu nişte copaci înalţi, lângă gard, bine poziţionată, dar care respira un aer de tristeţe. Pentru că era o casă în care nu mai trăia nimeni.”

Este povestea, istoria fostei case, a mai spus Cristea-Enache, amintindu-şi că atunci, Răsvan Popescu i-a spus: „Am nevoie să vin aici ca să pot să reintru în atmosfera de a-mi scrie povestirile”.

Răsvan Popescu este jurnalist, scenarist de film şi scriitor. A absolvit Liceul "Gheorghe Şincai" din Bucureşti, apoi Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti. După Revoluţia din 1989 s-a orientat spre jurnalism şi a fost, printre altele, corespondent al Radio BBC (1992 - 1996) şi redactor-şef la Televiziunea Română (1997 - 1998). A fost secretar de stat, şef al Departamentului de Informaţii Publice şi purtător de cuvânt al Guvernului în anii 1998 - 1999, apoi, în 1999 - 2000, consilier de stat şi purtător de cuvânt al preşedintelui Emil Constantinescu. Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) din 2000, a fost preşedinte al acestui organism în perioada 2007 - 2012. În prezent, Răsvan Popescu este vicepreşedinte al CNA.

Printre volumele publicate de Răsvan Popescu se numără "Subomul" (povestiri, 1991), "Omul cu cioc şi gheare" (roman, 1994), "Prea târziu" (1996), "Purtătorul de cuvânt" (jurnal, 2002), "Femeia visurilor" (roman, 2004), "Nişte ciori vopsite-n roşu" (publicistică, 2006) şi "Cutia cu maimuţe. Jurnal" (2013). Totodată, versiunea italiană a cărţii "Prea târziu", intitulată "Fundesac", a apărut la editura italiană Bonanno, în 2010, în traducerea lui Marco Cugno.

De asemenea, Răsvan Popescu a scris scenarii de film - "Prea târziu" (1996, regia Lucian Pintilie, selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes 1996), "Terminus paradis" (1998, coscenarist Radu Aldulescu, în regia lui Lucian Pintilie, marele premiu al juriului la Festivalul Internaţional de la Veneţia 1998), "Faimosul paparazzo" (1999, regia Nicolae Mărgineanu), "Război în bucătărie" (2001, regia Marius Barna), "Noro" (2003, un film de Radu Gabrea), "Femeia visurilor" (2005, filmul, în regia lui Dan Piţa, a primit premiile UCIN pe 2005 pentru imagine şi montaj), "Ceva bun de la viaţă" (2011, regia Dan Piţa, premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Avanca, premiile UCIN pe 2011 pentru imagine şi tânăra speranţă).