„De ce nu iau românii premiul Nobel?”

„De ce nu iau românii premiul Nobel?”

Herta Muller, laureată a premiului Nobel în literatură, în anul 2009. FOTO Wikipedia

Astăzi se împlinesc 15 ani de la moartea Maicii Tereza (1910-1997), care a luat premiul Nobel pentru pace în 1979. Adevarul.ro prezintă noua carte a Alinei Mungiu-Pippidi, "De ce nu iau românii premiul Nobel”, care tratează problema lipsurilor care îi împiedică pe români să obţină celebrul premiu.

Alina Mungiu-Pippidi vorbeşte în cartea sa, "De ce nu iau românii premiul Nobel”, editată de Polirom, despre instituţiile educaţionale, care funcţionează pe post de fabrici de diplome, despre masacrul limbii române, plagiat, moguli, democraţie prost înţeleasă, despre aşa-zisa „pseudoburghezie” şi alte situaţii actuale care blochează promovarea valorilor în România. În volumul alcătuit din mai multe editoriale adunate din 2005 până în prezent, autoarea spune că „handicapul literaturii noastre nu provine din lipsa de talent a românilor, ci din lipsa lor de caracter”. 
 
Români care au luat Nobel
 
De-a lungul timpului, au existat patru români care au obţinut Nobelul: în 1974, Gheorghe Emil Palade, pentru ştiinţă şi medicină, în 1985, Ioan Moraru pentru pace, Elie Wiesel, în 1986, pentru pace şi Herta Müller pentru literatură, în 2009. În plus, alţi artişti, oameni de ştiintă şi scriitori din România – printre care doctorul Constantin Păulescu, poetul Lucian Blaga şi academicianul Ştefan Procopiu – au ratat la mustaţă premiul Nobel din motive banale.
 
De exemplu, Constantin Păulescu publicase, în anii 1920-1921, în Franţa şi Belgia, mai multe articole cu privire la descoperirea insulinei, care ar fi vindecat diabetul. De ce nu a câştigat, totuşi, Nobelul? Pentru că nu a fost propus printre nominalizaţi. Doi profesori canadieni i-au luat locul, iar propunerea pentru el a apărut când era deja prea târziu.
 
Un alt motiv pentru care scriitorii români nu au avut şanse la Nobel a fost faptul că operele lor nu au fost traduse în străinătate, de către marile edituri. Este vorba de figuri importante pe scena literaturii din România, precum Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Norman Manea, Mircea Cărtărescu şi alţii.
 
În prezent, se pune problema dacă va mai exista vreun reprezentant al României în rândul premiilor Nobel.  
 
Nobelul Hertei Müller nu este al românilor 
 
Revenind la Nobel, Alina Mungiu o aduce în discuţie pe Herta Müller, scriitoarea de origine română stabilită în Germania care, în 2009, a luat premiul Nobel pentru literatură. În mod paradoxal, reuşita acesteia nu a fost primită cu aplauze de publicul român.
 
„S-a spus despre Herta Müller că nu lua premiul dacă rămânea la noi. Aşa este. Dar nu fiindcă am fi discriminaţi de jurii, ci pentru că suntem mai buni ca ungurii sau portughezii să descurajăm sau să distrugem din timp pe oricine ar avea la noi potenţialul să ia premiul Nobel. Acţiunea colectivă rămîne de o excepţională eficacitate în a împiedica promovarea adevăratelor valori : în rest nu produce nici o valoare economică sau socială. De asta, cine ştie să se bucure, bucuraţi-vă acum, că nu o să mai luăm alt Nobel pentru literatură în viaţa noastră”, atenţionează Alina Mungiu-Pippidi.
 
Nu avem un mecanism social de selecţie a valorii
 
În continuare, Alina Mungiu-Pippidi marchează diferenţele dintre români şi alte popoare. „Dacă unii construiesc civilizaţii, iar alţii încă încearcă să impună coşul de gunoi contra aruncatului pe maidan, dacă unii au multe Nobeluri, iar alţii deloc e o problemă a proiectului, nu a populaţiei de bază. Proiectul eşuează în a crea un mecanism social de selecţie şi promovare a valorii şi, astfel, rămîne etern neperformant”, explică Alina.
 
"Nu există în România, la această oră, viziunea că aceasta [lipsa premiilor Nobel în România] e problema noastră politică cea mai importantă şi că, din cauza organizării noastre sociale, structural diferită de cea din Occident, ratăm sistematic să producem performanţă şi să promovăm valoare. Aici stă corupţia sistemică, nu în darul dat unei infirmiere la spital", subliniază Alina Mungiu.
 
Oamenii români de valoare, care ar putea aduce premiul Nobel la noi în ţară, studiază deja în Occident şi caută să-şi facă o carieră acolo, după cum a observat şi Alina Mungiu. „Numai din studenţii doctorali văzuţi de mine în ultimul an la Harvard, Stanford, Yale, care în aceste zile îşi găsesc slujbe acolo, ai putea construi o ţară extraordinară, dacă ai avea o insulă pustie ca s-o faci. Aici nu se va întoarce nici unul, conştienţi fiind că regulile jocului din România nu le convin şi că nu vor avea puterea să le schimbe”, constată autoarea.
 
Alina Mungiu-Pippidi aseamănă situaţia din România cu cea dintr-o şcoală de provincie. „Copiii nu sunt răi, nişte dotări ar fi ele acolo, numai că în mod sistematic sînt selectaţi greşit cei care trebuie să meargă să reprezinte şcoala la olimpiade. Asta descurajează pe cei care ar putea face mai mult şi care se transferă sau se lasă pe tânjală. Putem face orice – cîtă vreme directorii, în mod nonşalant, vor trimite la concursuri diverşi favoriţi ca să vadă şi ei lumea mare, chit că regulat pierd acolo, şcoala noastră va rămîne în trista ei provincie, iar noi nu o să luăm niciodată Nobelul”, concluzionează scriitoarea.
 
Nobelul caută un fel de geniu „anti”
 
Autoarea încearcă să dea o definiţie mai pragmatică premiului Nobel. „A fost făcut pentru a populariza valorile umanităţii şi rolul social al literaturii; e un premiu special, făcut de un fabricant de dinamită ca să îşi spele păcatele. O literatură scrisă în scopuri pur estetice nu interesează comitetul care desemnează premiul Nobel, care caută mai ales autenticitatea unei experienţe speciale, convertite în literatură”, explică Alina Mungiu-Pippidi.
 
Tot autoarea continuă prin a prezenta caracteristicile unui laureat la Nobelul în literatură şi motivele pentru care Herta a fost preferată de juriu, în defavoarea altor scriitori. „Treaba juriului e să găsească în jungla literară echivalentul unui Mozart : geniul anti, care a avut curajul singularităţii, a fost persecutat, izolat şi hăituit, şi juriul reuşeşte destul de des să găsească asemenea personaje. Iar Herta Müller a fost unul dintre ele. Ea era exact pe dos, dezagreabilă la maximum, ea nu iartă nimic, nu uită nimic, cum bine a spus, nu ai ce să ierţi unora care nu recunosc că au făcut rău şi iau şi azi dividende de pe seama răului. Herta, femeie, minoritară şi aprigă, era ce se putea găsi mai bun din Europa postcomunistă, şi juriul ne-a transmis prin asta ce e de valoare la noi : rezistenţa morală şi intransigenţa, valorile protestante, fie şi la atei”, spune scriitoarea.
 
Aşadar, recunoaşterea oamenilor de valoare, după care promovarea lor, într-un sistem ierarhizat şi organizat, sunt, poate, cele mai îngrijorătoare neajunsuri în România. Alina Mungiu-Pippidi a conturat, în cartea sa, profilul societăţii româneşti din zilele noastre din perspectiva unui viitor Nobel în literatură, câştigat de un român.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: