Motivul pentru care eu unul cred că e o mare păcăleală să dai bani pe cele mai multe cursuri de leadership, de exemplu, este acela că găsim aceste principii în forma lor originală, mai puternică şi mult mai eficace, în altă parte. Unde anume? În marile monoteisme. Să luăm, de pildă, creştinismul.

Time management: „Orice aţi face, lucraţi din toată inima, nu ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu” (Apostolul Pavel, Coloseni 3, 23). Atât. Cinci sute de autori de soft skills nu spun în cinci mii de seminarii, workshopuri, filmuleţe, prezentări TedX şi cărţi motivaţionale cât spune versetul acesta. Nici măcar pe aproape. Dacă lucrezi ca şi cum ai lucra nu pentru om, ci pentru Dumnezeu, care le vede pe toate, s-a dus şi procrastinarea, şi statul pe Youtube cinci ore din opt la serviciu, şi venitul târziu şi plecatul devreme, şi munca făcută pe sfert sau pe jumătate. Vii la serviciu, deschizi calculatorul, şi începi cu to do list-ul – iei fiecare lucru şi-l faci în spiritul „lucrului bine făcut”, cum spunea vechiul slogan prezidenţial (cu origini în acelaşi verset). Alea opt ore sunt opt ore de lucru, indiferent de circumstanţe – dacă porneşti de la ideea asta, time management-ul vine de la sine; dacă nu porneşti de aici, să petreci 300 de ore ca să înveţi scheme şi trucuri de time management înseamnă să apuci băţul de capătul greşit.

Leadership: „Cel care vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă” (Marcu 10, 43-44). Saaaay whaaat?! Adică cum, eu care sunt şef cu pieptul bombat să fiu slugă la puştulache de 23 de ani care nu ştie să tasteze? Hai să punem problema într-o lumină uşor diferită – aţi auzit de mantra că „good leaders must lead by example” şi „by walking your talk, you become a person others want to follow”? E un întreg curent, numit „transofrmational ledership”, atribuit fostului preşedinte american Franklin Roosevelt, care se bazează pe aceste mantre. Ei bine, eu nu văd aici decât vechiul verset de la Marcu 10, 43-44. „You go first” – arată tu că poţi şi vrei şi ştii să faci, şi ceilalţi te vor urma. Bate tu întâi 150 de cuvinte pe minut la tastatură, şi puştiuache de 23 de ani te va admira şi se va strădui şi el să înveţe, ca să se apropie de nivelul tău. În plus, slujirea celorlalţi aduce smerenie – adică cunoaşterea lungului propriului nas.

Ar mai fi un principiu aici, atribuit lui Avva Romanos, în Pateric; întrebat cu am trebui să se poarte, Avva Romanos le-a spus ucenicilor săi: „nu ştiu să fi zis vreodată vreunuia din voi să facă ceva, de nu m-aş fi hotărât mai înainte să nu mă mânii, dacă nu se face ceea ce am spus; şi aşa am trăit în pace toată viaţa noastră.”

Pickup artist / dating skills: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea 1, 27). Toată literatura care îi învaţă pe bărbaţi cum să se lase de jocurile pe calculator şi de pornografie, să nu se mai ia după New York Times, CNN şi Hotnews, să se ducă la sală, să înveţe cum să se îmbrace cu o cămaşă călcată şi cu un pantalon care să nu fie cu trei mărimi peste grisinele lui de picioare, cum să-şi asorteze cureaua cu ceasul şi pantofii, cum să deschidă o uşă unei domnişoare şi cum să deschidă o conversaţie cu o domnişoară, cum să se uite în ochii ei şi nu la ţâţele ei (sau mai întâi în ochi, şi după aia la ţâţe, dar nu mai mult de jumătate de secundă), cum să poarte o conversaţie interesantă pentru cel puţin zece minute, cum să-şi ia un job şi să se mute din casa părinţilor – toată literatura care îi învaţă pe bărbaţi să nu fie hateri şi loseri şi desperate şi whiners şi manipulative şi să-şi asume şi sacrificiul, dar şi demnitatea, şi povara, dar şi nobleţea de a fi bărbaţi se bazează, cred eu, pe acest verset.

Ideea e simplă – bărbatul e bărbat, şi orice fată, oricât de feminist i-ar fi discursul şi de bitchy vocea, se aşteaptă ca bărbatul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el şi ce are el de făcut. Un blogger spunea la un moment dat: „sorry, dude, dar trebuie să-i oferi fetei filmul întreg, dacă vrei să ai fie şi o jumătate de măsură de speranţă” şi „în dansul ăsta, la fel ca în vechile dansuri de societate, tu trei să fii în stare să încerci măcar să conduci tangoul, indiferent de ceea ce ţi-ar spune mass-media mainstream; tu eşti performerul, şi ea e spectatorul şi evaluatorul”. Şi încă ceva – timiditatea, în creştinism, nu e o virtute, aşa cum a fi pămpălău cu fetele sau a fi pămpălău în general nu e ceva cu care să te mândreşti; şi în ciuda open mindness-ului trendy şi oficial, toată lumea râde şi va râde mereu de ăia care îşi petrec fiecare seară pe Porntube.

Soft skills, în general: „Aşadar, pe toate câte vreţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor; că aceasta este legea şi profeţii.” (Matei 22, 40) Bun, cum mă ajută asta să învăţ să mă port? Să învăţ, de pildă, cum să mănânc cu gura închisă sau cum să ascult când vorbeşte altcineva sau cum să vorbesc în public? Păi e foarte simplu: îţi place când altcineva plescăie la urechea ta? Dacă nu îţi place – începi să mănânci cu gura închisă (te controlezi şi-l imiţi pe cel care ştie să mănânce elegant cu gura închisă). Îţi place când cineva te întrerupe tot timpul? Dacă nu îţi place, asculţi şi tu până la capăt (sau măcar încerci; te controlezi şi-i imiţi pe cei care tac când vorbeşti tu şi dau din cap, fie că te ascultă, fie că nu). Îţi place când cineva ştie să fie concis şi convingător fără să vorbească în clişee şi fără să pară că dansează în faţa ta? Controlează-ţi propriile ticuri şi clişee şi imită-l cât poţi mai bine. Şi tot aşa – nu-ţi face idoli din Spiritul Vremii; cinsteşte lucrurile care merită cu adevărat cinstite – şi lucrurile cu adevărat sfinte; nu-ţi vorbi de rău părinţii; nu răni şi nu ucide; nu fi desfrânat; nu minţi; nu fura; nu depune mărturie mincinoasă împotriva aproapelui; nu pofti nimic din ce este al aproapelui.

Orice fel de lărgire a orizontului spiritual de tip New Age: „Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă unui neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mare preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat” (Matei 13, 45-46). E o chestiune de minimă onestitate intelectuală, dar şi de bun instinct comercial să deosebeşti mărgăritarele bune de cele proaste, şi pe cele de mică valoare de cele de mare valoare. Cine nu-şi exersează instinctul acesta este doar un amator şi o victimă a falsificatorilor – nu are nici o şansă să devină un negustor bun.

Dacă e să parcurgem Evanghelia – nu numai că aceste versete sunt de 500 şi de 5000 de ori mai puternice decât cel mai bun discurs motivaţional de la cel mai fancy TedX, însă acestea sunt, în Evanghelie, doar lucrurile mai accesibile, învăţăturile de „inteligenţă emoţională”, cum s-ar spune în ziua de azi. Nu am zis nimic aici despre pomul care, dacă nu face roade bune, se taie şi se aruncă în foc; sau despre ce înseamnă să intri pe poarta strâmtă şi despre drumul îngust care duce la viaţă, pe care „puţini sunt cei care îl află” (chiar, ce este aceea viaţă?) Însă eu unul cred că acela care descoperă, fie şi prin intermediul literaturii motivaţionale, că şi această literatură este un drum care duce spre altceva, că există înălţimi mai mari şi un aer mai tare pe care omul e menit să-l respire, are şanse să înceapă să devină, cum spune evanghelistul, „asemenea bărbatului înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă”.

Dacă crezi că trăieşti degeaba şi că viaţa ta nu are nici un sens, pentru că universul e doar un şir de accidente absurde, care au pornit din nimic şi duc nicăieri; sau că totul ţi se cuvine, dar eşti persecutat de ceilalţi, care nu văd cât de frumos, deştept, unic şi special eşti; sau că pentru toate lucrurile care nu merg în viaţa ta sunt de vină hazardul sau Trump sau Dragnea sau corupţia sau ruşii sau evreii sau occidentalii care nu recunosc că latina se trage din limba dacilor – ei bine, literatura motivaţională aia de calitate este un început bun; iar literatura de calitate e de regulă aceea care îţi zice că tu ai mai mult control decât crezi asupra vieţii tale, că nu ai nici o şansă să fii băgat în seamă de fetele alea mişto dacă ai 120 de kile şi te îmbraci ca homlessul, şi că nu poţi să ajungi într-un an manager la multinaţională dacă toate skill-urile tale se reduc la butonatul telecomenzii şi la accesatul zilnic a trei site-uri XXX. Că nimic din ceea ce merită obţinut nu poate fi obţinut fără muncă, transpiraţie şi sacrificiu, şi că e timpul să grow the fuck up and become a man (şi că ar fi trebuit să fi ştiut şi să fi făcut asta încă de acum zece ani, dar, în sfârşit, niciodată nu e prea târziu.)

Pentru toţi aceştia, literatura motivaţională este o treaptă – însă nu trebuie să uităm că ea este doar treapta cea mai de jos. Ea poate conduce sau ar trebui să conducă spre altceva. Spre ce anume? Nu spre succesul rapid sau spre îmbogăţirea peste noapte, ci spre realism şi o viaţă aşezată pe fundamente temeinice, după cuvintele evanghelistului: „Şi a căzut ploaia şi au venit puhoaiele şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar casa nu a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.” (Luca 6, 49).

Aici şi aici – două site-uri motivaţionale pentru bărbaţi pe care eu unul le citesc, din când în când.