Mă gândesc la Biblia pierdută (2015) a lui Igor Bergler şi, lipsit de modestie, la Blestemul manuscrisului (2008). Cealaltă revoluţie a pornit un pic mai târziu:primul volum al lui Stieg Larsson (Män som hatar kvinnor) a fost lansat în Suedia în 2005 şi pe piaţa anglo-americană în 2008, dar de atunci valul Nordic Noir, mai curând tsunami, a cucerit toată lumea. Autorii (cu zecile, faimoşi sau încă aproape anonimi) din Suedia (Marklund, Lackberg, Ohlsson şi mulţi alţii), Norvegia (cu un uriaş exemplu – Jo Nesbo), Danemarca (Jussi Adler-Olsen, Leif Davidsen sau Sara Blaedel), Finlanda (Antti Tuomainen) sau Islanda (Sigurdadottir – sunt chiar două doamne care nu sunt rude şi poartă acelaşi nume de familie, Indridasson sau tânărul Ragnar Jonasson) au cucerit toate topurile şi au vândut zeci de milioane de exemplare. După o luptă literară de câteva decenii (începută prin anii 60 şi dusă la spre perfecţiune de Henning Mankell, înainte ca valul nordic să se formeze) suedezii au reuşit să construiască o nouă destinaţie turistică – oraşul-arhipelag Stockholm. Peisaje minunate, cafenele la tot pasul, Muzeul ABBA, trasee pe urmele personajelor din thrillere... O industrie.

Dar după valul nordic şi restul lumii a început să reacţioneze. Quentin Bates (tradus la noi doar cu Neliniştea verii în 2016) este un autor britanic, dar romanele sale poliţiste au acţiunea în Islanda. Şi nu este singurul. Autorii britanici se reaşează într-un format apropiat de modelul nordic. Ann Cleeves are o serie (din care au apărut două volume şi în România) a cărei acţiune se desfăşoară în cele mai nordice pământuri ale Regatului Unit, insulele Shetland.

Poate ar fi cazul să vorbim şi despre ecranizări. Dar şi aici este o poveste atât de lungă. Pentru că nordicii şi britanicii ecranizează pe bandă. Sau, mai mult decât atât, inventează seriale cu scenarii originale; un exemplu ar fi celebrul Bron / Broen – Podul, o coproducţie danezo-suedeză, copiată apoi şi de alţii cu mai puţin succes.

Şi de unde vine succesul acestor producţii, fie ele cărţi sau filme. Aparent este extrem de simplu. Un important critic al fenomenului Nordic Noir, britanicul Barry Forshaw a publicat mai multe lucrări dedicate fenomenului. Una dintre ele are un titlu concludent: Death in a Cold Climate: A Guide to Scandinavian Crime Fiction. Evident nu doar clima „exotică” – frig, ploaie, ninsoare etc – a generat succesul. Eu cred că a fost doar catalizatorul... De ce? Pentru că romanele nordice sunt în primul rând social fiction şi abia după aceea crime fiction. Poveştile lor sunt poveştile unor oameni prinşi într-o ţesătură a istoriei, a familiei, a comunităţii. Poliţiştii sau jurnaliştii,care „joacă” în rolurile principale au probleme cu fostele neveste, cu alcoolul, cu fiscul, cu fiicele şi cu fii, cu vecinii şi cu primăriile, uneori cu socrii sau colegii de serviciu. Aparent, societatea pare alienată în integralitatea sa. Dar nu cumva este exact o imagine a societăţii de astăzi? Eu cred că nordicii au fost foarte sinceri cu ei înşişi. Iar crimele, de multe ori imaginare (în realitate, rata criminalităţii în ţările nordice e minusculă în comparaţie cu ceilalţi!) sunt pretextul pentru explozia sau exhibarea unei sau unor drame de familie. Este modelul folosit şi de Henning Mankell şi de Stieg Larsson şi de toţi ceilalţi care au urmat.

Ajungem acum la noii autori britanici. Şi mă gândesc nu numai la Paula Hawkins cu a sa Fată din tren, ci şi la Sarah Ward, un debut tot 2015 cu volumul In Bitter Chill. În romanul Girl on the Train, poliţia nu este atât de importantă pentru că anchetă avansează printr-un personaj-martor care este aproape prototipul personajul nordic – o tânără de 31 de ani, divorţată, alcoolică, şomeră... Mă întreb dacă autoarea a citit mult Nordic Noir, pentru că biografia personajului principal – Rachel este „perfectă”. Mare merit al romanului este că, pentru prima dată, cel puţin după ştiinţa mea, construcţia este realizată prin ochii celor trei personaje feminine care-şi povestesc întâmplările. Avem de-a face cu un roman psihologic, o carte care ar trebui citită cu mare atenţie, m-aş feri să spun: cu un creion şi o foaie de hârtie alături. Este cu siguranţă un thriller, dar genul trece acum la o etapă nouă a devenirii... Ş

i cred că numai o autoare britanică putea să amestece toate elementele nordice într-o poveste occidental-europeană, cu aromă londoneză... O reţetă de mare succes. Despre film numai de bine, pentru că e greu să ecranizezi un roman de 400 de pagini plin de sentimente într-o peliculă de două ore.

În lumea mioritică autorii români de Crime fiction cred că se luptă, încă, din plin, cu o indiferenţă a publicului, generată, cred eu, de necunoaştere. În ultimii ani au început să se ridice nume noi. Despre E.O. Chirovici şi Cartea oglinzilor ar trebui să vorbim separat. Chirovici, ca şi George Arion (Însoţitorul lui Iisus, 2016) sau Bogdan Teodorescu (romanul Libertate la Cartea Românească, 2015) sunt autori deja clasici. Printre cei tineri aştept foarte mult de la al doilea roman al lui Petru Berteanu (debut romanul Cumsecade, 2016) cu titlul provizoriu Morţi care ne scot din minţi sau Lucian Dragoş Bogdan (bestseller Vânătorii de capete, un thriller cu acţiunea în... Alba Iulia) cu al doilea volum din seria VagabondApărarea siciliană. Dănuţ Ungureanu, autor de marcă din lumea SF va ataca genul cu Câteva zile cu Angel. Nici doamnele nu se lasă mai prejos: Anamaria Ionescu semnează volum Zodiac, Silvia Chindea pregăteşte al doilea volum al seriei Angela Brumaru – Moarte în Italia, Tony Mott a semnat Un glonţ pentru Julieta, iar Lucia Verona cu a sa cântăreaţă de operă Stella Marian-Harrington – Moartea vine la premieră. Aşadar, urmează un sezon... mortal! (Bogdan Hrib este autorul seriei mystery & thriller Stelian Munteanu)