Dacă spui marţi, spui întâlniri cu prozatoare contemporane la Muzeul Literaturii

Într-o ţară care s-a lepădat de comunism ca de o haină urât mirositoare, scriitorii contemporani nu se feresc să parodieze trecutul, cumva însă perceput ca o explicaţie pentru o generaţie actuală în cădere liberă.

Aşa-zisa libertate, câştigată după revoluţie, s-a văzut în mulţimea de texte care abundă în cuvinte contondente, dure, ajungând până la pornografie, cărţile fiind acum scrise cu succes în închisori sau la o cafea, pe terasele din Dorobanţi, căci societatea contemporană nu ezită să adopte ca vedete o serie de personaje mediocre. A fi scriitor astăzi nu mai are acelaşi impact de altădată, căci despre respect aproape că nu mai poate fi vorba. Cercul celor care înţeleg fenomenul acesta delicat, fragil şi sub inspiraţie divină se restrânge în fiecare zi. Ştim, nici acum o sută de ani scriitorii aveau probleme cu banii, erau mai mult sau mai puţin talentaţi, dar până la urmă opera lor era respectată dacă avea valoare. Plecând de la acest argument, Romanian Literature Now  a propus în perioada iulie – august 2017  Muzeului Naţional al Literaturii Române un parteneriat mai mult decât necesar. În fiecare marţi, de la 19.00, la sediul din Strada Nicolae Creţulescu, nr. 8, în spatele Bisericii Albe, cei interesaţi au ocazia de a se întâlni cu cele mai importante prozatoare contemporane din România. Campania este menită să atragă atenţia asupra literaturii române contemporane. Seria de întâlniri este moderată de Emanuela Ignăţoiu Sora şi se va încheia cu o expoziţie foto ce poartă semnătura Ema Cojocaru. Ediţiile lunii iulie au avut ca invitate prozatoare cunoscute precum Cecilia Ştefănescu - 4 iulie, Ioana Nicolaie - 11 iulie, Veronica D. Niculescu – 18 iulie şi Lavinia Bălulescu – 25 iulie.

„În România, meseria de scriitor nu există, aşa cum nu există cu adevărat o piaţă de carte sau o industrie editorială. Sunt doar vârfuri şi situaţii excepţionale. Poate că e mai bine aşa, în semi-clandestinitate. Te face mai reflexiv în raport cu ceea ce faci şi te îndeamnă să-ţi ascuţi mai bine ghearele în întuneric. O singură dată am avut pornirea să trec în acte că sunt scriitoare, se întâmpla după ce am născut, la maternitate. O asistentă s-a întors cu foaia şi m-a sfătuit s-o completez din nou cu ceea ce fac de fapt. Dar eu asta fac, stau acasă şi scriu şi, uneori, mai şi câştig bani din cărţi. Nu e o alegere comodă, dar e cea care mie mi se potriveşte cel mai bine. A fost o perioadă în care am lucrat într-o editură şi scriam în timpul liber, după ce mă întorceam acasă. Nu ţin minte să fi fost vreodată mai nefericită ca atunci”, mărturisea Cecilia Ştefănescu, prozatoare şi publicistă născută la 6 iulie 1975, Bucureşti. A absolvit Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti în 1993 şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1997. A debutat în 2002 cu romanul Legături bolnăvicioase (reeditat la Polirom în 2005, 2006 şi 2010), tradus în franceză (Phébus, 2006), poloneză (Green Gallery, 2009) şi italiană (Nikita Editore, 2011) şi ecranizat (2006),  în regia lui Tudor Giurgiu. A publicat al doilea roman, Intrarea Soarelui în 2008, la Editura Polirom. Cartea a fost tradusă în engleză în 2013, la Istros Books. A făcut parte dintre cei 12 scriitori români participanţi selecţionaţi în programul Les Belles Etrangères, organizat de Centre National du Livre la Paris, în 2005, şi a ţinut lecturi publice la Târgul de Carte de la Londra, la Târgul de Carte de la Leipzig, în Franţa, Elveţia, Polonia, Italia, Belgia, Irlanda şi Spania.

„La ce sunt bune lecturile cu public când afară e miezul verii şi Bucureştiul se topeşte sub căldură? Cum de se strâng oameni într-o curte, sub un castan uriaş, ca să asculte nişte poveşti despre vaci galbene comuniste sau despre inimioarele de ciocolată ce se scurg din palma unui băieţel? Nu prin miracol, ci prin implicarea platformei Romanian Literature Now care a gândit un proiect coerent cu prozatoare contemporane care citesc în fiecare marţi a lunii iulie în curtea Muzeului Naţional al Literaturii Române. Atmosfera e de tacla culturală, moderatoarea, Emanuela Ignăţoiu Sora, pune întrebări provocatoare, iar publicul participă empatic. M-am bucurat să fac parte din acest proiect, să vorbesc despre cenaclurile care m-au format, despre cum am început să scriu literatură, despre «Pelinul negru», ultimul meu roman, despre cum scriitorii sunt şi scriitoare, despre cărţile migălite vara, despre cum ne creştem sau nu cititorii şi despre multe altele. Autoarele invitate vor fi subiectul unei expoziţii foto pe care o pregăteşte în luna august artista Ema Cojocaru. Abia aştept vernisajul”, ne-a mărturisit Ioana Nicolaie, a doua invitată în cadrul proiectului Întâlniri cu prozatoare contemporane care are loc în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române. S-a născut la Sângiorz-Băi, pe 1 iunie 1974. După absolvirea liceului "George Coşbuc" din Năsăud a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1997. În 1998, când a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, a început să lucreze în presă şi în domeniul editorial (a colaborat ca redactor la editurile Casa Radio, Polirom şi Paralela 45). Este profesoară de literatură şi predă scriere creativă. Ţine ateliere de creativitate pentru copii. Vreme de doi ani a moderat Campionatul poveştilor la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Este membră a Uniunii Scriitorilor şi a PEN România.

„Am ascultat cu multă plăcere textele citite de Ioana Nicolaie în a doua seară din cadrul programului şi am aşteptat şi eu cu emoţie întâlnirea cu publicul, când am citit un capitol din cea mai recentă carte, O vară cu Isidor. Romanian Literature Now face lucruri frumoase, sper să avem încă multe seri bune în curtea Muzeului Naţional al Literaturii Române, sub castan”, ne-a spus şi Veronica D. Niculescu, traducătoare cunoscută şi apreciată (graţie ei, putem să-i citim pe Nabokov şi Beckett în limba română, într-o tălmăcire de excepţie). Neîndoielnic, numele scriitoarei este asociat cu Roşu, roşu, catifea. Povestiri cu î din i (Casa de Pariuri Literare, 2012), o colecţie de cincisprezece povestiri, „amintiri din Epoca de aur”, cum scrie şi pe coperta a IV-a, care, citite cu atenţie, pot fi judecate atât împreună, cât şi separat. Copilărie şi tinereţe în timpul comunismului, cu dorinţe, idealuri, şlagăre, lipsuri şi nevoi fireşti neîmplinite, situaţii şi întâmplări aparent banale, dar pline de semnificaţii.

„Nu mai am timp să scriu. Nici măcar nu sunt sigură că mai ştiu să scriu. Într-o zi mi-am dezinstalat Word-ul din computer, nu ştiu de ce, pur şi simplu a fost o zi din aia. Şi nu l-am mai instalat. Aşa că nu mai scriu la calculator. De asta, de la o vreme, văd că am început să mă întorc la hârtie. Scriu cu pixul, dar nu mai mult de trei-patru propoziţii. Văd ceva pe stradă şi îmi notez într-un carneţel, ca să nu uit. În rest, totul e harababură, obligaţie, scandal, nimic frumos, nimic prietenos sau cald. Citesc în metrou şi îi invidiez pe cei care scriu. Ba chiar, uneori, pierd vremea plângându-mă că nu am timp. Plângându-mă că mă doare ceva sau că, uite, ce repede trec anii. Sunt o plângăcioasă. Sunt o pierde-vară cu multe pe cap. Sunt un om care scrie în creier. Merg pe stradă şi intru în carte. Adaug, tai, şterg, adaug la loc. Zic, o să mă duc acasă şi o să notez toate astea, dar n-o fac. Nu fac nimic din ce ar putea să fie bine. La o singură chestie sunt consecventă: nu uit niciodată să încerc să conving oamenii să citească. Pentru că e cel mai bun lucru pe care îl pot face. Să deschidă cărţile şi să spere că vor fi fericiţi”, mărturisea într-un articol de-al său Lavinia Bălulescu, jurnalistă şi scriitoare. A publicat două volume de poezie şi unul de proză: „Mov“ (Editura Prier, Craiova, 2004), „Lavinucea“ (Editura Cartea Românească, Iaşi, 2007), „La mine-n cap“ (Editura Cartea Românească, Iaşi, 2013). De asemenea, a participat la mai multe antologii, printre care: „Mai am un singur Doors“ (Bluementhal, Timişoara, 2011), „Moş Crăciun & Co“ (Art, Bucureşti, 2012), „Scriitori la poliţie“ (Polirom, Iaşi, 2016), „#Rezist Poezia!“ (Paralela 45, 2017). S-a născut în Drobeta-Turnu Severin, a locuit opt ani în Timişoara, iar în toamnă se fac cinci ani de când stă în Bucureşti. În prezent lucrează ca editor coordonator al secţiei de Corespondenţi a ziarului „Adevărul“ şi editorialist al publicaţiei. Nu ştie ce va fi la anul şi nu şi-a găsit încă oraşul. Când nu are insomnii, doarme foarte, foarte bine.

Întâlnirile lunii august se anunţă deja interesante, surprinzătoare şi mai mult decât binevenite.