Cum a crescut nivelul mediu de cultură din România

Celebrul scriitor portughez Fernando Pessoa, considerat foarte greu traductibil, a devenit accesibil cititorilor români datorită admirabilelor traduceri ale lui Dinu Flămând.

9 iunie 2015. Sunt în studio la Radio Trinitas, unde am terminat de înregistrat câteva texte din viitoarea mea carte, „Eminescu, poem cu poem“. Am rămas aici ca să asist, în continuare, la un dialog între Teodora Stanciu, o realizatoare de emisiuni culturale de înalt nivel, şi Dinu Flămând, poet şi traducător apreciat de cunoscători, multă vreme redactor la Radio France International din Paris, în prezent stabilit (din nou) în România.

Mă uit la Dinu Flămând care vorbeşte inspirat despre Lucian Blaga. Încântată, Teodora Stanciu îl întrerupe foarte rar. Îmi aduc aminte cum l-am cunoscut pe Dinu Flămând, în 1971...

S-a întâmplat în faţa Casei Scânteii...

Ne-am născut amândoi în 1947, el la Susenii Bârgăului, în Bistriţa, eu la Suceava. Am urmat amândoi Facultatea de Litere, el la Cluj, eu în Bucureşti. Şi imediat după terminarea facultăţii am început să colaborăm amândoi, săptămânal, cu articole de critică literară la revista „Luceafărul“ (condusă pe atunci de Ştefan Bănulescu).

Ne-a făcut cunoştinţă Nicolae Manolescu, în faţa Casei Scânteii (care azi se numeşte Casa Presei Libere). Tânărul de vârsta mea, cu studii făcute la Cluj, mi-a întins mâna şi s-a prezentat:

− Dinu Flămând.

Iar eu i-am răspuns:

− Alex, tot flămând.

Nicolae Manolescu a râs şi ne-a invitat pe amândoi la un restaurant.

Am povestit această întâmplare de nenumărate ori, astfel încât Dinu Flămând ridică mâinile în semn de exasperare ori de câte ori o mai aude. La fel va reacţiona, sunt sigur, citind acest text.

Tânăr la şaizeci şi opt de ani

Ne-am împrietenit instantaneu. Ne întâlneam o dată sau de două ori pe an, când venea el la Bucureşti, şi cutreieram oraşul fără scop, simţindu-ne liberi şi fericiţi. Ne ironizam reciproc şi râdeam cu generozitate fiecare de ironia celuilalt. El era puternic şi zvelt, îmbrăcat întotdeauna elegant şi avea un succes fulminant la femei. Mă uit atent la el în timp ce vorbeşte cu Teodora Stanciu. Va împlini, în curând, ca şi mine, şaizeci şi opt de ani, dar arată aproape la fel ca în tinereţe. Doar pielea feţei şi-a mai pierdut puţin din netezime, haşurată de riduri fine.

Ce multe a făcut până acum! A scris şi publicat numeroase volume de poezie, bine primite de critica literară şi traduse în diferite limbi. S-a afirmat şi ca un foarte competent critic literar. A denunţat în anii ’80, în presa scrisă şi la posturi de radio din Paris, dictatura comunistă din România. A lucrat la Radio France International, ca jurnalist. Timp de douăzeci de ani (între aprilie 1989 şi aprilie 2009). A tradus în limba română din marii scriitori ai lumii de limbă portugheză, franceză şi spaniolă, ca Fernando Pessoa, Samuel Beckett, Umberto Saba, Philippe Sollers, Georges Semprun, Omar Lara, Pablo Neruda şi António Lobo Antunes.

Când s-a întors în ţară a adus un tractor

Ani la rând nu şi-a văzut părinţii, neavând acces în propria lui ţară, unde era considerat un proscris. Imediat după 22 decembrie 1989 a organizat transporturi de ajutoare ale francezilor pentru români şi le-a dat informaţiile necesare unor ziarişti francezi care plecau să se documenteze în România. Pe câţiva dintre ei i-a convins să meargă în satul lui natal, la Susenii Bârgăului. Iar peste câteva zile a putut urmări pe ecranul televizorului său din Paris un reportaj în care apăreau şi părinţii lui... A fost prima revedere după mulţi ani! Ce moment emoţionant, mă simt înduioşat ca şi cum l-aş fi trăit şi eu!

Venind apoi el însuşi în România, Dinu Flămând a adus cu sine, din donaţii, un tractor pentru lucrări în plantaţiile de viţă de vie şi a contribuit la înfrăţirea satului său natal cu sate franceze. Şi-a reluat colaborarea cu revistele literare româneşti, a participat la reconstrucţia vieţii culturale din România în aerul tare al libertăţii.

În cele din urmă s-a repatriat complet, lucrând în diplomaţia românească, participând la manifestări culturale importante, publicând noi cărţi de poezie şi de traduceri (şi acordând interviuri din care ai ce să înveţi, cum este cel pe care îl acordă chiar acum, aici, la Radio Trinitas). Datorită revenirii lui în ţară, nivelul mediu de cultură din România a crescut.

P.S. Ar creşte şi mai mult dacă unii politicieni ar pleca din ţară.