COMEMORARE Astăzi se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

În urmă cu 125 de ani, pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu se stingea din viaţă la Bucureşti, la doar 39 de ani, şi era înmormântat, la două zile după deces, la Cimitirul Bellu. Totodată, anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 164 de ani de la naşterea poetului.

Încă din februarie 1889, poetul Mihai Eminescu era internat la Spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Şuţu l-au examinat pe Mihai Eminescu, pe 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “Dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”.

În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. Pe 17 iunie, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Capitală. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Cu ocazia celor 164 de ani trecuţi de la naşterea poetului, în luna ianuarie a acestui an a apărut antologia „Mărturii despre Eminescu“, semnată de Cătălin Cioabă, care a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

În volumul antologic, Ioan Slavici rememora despre bunul său prieten, Mihai Eminescu: „El era lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci pentru lumea în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele şi durerile, întocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă. Ceea ce-l atingea pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totdeauna rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, că sunt multe dureri şi puţine plăceri – nu pentru el, ci pentru lumea oglindită-n sufletul lui.“

Despre Eminescu s-au scris multe şi continuă să se scrie. Aşa cum spune criticul literar Alex Ştefănescu, „dacă vrei să nu te repeţi vorbind despre Eminescu ai altă soluţie la îndemână: să-i reciteşti pur şi simplu poeziile. Vei găsi în ele, la fiecare nouă lectură, ceva surprinzător. Fac această experienţă de mai mult timp şi n-am ajuns nici pe departe la epuizarea resurselor de frumuseţe din scrisul eminescian.“

De asemenea, tot în ianuarie 2014, Nicolae Manolescu, autorul celebrei „Istorii critice a literaturii române“, explica într-un editorial pentru „Adevărul“ la ce este bun Eminescu, semnalând, totodată, un lucru important: „Interpretările tendenţioase ale operei lui Mihai Eminescu au creat o euforie ideologică repetată. Gândirea eminesciană a fost folosită ca un soi de plastilină de comentatori naivi sau rău intenţionaţi şi, în orice caz, nepricepuţi, care săreau acrobatic peste timp. Iată doar două asemenea interpretări falacioase, urmare a ignoranţei.“

Profesorul universitar Constantin Schifirneţ a vorbit şi despre opiniile marelui poet în raport cu modernizarea statului naţional. „A fi modern înseamnă pentru Eminescu recunoaşterea opţiunii fiecărui stat naţional de a avea o civilizaţie proprie, fiindcă adevărata civilizaţie este cea care are rădăcini adânci în solul naţional, idee care nu poate conduce la aprecierea gândirii eminesciene ca tradiţională sau chiar reacţionară. (...)  Eminescu nu se impotrivea modernizării statului nostru, dar manifesta o exigenţă deosebită faţă de excesele şi deformările ce apăreau ca efecte ale aplicării unor modalităţi inadecvate p a rticularităţilor evoluţiei ţării noastre în timpul său.“

Compozitorul de originea basarabeană Eugen Doga aduce în discuţie, într-un interviu pentru „Adevărul“ Moldova, povestea de iubire dintre Eminescu şi Veronica Micle. „S-au spus multe despre Veronica Micle, inclusiv faptul că a fost o curvă. Dar în afară de ea, n-am auzit de vreo altă femeie uşoară care să fi scris versuri atât de frumoase. Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle.“

Citeşte mai mult: 

VIDEO Mihai Eminescu avea „o voce blândă de tenor“. Portretul poetului, la 164 de ani de la naştere

La împlinirea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu pe 15 ianuarie, în antologia „Mărturii despre Eminescu“ poetul este portretizat, cu bune şi cu rele, punându-se accentul pe omul Eminescu.

Nicolae Manolescu: La ce e bun Eminescu

Nu există aniversare sau comemorare care să nu fie folosită ca ocazie pentru a descoperiîn Eminescu idei, fraze, versuri, capabile să susţină un punct de vedere interesat. Comentatorii au remarcat mai demult tendinţa ca opera şi personalitatea lui Eminescu să fie instrumentalizate în scopuri diverse şi uneori opuse, îndeosebi de natură ideologică şi politică.

INTERVIU Eugen Doga: „Eminescu n-ar fi fost la fel fără acest drac, Veronica Micle“

Eugen Doga ne-a vorbit despre spectacolul pe care-l pregăteşte pentru Ziua Limbii Române, noua sa lucrare despre dragostea dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi motivele pentru care a ales să-şi înregistreze lucrările departe de Moldova.

Alex Ştefănescu: Eminescu, fata de împărat şi Sharon Stone

Fac o mare greşeală comentatorii care, vrând să spună ceva nou despre Eminescu, devin excentrici. Un cunoscut poet de azi îl „demitiza” cândva pe poet pretinzând că era scund şi avea păr mult pe picioare. O profesoară universitară cerea ca în manualele şcolare să nu mai fie studiat „Luceafărul”, ci „Antropormorfism” (poem ludico-licenţios, scris de Eminescu în joacă, pentru amuzamentul prietenilor săi).

Alex Ştefănescu: Eminescu în SUA

Înainte de a-l cunoaşte pe Adrian G. Sahlean (Adrian Săhleanu) l-am cunoscut pe tatăl său, Victor Săhleanu (1924−1997), strălucit om de ştiinţă, originar, ca şi mine, din nordul Moldovei.

Horia Blidaru: Repere esenţiale

Anul cel nou se naşte pentru noi, românii, o dată cu Mihai Eminescu. Repetabila întâlnire cu el e prilej pentru o întăritoare baie de puritate, din ce în ce mai necesară.

Cine schimbă „Timpul” lui Eminescu?

Mi-am dat seama, sper că nu prea târziu, că “degeaba” am învăţat poezia lui Eminescu, că “degeaba” au încercat profesorii să ne spună de ce este poet naţional, de ce este un geniu al literaturii, că nimeni nu va mai fi ce a fost Eminescu, că simplitatea lui ascunde cele mai complexe mesaje etcetera, etcetera! Nu m-a convins nimeni de fapt! M-am convins singură!

Poveştile „dilematicilor“. Cezar Paul-Bădescu: Cazul Eminescu

Când mi-am propus, în 1998, să coordonez un număr din „Dilema“ în care să îndepărtez zgura festivistă care ajunsese să-l acopere pe Mihai Eminescu, pentru a scoate la lumină opera lui vie, nu anticipam dimensiunile isteriei care avea să urmeze.

Constantin Schifirneţ: Eminescu despre conduita românului modern

În mai multe lucrări (Civilizaţie modernă şi naţiune, Formele fără fond, un brand românesc, Geneza modernă a ideii naţionale) am abordat contribuţia lui M. Eminescu la elaborarea modelului teoretic  de edificare a civilizaţiei moderne în context naţional.

Eminescu: „O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa”

În analizele despre societatea românească Eminescu face numeroase trimiteri la teze şi doctrine sociale ale timpului său, dar despre ideile socialiste discută destul de rar

Andrei Pleşu: Câinii şi românii 

Aş fi vrut să scriu ceva nou. Dar, în ţara noastră, unele lucruri sunt mereru noi, în sensul că au o actualitate perpetuă. De pildă problema cîinilor vagabonzi. Am scris despre asta acum cinci ani. Degeaba. Cititorul va vedea că şi acum 140 de ani problema era pe tapet. Tot degeaba. Aşa că republic textul din 2008 (cu mici adaosuri), ca pe un omagiu adus indemolabilei continuităţi autohtone.