Cartea merită citită fie şi numai pentru pitorescul acestor vechi denumiri româneşti, pe care ni le aducem aminte vag, ca şi cum le-am fi cunoscut într-o viaţă anterioară.

Personajele lui Iulius Preduşel sunt – s-a înţeles – specii de plante. Autorul le-a identificat într-o „zonă protejată” de pe dealul Allah-Bair, în perimetrul comunei Crucea din judeţul Constanţa. În acte zona are 10 ha, dar cine ajunge la faţa locului constată că măsoară în realitate... 187 ha. Iar dacă mai este şi specialist în plante, ca Iulius Predoşel, descoperă că preţioasele 53 de specii prezente aici (după numărătoarea oficială) sunt de fapt... 323.

Iulius Preduşel este autodidact, are 84 de ani şi luptă de unul singur, ca un don Quijote care nu este secondat nici măcar de un Sancho Panza, cu indiferenţa autorităţilor, încercând să salveze un fel de o grădină botanică imensă, făcută de natură, nu de oameni. A trimis zeci de memorii patetice tuturor celor de care depinde protejarea florei şi faunei, a discutat cu mulţi dintre ei, şi-a făcut cunoscute opiniile pe aceast temă prin intermediul presei, dar tot n-a reuşit să învingă inerţia celor responsabili de apărarea bogăţiilor naturale ale ţării. Cea mai recentă acţiune a sa o constituie publicarea acestei cărţi-album – „Allah – Bair. Rezervaţie de floră şi faună”, Constanţa, Editura Muntenia −  în care descrie  în limbaj ştiinţific şi, în paralel, în limbaj popular, dar şi cu ajutorul unor imagini de un colorit încântător  (fotografii şi desene făcute de el însuşi!) flora şi fauna zonei.

Aşa cum pleca Tudor Arghezi cu bastonul prin Bucureşti, Iulius Preduşel a plecat cu bastonul pe dealurile cu pante abrupte  pentru a inventaria florile şi păsările de acolo. Ceea ce nu a făcut un institut de cercetări a făcut el, de unul singur, din dragoste pentru natură şi pentru ţara lui.

Cartea impresionează prin seriozitatea ei ştiinţifică, prin frumuseţea literară a textului, prin expresivitatea desenelor. După ce o termini de citit simţi nevoia să o păstrezi şi să o mai consulţi din când în când, ori de câte ori ţi se face dor de o lume pe cale de dispariţie.