Din senin, te opreşte un necunoscut şi...îţi dăruieşte o carte. Nu vrea nimic, nu e nicio schemă. Doar îţi dăruieşte o carte şi te roagă să faci acelaşi gest, într-o zi, la rândul tău. Cum ai reacţiona?

Am lansat ieri campania civică #daocartemaideparteUndeva în zona Aviatorilor am oprit pe stradă un tânăr. Am aflat că se numeşte Bogdan şi mare mi-a fost bucuria că a acceptat să primească în dar una dintre cărţile mele dragi: „Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt. I-am lăsat şi un citat între paginile cărţii. Steinhardt spunea: „Răul poate să-l facă oricine. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.” Aici video cu întâlnirea noastră, prima din campania #daocartemaideparte: link video.

Ideea a pornit de la două realităţi triste ale societăţii noastre: citim prea puţin şi dăruim prea puţin. Mi-am propus ca în fiecare săptămână să dăruiesc o carte dragă unui om întâlnit pe stradă, complet necunoscut, cu rugămintea de a face acelaşi gest. De ce? Pentru că cel mai de preţ dar e cunoaşterea. Pentru că o carte ne deschide sufletul şi mintea. Pentru că românii sunt codaşii Europei atunci când vine vorba de cărţi citite în fiecare an. E timpul să schimbăm asta, iar schimbarea depinde de fiecare dintre noi.

Statisticile privind cititul în România sunt de-a dreptul şocante. Conform unui studiu Eurostat, un român petrece doar cinci minute pe zi citind dintr-o carte, în medie. La polul opus sunt estonienii, care citesc 13 minute pe zi, urmaţi de finlandezi şi polonezi (în medie, 12 minute pe zi pe cap de locuitor). Doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună iar un român din 5 nu a citit niciodată o carte.

Un alt studiu, al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, ne spune că aproape 70% dintre români nu au citit nici măcar o carte în decursul unui an (studiul era pentru anul 2017, dar e de aşteptat că situaţia actuală e neschimbată). Mai mult, piaţa de carte din România este estimată la 100 de milioane de euro, într-o industrie mondială care însumează 122 de miliarde de euro, din care doar 35 de miliarde sunt în SUA. 

Dincolo de statistici, este vorba şi de o realitate sociologică dură: un popor needucat este foarte uşor de manipulat. Dacă vrem într-adevăr ca aceasta ţară să se schimbe, trebuie să ne întoarcem către cultură, să renunţăm la  promovarea non-valorilor şi să înţelegem că fără educaţie nu există progres.

Şi schimbarea nu poate veni decât de la noi. Vă invit să vă alăturaţi campaniei, vă provoc să dăruiţi cărţi oamenilor dragi dar şi necunoscuţilor, pe stradă, într-o pauză scurtă de la drumul vostru grăbit.

O carte, nouă sau veche, o carte care v-a încântat sau v-a schimbat viaţa. Haideţi să provocăm împreună schimbarea şi să facem un gest atât de simplu şi totodată atât de valoros. Un gest care ne va aduce bucuria de a dărui necondiţionat şi de a trăi şi emoţia celui care primeşte darul nostru. O terapie pentru suflet care poate aduce soarele într-o zi înnorată.

Eu voi continua să dăruiesc cărţi şi să promovez campania #daocartemaideparte ca un apel la educaţie, cultură şi lectură. Vă aştept alături!