Cine este Svetlana Alexievich, câştigătoarea Nobelului pentru Literatură de anul acesta

Cine este Svetlana Alexievich, câştigătoarea Nobelului pentru Literatură de anul acesta

Svetlana Alexandrovna Alexievich are 67 de ani şi locuieşte la Minsk

Premiul Nobel pentru Literatură i-a revenit, anul acesta, scriitoarei şi jurnalistei Svetlana Alexievich, autoarea cărţii "Vocile din Cernobîl". Bielorusa de 67 de ani este a 14-a femeie care intră în posesia unui Nobel pentru Literatură.

Ea a fost premiată pentru "scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţelor şi curajului din zilele noastre", după cum a anunţat Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze.

Născută în oraşul Stanislav, cu un tată belarus şi cu o mamă ucraineană, Svetlana Alexandrovna Alexievich (67 de ani) a crescut în Belarus. A scris poezii şi articole în ziarul şcolii, o perioadă de "practică" necesară pentru a se înscrie la Departamentul de Jurnalism al Universităţii din Minsk. În timpul studenţiei a primit mai multe premii naţionale pentru scrierile sale, dovedind un real talent.
 
După terminarea cursurilor, a fost repartizată în oraşul Beresa, din regiunea Brest, la un ziar local. În acelaşi timp a lucrat şi ca profesoară la o şcoală din localitate. Ulterior a lucrat ca jurnalist corespondent în Minsk, colaborând cu unele dintre cele mai importante ziare. A scris despre unele dintre cele mai dramatice evenimente cum ar fi cel de-Al Doilea Război Mondial, războiul sovieto-afgan, căderea Uniunii Sovietice şi dezastrul de la Cernobîl.
 
Scriitoarea, în Kabul, Afghanistan, 1988
 
Despre urmările acestuia din urmă a scris, în 1997, cartea "Rugăciunea Cernobîlului: Cronicile viitorului", despre adaptarea oamenilor de acolo la noile condiţii ale realităţii, despre felul în care trăiesc "ca după al treilea război mondial, unul nuclear". Cartea a fost tradusă şi publicată în 19 ţări, printre care Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Japonia, Suedia, Franţa, China, Vietnam, Bulgaria şi India.
 
"Investighez viaţa pentru observaţii, nuanţe, detalii. Interesul meu nu este pentru evenimentul în sine, nu războiul, nu Cernobilul, nu sinuciderea ca atare. Mă interesează ce se întâmplă cu fiinţa umană, dincolo de timpul nostru. Cum se comportă şi cum reacţionează omul....", afirma Svetlana Alexievici.
 
După persecuţia din regimul Lukashenko, a părăsit Belarusul în 2000. A locuit timp de zece ani la Paris, Gutenburg şi Berlin, iar în 2011 Alexievich s-a mutat înapoi la Minsk.
 
În 2013, a primit "Premiul Păcii" la German Book Trade şi Premiul Médicis, în Franţa, o distincţie acordată scriitorilor "a căror faimă încă nu a egalat talentul".
Cartea "Dezastrul de la Cernobîl" a fost tradusă şi în limba română de Antoaneta Olteanu şi publicată de Editura Corint. Interzisă în Bielorusia, a primit National Book Critics Circle Award 2005 pentru carte de nonficţiune.
 
„O istorie orală mişcătoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, în care curajul fatalist şi stoic este dublat de un umor incredibil de negru. Jurnalista rusă Svetlana Aleksievici a înregistrat o serie de mărturii pe care le-a prezentat sub forma unor «monologuri», în stil romanesc, care zugrăvesc imaginea vie a atmosferei generale de nemulţumire de la sfârşitul perioadei comuniste, în care liderilor de partid agresivi, propagandei paranoice şi mobilizărilor haotice li se opun sarcasmul deprimant, gândurile amare şi abuzul de votcă. Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus”, se arată într-o cronică a Publishers Weekly.
 
De asemenea, Ion M. Ioniţă remarcă: „Explozia reactorului numărul 4 va deveni cel mai mare dezastru nuclear civil din istoria omenirii. Zona este o realitate în toată monstruozitatea ei. La fel ca în cartea SF a fraţilor Strugaţki, Picnic la marginea drumului, Zona este un infern pe pământ, guvernat de propriile legi. Aici dansează lumini deasupra câmpului, praful ridicat de vânt are culori ciudate, se nasc copii cu mutaţii genetice, populaţia a fost evacuată, regiunea, interzisă şi păzită de patrule militare, dar oameni stranii şi-au făcut din Zonă locul în care trăiesc. Ei sunt Călăuzele reale în Zona reactorului de la Cernobîl.”
 

Editura Corint a anunţat în cursul zilei de astăzi că va reedita volumul "Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor", scris de Svetlana Alexievich, după ce primul tiraj, de 2.000 de exemplare, s-a vândut în aproximativ două luni de la publicare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: