Ceaiul lui Proust. Norman Manea la Paris

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Danilo de Marco
FOTO Danilo de Marco

L-am întrebat la Paris pe Norman Manea ce anume l-a ajutat să traverseze exil după exil şi ostilitate după ostilitate. În povestirea „Ceaiul lui Proust“, în clipa când copilul întors din lagăr primeşte o cană cu ceai, naratorul are o viziune: ce anume i-a făcut pe cei alungaţi brutal de acasă să creadă că apa fierbinte a pribegiei e o licoare rafinată?

În nuvela „Ceaiul lui Proust“, un băieţel primeşte o cană cu ceai. În văzduh sunt multe muşte, e o aglomeraţie sufocantă, dar biscuiţii sunt buni, au gust de noroi şi de rugină, iar ceaiul, ceaiul trebuie băut cât e cald. Norman Manea nu face din copilul întors din lagăr un martir. Un văl de pudoare coboară peste cuvintele care spun o poveste atroce, care nu e cea a copilului deportat ci e povestea viziunii miraculoase pe care momentul ceaiului o provoacă. Ce vede naratorul prin ochiii copilului care bea ceai?

După un lung turneu european (Germania, Italia, Spania), Norman Manea a fost la Paris invitatul special al seratei literare „On vous sert un vers/Platoul cu poezie“ pe care am organizat-o cu susţinerea Institutului Cultural Român pe 28 septembrie în inima capitalei Franţei, pe scena teatrului „Maison de la poésie“. Actriţa Mădălina Constantin a răsfoit pagini din cărţile sale traduse în franceză, marea majoritate la editura Seuil (am scris despre traducerile în franceza aici). Pentru secvenţa numită „scriitori în dialog“ l-am invitat pe scriitorul francez Olivier Guez să-l provoace pe Norman Manea la amintiri de patrimoniu, precum a fost întîlnirea acestuia la Paris, în anii 1990, cu Emil Cioran, cel mai mare stilist al limbii franceze, în ciuda umbrei lăsată de episodul antisemit din tinereţe, bine refulată în destinul său. Doi muzicieni virtuozi, violonistul Amit Weisberger şi, la ţambal, Mihai Trestian, au însoţit confesiunile literare aducând pe scena pariziană ritmuri klezmer din Europa de Est dar şi doine din Bucovina natală a marelui scriitor.


Cristina Hermeziu, Norman Manea şi Olivier Guez, On vous sert un vers, Maison de la poesie, Paris FOTO ICR Paris

Cristina Hermeziu

Un fugar. Norman Manea a fugit însă tot timpul de prea multa sa „identitate“. Cea de evreu bucovinean care la 5 ani a fost deportat împreună cu familia şi toată populaţia de origine evreiască din Suceava într-un lagăr din Transnistria; identitatea pentru care autorităţile totalitare i-au reproşat, în anii maturităţii creatoare, că, infidel între infideli, nu era destul de naţionalist. Autor a nu mai puţin de 8 cărţi, şase de ficţiune şi două de eseuri, în 1986 Norman Manea a primit o bursă de scriitor în Berlinul de vest : înainte de a le returna expeditorului occidental, comuniştii de la Bucureşti au scris pe documentele bursei „persoană necunoscută“. Indezirabil, incomod, scriitorul e lăsat să plece, cu paşaport de „vizitator“. Începea aventura scriitorului „dizlocat“, care se exilează la New York, transplantat într-o altă cultură, o altă limbă, o altă sintaxă, a vieţii, a libertăţii printre străini. Exilul interior din anii comunismului totalitar din România s-a telescopat într-un exil exterior, iar adevărata identitate a devenit colac de salvare: la capătul lumii, ghemuit în „casa melcului“, Norman Manea a continuat să scrie doar în limba română, singura lui patrie. Ce să faci cu limba română în Germania, în America? Ce să faci cu tine, scriitorul, expulzîndu-te din graniţele limbii? Să te lepezi de tine, ca Cioran, sau să nu te poţi niciodată lepăda de tine, ca Norman Manea. Dincolo de identitate, înţeleasă ca ceea ce ne leagă social de ceilalţi, entitatea e cea care ne defineşte individual, ceea ce rămâne din noi, când suntem singuri într-o cameră, scrie Norman Manea în cărţile sale.


Amit Weisberger şi Mihai Trestian, Duo klezmer 100 cordes FOTO ICR Paris

Amit Weisberger si Mihai Trestian

Publicată în România de Polirom („Întoarcerea huliganului“, 2006, „Plicuri şi portrete“, 2004, „Fericirea obligatorie“, „Despre Clovni : Dictatorul şi artistul“,2005, „Vizuina“, 2009, „Ceaiul lui Proust si alte povestiri“, 2016 etc), opera sa este tradusă în peste două zeci de limbi iar cărţile sale au primit zeci de premii internaţionale (McArthur, 1993, Médicis Etranger, 2006). Recent, la Festivalul internaţional de literatură de la Guadalajara (FIL, 2016), i s-a decernat, pentru întreaga sa operă, cea mai importantă distincţie a lumii literare acordată unui scriitor de limbă latină.

Norman Manea FOTO ICR Paris

Limba. Niciodată brutală, aproape pudică, învăluitoare, sofisticată şi rafinată, fraza lui Norman Manea (foto dreapta) înaintează cu obstinaţie, ca un sfredel căruia materia, viaţa, sensul, îi opun rezistenţă. Frazele lui Norman Manea au fir cu plumb şi au vîrf. Frazele sale sunt săgeţi grele care zbîrnîie cînd se înfig în ţintă.

Ce vede naratorul din nuvela „Ceaiul lui Proust“, în momentul când copilul întors din lagăr primeşte o cană cu ceai? Viziunea miraculoasă e cea a unui cub de zahăr, unic. Bunicul, patriarhul tribului, a avut ideea să-l atârne în faţa pribegilor săi, oridecîteori se reuneau, salvator, în restrişte, în jurul unor căni cu apă caldă. Povestirea „Ceaiul lui Proust“ e o bijuterie literară răvăşitoare, o lectură obligatorie.

L-am întrebat la Paris pe Norman Manea care a fost cubul său de zahăr, cel păstrat aievea sau cel fantasmat, ce anume l-a ajutat să traverseze exil după  exil, şi să dizolve adversitate după adversitate. Cu vocea lui caldă şi stabilă, cu simţul deriziunii şi cu o luciditate amară, scriitorul „Fericirii obligatorii“ a glumit grav, spunând că de atîta zahăr, viaţa sa e pândită probabil de diabet.

Dincolo de umorul său aproape british şi de fragilitatea sa est-europeană, Norman Manea a recunoscut drept constantă paradoxală a supravieţuirii sale simţul incertitudinii. Presimţită de copilul alungat de acasă într-un lagăr, identificată de scriitorul matur pornit în pribegie, incertitudinea ca singură certitudine a existenţei a devenit un fir al Ariadnei în splendidele pagini de literatură pe care Norman Manea ni le lasă graţie cubului său de zahăr atîrnat deasupra biroului de scriitor „apatrid“, limba română.

Afis eveniment Norman Manea Paris
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite