Ce cărţi punem vara asta în bagaj? (II)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie de Dan Dumitriu / Unsplash
Fotografie de Dan Dumitriu / Unsplash

Într-un comentariu la prima parte a acestui articol, cineva mă întreba de ce nu recomand cărţi mai uşoare, poliţiste sau de dragoste, doar e vacanţă. Păi, pentru că nu v-aş recomanda nici fast food.

Spre deosebire de literatura de consum, marea literatură nu ne dă neapărat răspunsuri. Nu ne spune cine e criminalul şi nici cu cine se căsătoreşte la final protagonistul. 

Marea literatură mai curând ne ajută să ne punem noi singuri întrebări - despre noi înşine, despre lumea în care trăim, despre cea în care urmează să trăim. 

Depinde de noi să facem acest efort de înţelegere, dar eu cred că este esenţial. Lumea de azi nu-i simplă. Europa nu este simplă. Dar literatura ne duce un pic pe drumul de a-l înţelege mai bine pe celălalt, de a înţelege mai bine o altă cultură, un alt mod de a trăi pe planeta asta. 

Un răspuns non-utilitarist la întrebarea comentatorului sus-menţionat ar fi acesta: Pentru că marea literatură e frumoasă. Sună bine. Ascultaţi-o!

Ficţiune

Veronica D. Niculescu - Simfonia animalieră

Editura Polirom

SImfonia animaliera

O carte foarte dragă mie, publicată acum la Polirom într-o ediţie nouă şi revizuită. 

Eroii Simfoniei animaliere sunt un arici, un hârciog şi un sobol. Ca într-o fabulă, ai zice. Ca într-o carte pentru copii. Dar poate că Simfonia animalieră chiar este o carte pentru copii: ştiţi voi, limpede nu vezi decât cu inima şi toţi oamenii mari au fost cândva copii, dar puţini îşi mai aduc aminte.

Cine zicea că nu era nimic de făcut. Mă întrebam, răspundeam. Întrebam cana, răspundea linguriţa. Mereu era ceva de făcut. Şi zahărul se topea lent, în vârtejuri smaraldine de ceai. Apoi, când era aşezată alături, linguriţa scotea un clinchet, farfurioara spunea ba pardon, eu am cântat, nu linguriţa, şi linguriţa o lovea iarăşi, farfurioara cânta. Chihlimbare apoi. Rubine apoi. Lente, vârtejuri.

Veronica D. Niculescu, una dintre cele mai bune prozatoare ale noaste de azi, a dat în Simfonia animalieră măsura ei artistică: e greu să spui dacă este proză, poezie ori filozofie. Este fiecare dintre acestea şi toate la un loc. O lectură, vorba poemului lui Max Jacob, pour les enfants et pour les raffinés

Mircea Cărtărescu  - Nostalgia

Editura Humanitas

Nostalgia

Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu întrebată „cine este neapărat de citit din literatura română contemporană”. Mircea Cărtărescu este mereu la începutul listei mele. La întrebarea „Nu am citit, cu ce să încep?” am două variante, în funcţie de ce ştiu despre lecturile persoanei. ”De ce iubim femeile” e unul dintre răspunsuri. ”Nostalgia” este celălalt. 

Nostalgia, o colecţie de proză scurtă apărută în ediţie princeps în 1989 (sub titlul „Visul”), este una dintre cele mai bune cărţi apărute în limba română în ultimii 30 de ani. În ea, găsim seminţe ale viitoarei mari opere de romancier a lui Cărtărescu - de la Travesti la Orbitor, până la mai recentele Solenoid şi Melancolia. Pe fundalul unui Bucureşti contemporan absolut banal, se întâmplă cele mai uluitoare lucruri. Iată, în prima povestire, Ruletistul, de pildă: un bărbat care joacă ruleta rusească la nesfârşit, sfidând orice probabilitate, mereu învingător în faţa glonţului. 

Ei spuneau, ca să mă încurajeze, când am coborât prima dată în subteran, că doar primul joc e mai greu de suportat şi că apoi latura anatomică a ruletei nu numai că nu te mai dezgustă, dar ajungi să descoperi în ea adevăratul, dulcele farmec al acestui joc; cui îi intră în sânge, continuau ei, îi devine necesar ca vinul şi ca femeia. În prima noapte m-au legat la ochi şi m-au purtat din vehicul în vehicul pe străzile oraşului, până n-aş mai fi fost în stare să spun nici cine sunt, darămite unde mă aflu. Apoi, m-au târăt pe nişte culoare sucite şi răsucite, am coborât trepte mirosind a piatră udă şi a hoit de pisică.

De la „Visul” încoace, Mircea Cărtărescu şi-a câştigat o faimă mondială absolut meritată; are aprecierea criticilor, a presei culturale şi dragostea cititorilor de pe mai multe continente. De multe ori mi se pare că ar merita mai multă atenţie acasă.

Hervé le Tellier - Anomalia

Editura Pandora M

Traducere din limba franceză de Mădălina Ghiu

Anomalia Le tellier

Cum scrii un blockbuster care să ia unul dintre cele mai importante premii literare ale lumii - Premiul Goncourt? Un roman sofisticat, dar pe care să-l poată citi oricine? O poveste SF, cu suspans, cu surprize uriaşe, cu personaje şi trucuri de film hollywoodian, scrisă în fraze simple, dar care prin arhitectura epică şi subtilitate devine mare literatură? 

Se pare că Hervé le Tellier a găsit formula cu acest roman, vândut în peste 820.000 de exemplare în Franţa. 

Mai multe personaje, ale căror poveşti le aflăm în prima parte a romanului, se găsesc în acelaşi avion care, în timp ce zboară de la Paris la New York, trece printr-o aparentă furtună, dar, de fapt se întâmplă ceva de neconceput. După ce aterizează la timp şi totul curge normal în viaţa personajelor noastre, acelaşi avion, cu aceiaşi pasageri, cu aceleaşi pete de ketchup pe mochetă, mai aterizează o dată… trei luni mai târziu! Cine este copia, cine este originalul? Este întreaga lume o simulare, suntem în Matrix? 

- Refuz să fiu un program, tună şi fulgeră Meredith... Adrian, dacă ipoteza asta e corectă, atunci trăim o alegorie a peşterii, dar la puterea n. Şi este insuportabil: nu numai că avem acces doar la suprafaţa realităţii, fără nicio speranţă de a accede la adevărata cunoaştere, dar chiar şi această suprafaţă este o iluzie, îţi vine să te împuşti.  - Nu ştiu dacă „să te împuşti“ e potrivit pentru un program, o temperează Adrian, întinzându-i cea de-a treia cafea de dimineaţă.  Dar Meredith este furioasă, complet scoasă din minţi, deşi poate fi un efect secundar al modafinilului pe care îl tot înghite, câte o pastilă la fiecare şase ore, ca să nu adoarmă. 

Kazuo Ishiguro - Klara şi Soarele

Editura Polirom

Traducere din limba engleză de Vali Florescu

Klara şi Soarele

Laureatul premiului Nobel din 2017 şi autor al cărţii-cult Rămăşiţele zilei, scriitorul britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro revine cu o carte care explorează temele anteriorului său roman, Să nu mă părăseşti. 

Naratoarea romanului este Klara, un android cumpărat de la magazin de familia unei fetiţe bolnave, Josie, pentru a-i fi acesteia companie. Doar că în curând Klara va afla că se aşteaptă de la ea mai mult decât să-i aline suferinţa lui Josie. Suntem undeva în viitor, dar nu prea îndepărtat. 

Ce ne face umani? Cât poate fi de umană inteligenţa artificială? Ishiguro face un adevărat tur de forţă în acest roman, reuşind să… umanizeze un robot şi să pună în fundal o mulţime de întrebări despre natura umană şi viitorul nostru în preajma tehnologiei. Şi invers. 

- Inovaţiile  de la modelul B3 sunt cu adevărat extraordinare. Însă unii clienţi sunt de părere că, pentru un anumit fel de copil, e posibil ca un B2 vârf de serie să fie cea mai fericită alegere.  - Înţeleg.  - Mamă. Eu pe Klara o vreau. Nu vreau niciun alt model.  - O clipă, Josie.  Apoi a întrebat-o pe Directoare:  - Fiecare Prieten Artificial e unic, aşa-i? 

Mi-au atras atenţia, dar încă nu am citit: 

Burhan Sonmez - Labirint -  povestea unui cântăreţ de blues care încearcă să se sinucidă aruncându-se de pe Podul Bosfor, însă se trezeşte în spital fără să-şi mai amintească nimic despre el. 

Salman Rushdie - Quichotte - un remake contemporan al celebrului roman al lui Cervantes, în care Rushdie satirizează lumea contemporană. 

C Pam Zhang - Cât aur ascund aceste coline, roman aflat pe lista lungă de Man Booker Prize în 2020. O rescriere a istoriei Vestului sălbatic. cu două eroine-copii, Lucy şi Sam, două fetiţe de origine chineză rămase orfane. 

(Va urma). 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite