Cărţi date aproape pe gratis

N-am ce face şi deschid uşa librăriei de pe Marele Bulevard, ştiută de mine ca beneficiind de un clopoţel. Nu mai are clopoţel! Nu e singura noutate a incursiunii mele. La tejghea nu mai dau peste cele două librărese de orientare pro-prezidenţială, altfel doamne distinse şi, lucru capital când vine vorba de cărţi, drăguţe.

Dincolo de tejghea nu e nimeni. Dau să ies, mai ales că bântuie în librărie un frig de peşteră care n-a cunoscut focul de la descoperirea acestuia, în ceea ce Marxismul numea Comuna Primitivă. Când să mă răsucesc pe călcâie, descopăr în fundul încăperii, lângă draperia pe post de uşă a biroului Personal, un bărbat, stând pe un taburet. Imaginea nu mi-ar fi fost de ajuns să rămân, dacă din încăperea apărată de ţoala perdelei, n-ar fi năvălit, ca un viţel înainte de a ajunge la poarta nouă, un puşti vioi, hotărât să mă împungă.

Din fericire s-a oprit la vreun metru de mine şi a început să mă privească cu o curiozitate intensă, mărturisită de deştul vârât în gură şi supt ca pe o acadea.

Bărbatul s-a mişcat de pe taburet. Dibui că e tatăl sau soţul uneia dintre vânzătoare. Îi ţine locul atât ca librăreasă, cât şi ca mamă. Copilul e aici în cadrul a ceea ce am putea numi „luatul copilului la serviciu“.

Da, bărbatul mă ştie. Drept care aflu că n-am mai fost de mult pe aici. Mă interesez, la rându-mi, de cele două librărese. Una a plecat de la librărie (normal, dă faliment!). Cealaltă, soţia, e dusă puţin în oraş. Pricep că bărbatul îi ţine locul.

Am intrat în librărie într-o doară. Fusesem să mă tund la frizeria de alături şi, ieşind, mi-am dat seama că n-am nici un chef de lucru la bibliotecă. Aşa că am intrat în librărie. Deloc încredinţat că în starea în care se află ar mai fi putut primi cărţi de la ultima mea vizită.

Ei, uite c-a primit! Observ asta la departamentul de istorie, situat pe stânga, cum intri, şi de care mă apropii automat ori de câte ori poposesc aici. Pe cele două rafturi de sus stau înşirate mai multe culegeri de documente tipărite de Institutul pentru studierea totalitarismului. Iau mai multe, între care se detaşează una cu stenograme ale întâlnirilor Dej-Stalin.

Bărbatul îmi risipeşte nedumerirea. E singura editură care le mai trimite cărţi. Explicabil! mormăi eu, fiind plătiţi de la buget, n-au nelinişti în legătură cu vânzarea. Mai adaug că documentele din aceste cărţi trebuie verificate la sursă, întrucât n-am încredere în ele.

Nu ştiu de ce i-am zis asta bărbatului. Cum sunt un cumpărător baban, găseşte de cuviinţă să fie de acord cu mine, deşi – sunt sigur – nici n-a auzit bine ce-am spus.

Cât timp mă învârt prin librărie, în căutarea rafturilor cu literatură rusă, puştiul mă însoţeşte trăgându-mă din când în cînd de pulpana hainei.

O tipă care a intrat cu o hârtiuţă în mână (listă de cărţi?!) iese în tăcere, după ce n-a fost luată în seamă.