Nu asta se aşteaptă de la mine. Să fac bine să mă întorc cu picioarele pe pămînt: să zic de bine de Băsescu şi de rău de uselişti. Sau să anunţ vreo spectaculoasă schimbare la faţă: să mă dau cu Ponta, cu Antonescu, cu nostalgicii comunismului, cu stînga sau cu monarhia. Dar aşa, să vin cu stupori alimentare, cu abstracţiuni, cu mofturi apolitice – e dezamăgitor. Voi recidiva, totuşi. Fie şi numai şi pentru a sugera că viaţa omului, a fiecărui om, e mai cuprinzătoare şi mai interesantă decît hîrjoana mediocră a mediocrilor noştri politicieni. Actualitatea“ adevărată, nu e cea care mîine e deja inactuală, ci cea care constituie substanţa perpetuă a destinului nostru pămîntesc, cu neliniştile lui atemporale, cu bucuriile lui neconjuncturale, cu farmecul crîncen al fiecărei clipe trăite deplin. Ştiu: spun o platitudine. Dar o platitudine de care nimeni nu-şi mai aminteşte poate redeveni cuvînt viu.

Există, de pildă, în preajama noastră, şi cărţi, adică prilejuri răsplătitoare de lectură, reflexie şi plăcere, chiar dacă n-au nicio legătură cu rubrica „breaking news“. Cărţi pe care nu le citesc nici „băieţii deştepţi“ de prin multinaţionale, nici gazetarii de front, nici parlamentarii de umplutură. Voi aminti astăzi una din ele. Poate, cine ştie, voi face poftă vreunui cititor plictisit de gălăgia de partid şi de stat.

O platitudine de care nimeni nu-şi mai aminteşte poate redeveni cuvînt viu.

Vă propun, aşadar, cartea Farmecul discret al etnologiei, semnată de Şerban Anghelescu şi tipărită la Editura „Tracus Arte“. E o culegere de studii şi articole, scrise de un cărturar voluptuos, dincolo de fade crispări „metodologice“, de pompa ştaifului „academic“, de cuminţenia specialităţii înguste. Autorul ilustrează anvergura neconvenţională a unei generaţii uitate. A fost coleg de studenţie cu Victor Ivanovici („Nino“), azi profesor în Grecia, cu Dumitru Radu Popa, azi scriitor în Statele Unite, cu Ioan Petru Culianu, azi în Paradis şi cu Silviu Angelescu, romancierul Calpuzanilor. Şerban e un campion al fragmentului, al creativităţii intermitente, care lasă loc pentru contemplaţie, euforie şi lene. Un balcanic superior, un intelectual din speţa acelora care, cum îmi spunea cîndva Theodor Enescu (un mare istoric de artă, pe nedrept uitat), „nu scriu destul, pentru că asta le-ar lua din timpul pentru citit“. Şerban Anghelescu are talentul de a fi acasă în mai multe lumi deodată.

Etnografia nu e, pentru el, o arhivă de documente friabile, ci o rampă de lansare spre toate zările omului şi ale culturii. Nimic nu e, în accepţiunea autorului, strictă etnografie şi, pe de altă parte, totul e subsumabil etnografiei. Sunt invocaţi Ernst Cassirer şi Marguerite Yourcenar, Suetoniu şi Ivo Andrič, Creangă şi Kadare, ca să nu mai vorbim de imensitatea tezaurului cultural ţărănesc, pe care Şerban Anghelescu îl pune în valoare cu o îndemînare inegalabilă. Cititorul va întîlni pagini memorabile despre simbolismul crucii şi al răscrucii, despre „culorile tranziţiei“, despre iubire şi moarte, despre dor (fără leşia patriotică de rigoare), despre urmă şi cicatrice şi cîte şi mai cîte, o adevărată enciclopedie a înţelepciunii şi frumuseţii tradiţionale, fără pic de retorică „autohtonistă“, fără pic de scleroză catedratică.

Şerban Anghelescu are talentul de a fi acasă în mai multe lumi deodată.

Şerban Anghelescu scrie cu umor, cu graţie lirică şi cu patos bine temperat. E inventiv, dar fidel materialului invocat, e ingenios, dar fără obsesia unei originalităţi factice. Uneori inventează, prin aglutinare, cuvinte. De pildă băutormîncătorcititor“. E un nume potrivit pentru performanţa sa. „Farmecul discret al etnologiei“ oferă cititorului texte care se pot mînca şi bea, mîncăruri care se pot citi, băuturi care se pot scrie, savantlîcuri care se pot dansa. Recomand cartea aceasta, aşa cum recomand consumatorilor de talk-show-uri televizate, o ieşire la cîmp, cu o carte veche şi cu un vin bun în traistă.