O carte ale cărei personaje principale sunt Andrei Şerban şi felul în care concepe el apropierea de teatru. Prin sintagma apropiere de teatru înţelegându-se o amplă operaţiune în al cărei centru se găseşte căutarea. O căutare ce nu exclude nicidecum, ba dimpotrivă implică imperativ, personalitatea, voinţa şi apetenţa pentru explorare a căutătorului.

Cartea se cheamă Andrei Şerban- Mereu spre un nou început şi posedă şi un subtitlu lămuritor pentru locul în care s-a consumat începutul pe care îl pune sub lupă şi readuce în actualitate: Atelier teatral ţinut la Teatrul Naţional din Cluj. Volumul e gândit şi alcătuit de Eugenia Şarvari şi a apărut la editura bucureşteană Tracus Arte (2013).

Modalitatea în care Eugenia Şarvari l-a conceput e complet diferit de cel în care au procedat Monica Andronescu şi Cristiana Gavrilă, coordonatoarele Cărţii atelierelor.  În lucrarea de la Nemira  aveam de-a face cu succesiune de mărturii ale participanţilor la work- shopurile desfăşurate sub conducerea lui Andrei Şerban. În Cartea atelierelor accentul cade pe reflecţiile participanţilor, vocea regizorului se aude, dacă lăsăm la o parte Prologul şi Epilogul scrise chiar de el, oarecum mediat, adică preponderent prin felul în care i-au perceput, înţeles şi judecat învăţătura feluriţii participanţi.

Mereu un nou început e, cum bine subliniază Eugenia Şarvari în Nota asupra cărţii, tot o carte de învăţătură, numai că de data asta e vorba despre o învăţătură în timp real. Înainte de orice, Eugenia Şarvari a fost un reporter, un auditor conştiincios. Înzestrată cu un reportofon, dar şi cu cinci-şase pixuri ce ar fi trebuit să o slujească în cazul în care tehnica de ultimă generaţie ar fi trădat-o şi ar fi dat chix, alcătuitoarea cărţii l-a urmărit conştiincios pe regizor. A întregistrat şedinţele, reuniunile, exerciţiile, discuţiile, dezbaterile, controversele cordiale avute de Andrei Şerban atât cu studenţii de la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii clujene cât şi cu actorii, în principal, ai Naţionalului în cele zece zile din luna iunie a anului 2005 când a avut loc work- shopul. Le-a transcris apoi cu migală, teatralizându-le pe alocuri cu măsură, introducând, acolo unde a fost cazul, utile şi bine găsite didascalii, însufleţind şi conferind astfel vizualitate textului. Eugenia Şarvari a studiat textul cu pricina, l-a subliniat şi adnotat, dorind să atragă atenţia asupra a ceea ce ea a socotit a fi fost foarte important din multele lucruri importante şi cu miez rostite de Andrei Şerban la Cluj în acel început de vară ce s-a dovedit a avea vocaţia reînnoirii şi care a marcat în chip pozitiv şi definitiv atât şcoala de teatru cât şi Naţionalul clujean. Eugenia Şarvari şi-a făcut astfel auzite, prin opţiunile exprimate graţie caracterelor italice, propria-i voce. Dându-ne astfel un Andrei Şerban- repet sintagma- în timp real. Ce are meritul de a se conserva ca atare, deşi e concentrat între coperte de carte la opt ani de la consumarea lui.

În cele zece zile de atelier actorii profesionişti şi aspiranţii la statutul de actori (în cei mai bine de opt ani scurşi din iunie 2008 unii dintre aceşti aspiranţi chiar şi-au văzut îndeplinită aspiraţia) au lucrat secvenţe, scene din Shakespeare (Visul unei nopţi de vară) Cehov (Ivanov), Ibsen (Peer Gynt) sau Maurice Maeterlinck ( Sora Beatrice). Nu cu gândul ca lucrul acesta să reprezintă premise pentru viitoare spectacole.Nicidecum. Esenţiale au fost pregătirea, dorinţa şi pasiunea de a lucra. Chestiuni asupra cărora Andrei Şerban a insistat deopotrivă în cursul întâlnirii cu stafful Naţionalului clujean, în frunte cu directorul de atunci, prof.univ.dr. Ion Vartic, cât şi în prima discuţie cu participanţii la atelier cărora le-a spus că work- shopurile folosesc la o experienţă directă şi la necesara pregătire deoarece să te prepari înseamnă o experienţă fundamentală. În centrul pregătirii se află, desigur, instrumentul principal al actorului care e trupul. Pe care actorul trebuie să îl facă să vibreze. Care se cuvine să ajungă la fel de sensibil precum o vioară Stradivarius.

Tot în cursul celor zece zile, participanţii la work-shop au învăţat să gândească din perspectivă regizorală textul şi rolul. Vorbele, analizele lui Andrei Şerban au fost cel mai adesea lecţii de hermeneutică şi modele în acest sens. Cursanţii au ascultat expusă metoda lui Peter Brook din perspectiva întâlnirii decisive pe care Andrei Şerban a avut-o cu acesta, au văzut două spectacole de operă, de factură absolut diferită, realizate de regizor în teatre de anvergură şi cu înzestrare de necomparat şi li s-a cerut să le analizeze, să le judece, să le “critice”. Carevasăzică, au fost provocaţi să gândească şi să aibă îndrăzneala de a-şi spune necenzuraţi de nimeni propriile păreri. Au aflat câte ceva despre esenţa regiei de operă, despre diferenţele, dar şi despre transferurile dinspre regia de teatru. “Cred profund – le-a mărturisit participanţilor Andrei Şerban- în faptul că un artist şi, în cazul meu, un regizor care vine din lumea teatrului în lumea operei este îndreptăţit să fie interesat în mod deosebit de două lucruri: să creeze pe scenă o dramă care să corespundă muzicii şi nu un spectacol static, nu un concert în costume.... Iar a doua intenţie este că, la fel ca în teatru, încerc, de fiecare dată, la un spectacol, să îmi schimb stilul.”

Andrei Şerban le-a împărtăşit celor ce l-au însoţit, de bună voie şi nesiliţi de nimeni (altă dorinţă a regizorului) în cele zece zile de atelier, credinţa sa despre teatru, despre raporturile dintre emoţie, simţire şi idee în teatru şi de ce crede el că ori trebuie să mergem la teatru. “Mergem la teatru sau la operă pentru a simţi ceva. Nu pentru idei. Nu pentru cap, ci pentru suflet.” Le-a mai împărtăşit Andrei Şerban participanţilor la work shop pronosticul lui, deloc încurajator, asupra viitorului teatrului: “ Teatrul este o artă muribundă…Teatrul în lume e aproape un lucru pierdut. ” Numai că pronosticul acesta se încheie în cel mai optimist chip cu putinţă, un optimism generat, fără doar şi poate, de ceea ce regizorul însuşi a simţit că se întâmplă în acele zile la Cluj: “ŞI când vezi că sunt oameni care sunt încă interesaţi de teatru, la vârsta lor, în loc să meargă spre chestii care realmente fac bani...Deci e extraordinar că există tineri pe care încă îi interesează teatrul. E deja miraculos, realmente.”

Cartea ce prilejuieşte aceste însemnări are nu doar calitatea de a surprinde însuşirile de analist, de hermeneut al textului şi al secvenţei teatrale ale lui Andrei Şerban. Ci şi înzestrările sale de pedagog. La început, ai impresia că regizorul e sever cu actorii profesionişti şi îngăduitor, dacă nu cumva chiar din cale afară de îngăduitor cu studenţii. Mai apoi, pe măsură ce zilele curg, ce se apropie ziua bilanţului, lucrurile se schimbă, în sensul că atitudinile se egalizează. Aceeaşi exigenţă, aceeaşi severitate, dar nu o severitate profesorală, doctă, ci severitatea amicală, cooperantă, ivită din dorinţa de a ajuta.

Nu încape îndoială că din 2005 până în 2013 s-au schimbat multe. Mulţi dintre studenţii de atunci sunt azi actori ai Naţionalului clujean. Alţii îşi văd de carieră prin alte teatre. O a treia categorie fac pur şi simplu altceva decât teatru. S-au schimbat multe şi la şcoala clujeană de teatru. Naţionalul a reînceput să fie aproape de condiţia de posesor de trupă, şcoala e una redutabilă. A dat absolvenţi care ilustrează excelenţa. Şi nu puţini. Unii s-au recrutat chiar din rândul participanţilor la atelierul documentat de cartea alcătuită de Eugenia Şarvari. Dar actul de cultură şi lecţia de teatru specifice atelierului din 2005, fapt subliniat în intervenţiile lor atât de prof. univ. dr. Ion Vartic cât şi de prof.univ.dr. Doina Modola, a rămas. El veghează venirea pe lume, dar şi destinul pe care îl prevăd a fi fericit al acestei cărţi. La un moment dat, către sfârşit, ea notează atitudinea de refuz al unui definitiv al soluţiilor, atitudine  specifică lui Andrei Şerban. Care subliniază că trebuie să fii mereu pregătit, că e cum nu se mai poate mai sănătos să ştii să spui nu ştiu. Un “nu ştiu” ce pregăteşte alte şi alte începuturi. De unde, cred, şi titlul volumului.

Eugenia Şarvari (carte gândită şi alcătuită de)- ANDREI ŞERBAN –MEREU SPRE UN NOU ÎNCEPUT. Atelierul teatral ţinut la Teatrul Naţional din Cluj;

Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013.