„Cartea şoaptelor“, scrisă de Varujan Vosganian, va fi prezentată la Stockholm

„Cartea şoaptelor“, scrisă de Varujan Vosganian, va fi prezentată la Stockholm

„Cartea şoaptelor“ de Varujan Vosganian este unul dintre cele mai apreciate romane scrise în ultimii ani

Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează marţi, 21 ianuarie, de la ora 18.30, o discuţie pe marginea volumului „Cartea şoaptelor“, de Varujan Vosganian.

Ştiri pe aceeaşi temă

                                                                                                        Dialogul de la Institutul Cultural Român (ICR) de la Stockholm va fi purtat între autorul carţii, Varujan Vosganian (55 de ani)  şi scriitorul Ola Larsmo, Preşedintele PEN Clubului suedez.

„Cartea şoaptelor“ este o frescă a poporului armean, descris prin intermediul a numeroase destine individuale. Apărut in 2009, volumul a caştigat numeroase premii şi a fost deja tradus in zece limbi, printre care şi suedeză.

Versiunea suedeză a apărut in 2013 la editura 2244, în traducerea lui Inger Johansson, şi s-a bucurat de o primire călduroasă din partea presei locale, care a descris-o drept "o capodoperă" (LitteraturMagazinet), o carte "fantastică", "plină de forţă, dar şi de senzualitate" (Aftonbladet), "cu mult umor şi multă căldură" (Svenska Dagbladet), "o poveste-fluviu bine scrisă", "din care se desprind multe destine individuale originale, descrise cu umor şi empatie" (Helsingborgs Dagblad).

"De-abia aştept reîntâlnirea cu publicul suedez", a declarat Varujan Vosganian pentru "Adevărul".

Succes la Göteborg

Romanul „Cartea şoaptelor“ a fost deja prezentată cititorilor suedezi din Malmö si Göteborg, cel mai recent în luna septembrie, cu ocazia celui mai mare târg de carte din Scandinavia, Bok&Bibliotek. La evenimentul de la ICR Stockholm va participa şi Hannes Meidal, actor din trupa Teatrului Dramatic Regal, care va citi fragmente din traducerea suedeză a „Cărţii şoaptelor“.

Unul dintre iniţiatorii editurii 2244 este Institutul Cultural Român de la Stockholm, a cărui colaborare cu grupul editorial Bonnier, începută cu cîţiva ani în urmă, va continua şi pe viitor.

 „Cartea şoaptelor“  este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia “Fiction Ltd.”a editurii la Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă. Varianta în limba spaniolă a romanului, El libro de los susurros, a apărut la începutul anului 2011, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

Romanull „Cartea şoaptelor“  a mai apărut şi în limba italiană, la Keller editore, în traducerea Anitei Bernacchia. Traducerea italiană, Il libro dei sussuri, a fost lansată, în 20111, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Mantova. 

De asemenea,  „Cartea şoaptelor“ a apărut şi în limba în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., traducere de Any Shilon, dar şi în armeană, în traducerea lui Sergiu Selian.

Nenumărate premii

„Cartea şoaptelor“  obţinut Premiul "Cartea anului 2009", acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art - Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul “Mihail Sadoveanu” oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul “Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului "Generaţia 80", Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

Varujan Vosganian s-a născut la Craiova, la 25 iulie 1958. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Focşani. A absolvit Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, apoi Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice şi Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Este senator de Iaşi şi între decembrie 2006 şi decembrie 2008 a fost ministru al Economiei şi al Finanţelor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005) –, precum şi volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Editura Bonnier a fost înfiinţată în anul 1837 de Albert Bonnier şi este una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase edituri din Suedia. Printre autorii publicaţi de Bonnier Förlagen se numără: John Grisham, Paul Auster, Joyce Carol Oates, Chimamanda Ngozi Adichie, Thomas Pynchon, Carlos Ruiz Zafón, Nora Roberts, Salman Rushdie, Javier Marías, Milan Kundera, Ayaan Hirsi Ali şi Zadie Smith.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările