Este unul dintre paradoxurile pe care profesoara Manuela Cernat îl evidenţiază de fiecare dată când are ocazia, dar Jean Negulesco, această mare personalitate, originară de pe plaiurile olteneşti, rămâne mult mai cunoscut în ţara sa de adopţie, Statele Unite, în general pe plan universal, decât în locul său de baştină, de unde a plecat la „cucerirea lumii“. Asta apropo de românii cu care „ne mândrim“, dar de fapt nici nu-i cunoaştem (mai pot fi aduse multe exemple în discuţie, mai ales dintre cei stabiliţi în America).

Cartea de acum este încununarea unui demers îndelungat, întins pe decenii, al reputatului istoric de cinema, pentru că Cernat şi-a dedicat, de-a lungul timpului, mare parte din activitate reparării acestei nedreptăţi, readucerii practic a lui Negulesco „acasă“, în conştiinţa conaţionalilor săi. Demersul datează, într-adevăr, de decenii, pentru că autoarea a avut privilegiul de a-l întâlni şi personal pe marele regizor de origine română (a decedat în 1993, pe pământ spaniol, la vârsta de 93 de ani), de a-i fi aproape şi de a realiza cu acesta un substanţial interviu. Manuela Cernat a tradus mai demult şi memoriile regizorului (sub titlul „Drum printre stele“, în original fiind „Things I Did and Things I Think I Did“).

O „întâlnire“ astrală

A nu se înţelege că aceasta a fost singura preocupare a respectatului cadru universitar al UNATC, cărţi precum „Filmul şi armele (Tema păcii şi a războiului în filmul european)“ – abordare unică în literatura de specialitate – sau alte volume monografice fiind de referinţă printre studenţi şi, în sens larg, publicul cititor. „Întâlnirea“ astrală cu Negulesco (cum ar fi spus Zweig) a rezultat mai întâi într-un volum monografic (destul de substanţial şi acela, dar de format mic): „Jean Negulescu“, editura Alo, Bucureşti! (Centenarul cinematografului românesc), 2000.

Cartea de-acum însă, intitulată „Jean Negulescu. Un român la Hollywood“ şi publicată la editura NOI Media Print (care şi-a mai manifestat interesul pentru a şaptea artă, editând câteva albume de referinţă, dedicate unor regizori români precum Dan Piţa sau Radu Gabrea), în colecţia „CINEMAgrafia“, este cu totul altceva, este un „next level“ faţă de volumul din 2000. Editat pe o hârtie de mare calitate, ideală pentru reproduceri fotografice, volumul se constituie de fapt într-o elegantă carte-album, cititorul care-l deschide fiind frapat de bogăţia atât de informaţie, cât şi vizuală, de ilustraţie.

Născut în ’900. Ca şi Buñuel

Ar fi firesc să fie aşa, din moment ce volumul îi este dedicat unei personalităţi din zona filmului, aşadar o artă vizuală, dar în realitate apariţiile de acest fel sunt o raritate pe (extrem de săraca) piaţă editorială românească. Meritul îi aparţine în întregime autoarei, imaginile fotografice reproduse făcând parte exclusiv din Colecţia Manuela Cernat. Lucrarea a fost realizată şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Povestea (de succes) a lui Negulescu curge pagină după pagină, spusă de autoarea cărţii, iar absolut fiecare dintre cele aproape 200 de pagini se bucură de ilustraţii sugestive (să nu uităm că craioveanul a fost şi un apreciat pictor şi grafician, iar acest lucru este redat, prin reproduceri de lucrări, cum trebuie în carte).

Viitorul Jean Negulesco, Ioan Negulescu la naştere, s-a născut în Bănie pe 26 februarie 1900, la doar patru zile după spaniolul Luis Buñuel, aşadar odată cu secolul care se ivea plin de promisiuni, şi, ţinând cont de întinsa durată a vieţii artistului, putem numi acest secol „secolul lui Negulescu“. Coperta cărţii îl prezintă pe regizor alături de o zâmbitoare Marilyn Monroe, pentru că, după cum spuneam, „Cum să te măriţi cu un milionar“ (1953) rămâne un film de referinţă al „divei blonde“. Şi „Titanic“-ul lui Negulesco, însă, tot din 1953, a fost, până la apariţia blockbuster-ului lui James Cameron, cea mai bună redare cinematografică a dezastrului maritim care-a marcat începutul de secol.

„Prinţul melodramei“

Titlurile capitolelor sunt sugestive şi redau parcursul de excepţie al românului (repet, fiecare aspect este ilustrat prompt cu un substanţial material fotografic: imagini de arhivă, cadre din filme, lucrări de artă plastică ale pictorului Negulescu): „De la Craiova la Bucureşti“, „Parisul anilor nebuni“, „În Lumea Nouă“, „Ucenic la Paramount“, „Prinţul melodramei“, „Pe creasta valului“, „Titanic“, „Fragila Marilyn“ etc., culminând cu „Amurgul zeilor“ şi „Ultimul «dinozaur»“ (!). O cronologie, o filmografie şi o listă a premiilor obţinute de autorul de film completează bogatul sumar. Ar fi bine ca fiecare personalitate cinematografică românească (sau de origine românească) să beneficieze de un astfel de volum ilustrat, pentru că, cum spuneam, piaţa de specialitate este în continuare deficitară.

Joan Crawford şi Jean Negulesco, în „The Best of Everything“ (1959)

„A îndrumat mai toate marile staruri ale vremii lui: Bette Davis, Marilyn Monroe, Sophia Loren, Maureen O’Hara, Lauren Bacall, Joan Crawford, Hedy Lamarr, Micheline Presle, Joan Fontaine, Sylva Koscina, Ann-Margret, Leslie Caron. Supranumit regizor al femeilor pentru harul de a le conduce spre creaţii extraordinare, i-a ghidat cu egală autoritate şi eficienţă pe Richard Burton, Maurice Chevalier, Peter Lorre, Victor Francen, Fred Astaire, Sessue Hayakawa, Louis Jourdan, Curd Jürgens, Alec Guinness, Rossano Brazzi, Gabriele Ferzetti. Scenariştii lui s-au numit Faulkner, Hemingway, Clifford Odets, Romain Gary, Françoise Sagan. Rafinat colecţionar de artă, a contribuit cu generozitate la lansarea pe orbita planetară a multor tineri plasticieni.

Preţios pentru Pantheonul nostru, artist cu dublă profesie şi triplă identitate culturală – română, franceză şi americană –, celebrul cineast încă nu a fost integrat în mentalul colectiv românesc. Când atât de puţine nume româneşti au reuşit să se afirme şi să atingă maxima notorietate internaţională în spaţiul culturii occidentale a secolului XX, indiferenţa cu care compatrioţii de ieri şi de astăzi l-au tratat şi îl tratează pe Jean Negulescu rămâne, în cel mai bun caz, de neînţeles.

Filmele lui au avut 31 de nominalizări la Oscar. Au câştigat 4 statuete. Multiplu candidat la Premiile Golden Globe şi deţinător al acestui trofeu pentru cel mai bun film, multiplu candidat la American Directors Guild Awards, cotat printre primii zece regizori ai Hollywood-ului în anii ’50, continuă să fie un necunoscut în ţara lui de origine.“ (Manuela Cernat)

Citeşte şi: mai multe despre lansarea volumului monografic scris de Manuela Cernat