Carte „periculoasă pentru moravuri“

Carte „periculoasă pentru moravuri“

Primul volum din „Decameronul“ lui Giovanni Boccaccio va fi distribuit mâine, împreună cu „Adevărul“. Poetul şi umanistul italian Giovanni Boccaccio (1313-1375), prieten al lui Petrarca, este unul dintre cei mai importanţi autori ai Renaşterii.

Locul naşterii lui Giovanni Boccaccio nu se cunoaşte exact. Conform unor surse, scriitorul s-ar fi născut la Paris, însă alte voci spun că la Toscana. A copilărit în Florenţa, însă, în 1326, la vârsta de 13 ani, s-a mutat împreună cu familia în Napoli. S-a angajat la o bancă, însă nu a fost încântat de activităţile de aici. L-a convins pe tatăl lui să-l lase să studieze Dreptul canonic şi limbile clasice.

Totodată, s-a arătat interesat de studiile literare şi ştiinţifice. În Napoli, Boccaccio s-a îndreptat spre ceea ce considera a fi vocaţia sa: poezia. A scris în această perioadă „La caccia di Diana“ (1334-1338), „Filostrato“ (1335), „Filocolo“ (1336-1338) şi „Teseida“ (1339-1341).

S-a întors în Florenţa în 1341, reuşind să evite ciuma bubonică din 1340. Deşi trecea prin momente grele, Boccaccio a continuat să scrie. I-a apărut lucrarea „Comedia delle ninfe fiorentine“, cunoscută şi sub titlul „Ameto“, un melanj de proză şi poeme. În 1342 a terminat poemul „Amorosa visione“, iar în 1343, „Fiammetta“.

Capodopera lui  Boccaccio

Din 1347, Boccaccio a petrecut mai mult timp în Ravenna. Doi ani mai târziu a început lucrul la „Decameronul“, capodopera sa literară, pe care a finalizat-o în 1352.

Boccaccio a revizuit „Decameronul“ între 1370 şi 1371. Manuscrisul a fost păstrat până în zilele noastre. Alte opere importante ale scriitorului italian sunt „Corbaccio“, scrisă în perioada 1355-1365, şi „De Claris Mulieribus“, începută în 1360 şi terminată în 1374, despre viaţa a 106 femei faimoase.

L-a întâlnit prima oară pe Francesco Petrarca în 1350, acesta îndrumându-l pe Boccaccio spre cultura literară de tip umanist. Între cei doi scriitori s-a legat o prietenie care a durat până în 1374, anul morţii lui Petrarca. Boccaccio n-a fost niciodată căsătorit, însă a avut trei copii. În ultimii ani de viaţă s-a luptat cu diverse boli. A murit la 21 decembrie 1375, în Certaldo.

100 de nuvele  picante

„Decameronul“ reprezintă o suită de 100 de povestiri, în mare parte cu tentă erotică, spuse timp de zece zile de şapte tinere femei şi trei tineri bărbaţi. Toţi s-au refugiat din calea ciumei bubonice, care a măcinat Florenţa în 1348, într-o vilă din Napoli. Cartea începe cu descrierea în amănunt a ciumei bubonice, care „prinse a-şi vădi în chip cu totul uimitor şi groaznic la vedere semnele ei cumplite“.

Cele 100 de nuvele picante, pe alocuri foarte îndrăzneţe şi pline de umor, au o tematică variată. Cartea a fost considerată la momentul apariţiei „periculoasă pentru moravuri“, riscând să fie arsă în public, la îndemnul călugărului Girolamo Savonarola.

„Decameronul“ lui Boccaccio a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi regizori, însă cel mai cunoscut film este cel al lui Pier Paolo Pasolini, din 1971. „Povestea lui Dioneo stârni dintru început o pală de ruşine în inimile doamnelor de faţă, care-şi vădiră fiorul prin vrednica roşeaţă ce le cinsti obrajii; dar mai apoi, jucându-şi ochii de la una la alta şi stăpânindu-şi anevoie râsul, îl ascultară până la capăt, chicotind pe înfundate“, notează autorul.