INFOGRAFIE Cărtărescu, mari şanse la Nobel: „Orbitor” e cotat mai bine decât „Numele trandafirului” şi „Versetele satanice“

INFOGRAFIE Cărtărescu, mari
şanse la Nobel: „Orbitor” e cotat mai bine decât „Numele trandafirului” şi „Versetele satanice“

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură   FOTO: Petre Margineanu pentru www.vertizontal.ro

Scriitorul român Mircea Cărtărescu (58 de ani) deţine o cotă egală – 25 la 1 – cu cele atribuite scriitorilor Milan Kundera, Thomas Pynchon şi Bob Dylan în ceea ce priveşte şansele de a câştiga premiul Nobel pentru literatură pe 2014. Românul este plasat pe locul 16, înaintea unor nume precum Umberto Eco, Amos Oz sau Salman Rushdie.

Ştiri pe aceeaşi temă

A mai rămas puţin până la anunţarea Premiului Nobel pentru literatură, care va avea loc în cursul zilei de joi, în urma votului unui juriu alcătuit din 18 scriitori, profesori şi alţi membri ai Academiei suedeze. Premiul se acordă din anul 1901 şi este considerat cea mai prestigioasă şi mediatizată distincţie literară. Chiar dacă, de-a lungul secolului trecut, votul academicienilor suedezi a ocolit multe nume de seamă ale literaturii universale, interesul pentru Nobel rămâne constant, dovadă şi speculaţiile care încing în această perioadă site-urile caselor de pariuri.

Românul, peste Eco sau Rushdie

Românii au, în acest an, un motiv serios pentru a sta cu ochii pe ştirea care va fi anunţată joi. La fel ca în ultimii ani, scriitorul român Mircea Cărtărescu – al cărui roman, „Orbitor”, a făcut senzaţie în presa suedeză – este cotat cu şanse mari de a câştiga mult-râvnitul premiu, fiind plasat înaintea multor scriitori cu ştaif. Astfel, Cărtărescu se află pe locul 16 în clasamentul agenţiei de pariuri Ladbrokes, cu o cotă de 25 la 1, la egalitate cu nume prestigioase precum Milan Kundera (Cehia), Thomas Pynchon (SUA) şi Bob Dylan (SUA).

Românul devansează alţi scriitori celebri, menţionaţi în fiecare an ca posibili câştigători, cum ar fi: italianul Umberto Eco (locul 23), autor al romanului „Numele trandafirului”, israelianul Amos Oz (locul 34) şi britanicul Salman Rushdie (locul 51), autor al „Versetelor satanice”. Pe primul loc în listă se află kenyanul Ngugi wa Thiong’o, cu o cotă de 4.5 la 1, urmat de japonezul Haruki Murakami şi jurnalista belarusă Svetlana Aleksijevitj.

Ipoteze şi speculaţii

Ladbrokes este una dintre cele mai mari şi mai vechi companii de pariuri din Marea Britanie, fondată în 1886 şi bucurându-se de o mare credibilitate. În momentul de faţă are peste 13.000 de angajaţi doar în Regatul Unit şi este lider de piaţă în Irlanda, Belgia şi Spania. De-a lungul vremii, agenţia s-a înşelat foarte puţin, scriitorii care au câştigat Nobelul în ultimii ani – canadianca Alice Munro (2013), chinezul Mo Yan (2012) şi suedezul Tomas Tranströmer (2011) – fiind plasaţi de Ladbrokes pe locul al doilea.

Trebuie spus, însă, că toate aceste discuţii nu reprezintă decât speculaţii de presă şi cote ale caselor de pariuri. Deliberările efective ale juriului Nobel rămân secrete şi nu vor fi date publicităţii decât peste mulţi ani. Aşadar, nu vorbim de nominalizări efective, ci doar de ipoteze şi speculaţii.

Luptă acerbă la casele de pariuri

Conform Mediafax, ghicirea câştigătorului reprezintă un exerciţiu care se bazează mai puţin pe date ştiinţifice şi mai mult pe speculaţii şi noroc. Ca în fiecare an, casele de pariuri din Marea Britanie acordă cote scriitorilor creditaţi cu şanse reale de a câştiga premiul Nobel pentru literatură. Potrivit casei Ladebrokes, pe primul loc în rândul favoriţilor din acest an se află la egalitate scriitorul japonez Haruki Murakami şi scriitorul kenyian Ngugi wa Thiong’o. Pe locul al treilea se află scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici.

Scriitorul român Mircea Cărtărescu se află într-o companie selectă, din acest punct de vedere, având o cotă de 26 la 1, la egalitate cu scriitorii Milan Kundera, Thomas Pynchon şi Cees Nooteboom (Olanda) şi poetul american Bob Dylan. Scriitorul român a primit cote similare şi din partea altor case de pariuri cunoscute, precum Nicerodds, Paf şi Unibet.

Grupul celor cinci este devansat, în afară de scriitorii de pe „podium”, de poetul sirian Adonis şi scriitorul francez Patrick Modiano, Jon Fosse, Philip Roth, Peter Handke, Assia Djebar, Peter Nadas, Ismail Kadare, Joyce Carol Oates, Adam Zagajewski şi Nawal El Saadawi.

Printre scriitorii creditaţi cu şanse mai mici decât aceea atribuită lui Mircea Cărtărescu se află câteva nume sonore ale literaturii universale, precum Umberto Eco, Margaret Atwood, Don DeLillo, Amos Oz şi Don Paterson (cu toţii având o cotă de 34 la 1) şi Salman Rushdie, Cormac McCarthy, John le Carré şi Colm Toibin (cu toţii având o cotă de 51 la 1).



Ce este Nobelul?

Considerat cea mai prestigioasă şi mai intens mediatizată distincţie literară din lume, premiul Nobel aduce la cunoştinţa publicului larg un autor şi opera sa. Trofeul îi aduce acestuia o promovare la scară planetară, renume pe plan internaţional şi câştiguri financiare deloc de neglijat.

Nu de puţine ori premiul Nobel pentru literatură a avut şi o semnificaţie politică, având uneori valoarea unei dezavuări a regimurilor autoritare. Într-adevăr, mai mulţi scriitori exilaţi, disidenţi, contestatari, persecutaţi şi interzişi la publicare în ţările lor au fost recompensaţi cu Nobelul pentru literatură, printre aceştia numărându-se nume sonore precum Boris Pasternak, Pablo Neruda, Aleksandr Soljeniţîn şi Gao Xingjian.

Premiul Nobel recompensează în special romancieri, eseişti, poeţi şi dramaturgi. Totuşi, lista laureaţilor include şi trei filosofi (Rudolf Christoph Eucken, Herin Bergson şi Bertrand Russell), un istoric (Theodor Mommsen) şi un şef de stat (Winston Churchill, distins pentru memoriile sale de război).

În 2013, scriitoarea canadiană Alice Munro, supranumită „maestra nuvelei contemporane”, a devenit primul scriitor din lume care a publicat exclusiv nuvele şi care a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură.

Cine este Cărtărescu?

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. Anul acesta, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea şi Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel (chiar dacă această propunere este unilaterală şi nu este luată neapărat în considerare de juriul Nobel).

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Nuvelelor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) şi apoi un mega-opus în trei volume, „Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc, dar şi ca un fantast care transfigurează datele imediate.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi cea din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele „Cuvântul”, „Ateneu”, „Flacăra”, „Tomis” şi „Ziarul de Iaşi”. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger şi Prix Union Latine. Volumul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Göteborg şi Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările