Cărtărescu: „În România, avem vreo 20.000 de oameni care cumpără cărţi, în timp ce restul nu cumpără nimic. Merită să scrii pentru aceşti oameni“

Cărtărescu: „În România, avem vreo 20.000 de oameni care cumpără 
cărţi, în timp ce restul nu cumpără nimic. Merită să scrii 
pentru aceşti oameni“

Mircea Cărtărescu FOTO Eduard Enea

Mircea Cărtărescu a declarat, sâmbătă, la Cluj, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, că în România există aproximativ 20.000 de oameni care cumpără constant cărţi, în timp ce restul nu cumpără aproape nimic, adăugând că ”alarmismul” cu privire la starea literaturii sau dispariţia cărţilor în favoarea gadgeturilor este nejustificat, întrucât ”cartea a agonizat de când se ştie şi va agoniza tot aşa şi în viitorul previzibil”.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Cărţile sunt atât cât sunt de importante pentru câţiva oameni. Noi, în România, avem vreo 20.000 de oameni care cumpără toate cărţile, în timp ce restul nu cumpără aproape nimic. Merită să scrii pentru aceşti oameni şi e o onoare să scrii pentru ei. Dacă în România rămân 100 de oameni, ca în povestea cu Sodoma şi Gomora, oameni care vor citi, va merita să scrii pentru ei. Dacă rămân zece, tot va merita şi chiar şi pentru unul singur sau pentru niciunul”, spune Mircea Cărtărescu.

El a declarat că evoluţia tehnologică nu ar trebui să îngrijoreze, susţinând că nu este de acord cu cei care spun că ”moare cartea”.

”Cartea este maşina ideală pentru procesul cititului şi ea corespunde anatomiei umane […]  Există acum readere care într-un fel, prin animaţie, îţi permit să dai pagina. Până la urmă şi gadgeturile s-au întors la formatul de carte, chiar dacă materialul diferă. Până la urmă suntem oameni ai lecturii şi eu accept totul până la momentul în care spunem că trebuie să ne unim în jurul cărţii. Nu sunt de acord cu cei care spun că moare cartea. Este un fel de alarmism care mie nu îmi sună bine. Când spui că un anumit lucru este în pericol, acel lucru este deja aproape dispărut.

După părerea mea, cartea nu este în pericol. Cartea a agonizat de când se ştie, a agonizat fericit şi va agoniza tot aşa şi în viitorul previzibil. Nu este bine şi sănătos ca o carte să fie un triumf. Ea trebuie să fie normalitate

şi în felul acesta putem ajuta la lectură fără să ne cramponăm în pericolele, unele reale şi unele închipuite, cu care se confruntă lectura”, a mai spus Cărtărescu, în discuţia cu cititorii săi din Cluj-Napoca.

Scriitorul a declarat că nu crede ”povestea cu moartea literaturii”, chiar dacă recunoaşte că aceasta se află în dificultate şi a explicat cum, niciodată, de-a lungul istoriei, scriitorii nu au avut parte de un tratament privilegiat din partea societăţii.

”Vedem cu toţii că literatura este în dificultate în acest moment. Nu trebuie să negăm acest lucru. Dar când a jubilat literatura? Când au fost scriitorii extraordinar de celebraţi şi iubiţi de toată lumea sau înconjuraţi cu pasiune? Niciodată. Avem impresia că Virgiliu, Horaţiu, Ovidiu erau în epoca lor nişte celebrităţi extraordinare. Poate erau, dar lumii politice nu îi păsa de ei nici cu spatele. Ovidiu, la 69 de ani, era un autor de o faimă extraordinară şi a fost aruncat ca un nimeni în exil, fără să îi pese nimănui că peste două milenii cineva îl va cita. Povestea cu moartea literaturii nu îi priveşte pe scriitori în niciun fel. Lăsăm teoreticienii sau criticii să vorbească despre aşa ceva. Pentru scriitori însă nu este important. Ce dacă moare literatura? Eu aş spune că un scriitor adevărat ar scrie şi dacă ar şti că nu mai are niciun cititor şi ar şti că rămâne singurul om din lume şi Pământul e distrus. Dacă e scriitor adevărat va scrie o carte despre asta”, a afirmat Cărtărescu.

El a mai spus că literatura şi cărţile vor supravieţui deoarece ”oamenii au nevoie de poveşti, legende şi cuvinte”.

”Scriitorul nu a fost niciodată un privilegiat şi nici nu ar fi bine să fie, după părerea mea. Un scriitor este pe jumătate un erou şi pe jumătate un martir, dar niciodată un privilegiat al sorţii. La fel şi cu literatura şi să nu ne închipuim că în alte epoci s-a citit literatură în draci, cum se zice. Niciodată, nimeni nu a citit literatură non-stop. Au fost epoci mai bune şi mai proaste. Literatura a trecut prin revoluţii industriale, prin epoca lui Gutenberg şi va trece şi prin revoluţia noastră tehnologică şi mediatică pentru că oamenii au nevoie au nevoie de poveşti, legende şi cuvinte”, a mai declarat Mircea Cărtărescu la Cluj-Napoca, explicând că momentan nu are o idee concretă pentru un roman şi că aşteaptă cu mintea deschisă.

Mircea Cărtărescu a primit, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, premiul ”Cartea anului - Romanul românesc în mileniul trei”, pentru volumul ”Solenoid”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările