Capodopere în New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albumul „Metropolitan Museum of Art, New York“ va fi distribuit împreună cu „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei.  Muzeul are expuse în permanenţă peste 2.000.000 de opere de artă, cifră care evidenţiază cea mai mare colecţie din Statele Unite ale Americii.

Muzeul de Artă Metropolitan, alintat „The Met", de către newyorkezi, a fost fondat în 1870, iar sediul său din estul celebrei insule de verdeaţă Central Park a fost deschis în 1880. Muzeul a fost construit cu sponsorizări din partea unor oameni de afaceri. Astăzi, instituţia se află în patrimoniul municipalităţii, dar este finanţată mai mult prin donaţii particulare.

Colecţiile muzeului cuprind pictură, sculptură, artă grafică, arhitectură, sticlărie, ceramică, textile, feronerie, mobilier, arme şi armuri, instrumente muzicale din Egipt, Mesopotamia, Orientul Îndepărtat şi Orientul Apropiat, Grecia şi Imperiul Roman, culturile precolumbiene şi SUA.

Conform Enciclopediei Britannica, muzeul mai include şi un Institut al Costumelor şi Biblioteca Thomas J. Watson, una dintre cele mai mari colecţii de materiale de referinţă din domeniul artei şi al arheologiei. Mare parte din colecţia medievală este adăpostită la The Cloisters în Manhattan's Fort Tyron Park (1938), un complex care cuprinde fragmente de mănăstiri şi biserici medievale.

Colecţii impresionante

Departamentul de Artă Americană Decorativă pune în valoare peste 12.000 de lucrări; muzeul mai are colecţii în care se găsesc lucrările unor pictori americani precum Winslow Homer, George Caleb Bingham, John Singer Sargent, James McNeill Whistler şi Thomas Eakins. De asemenea, instituţia de cultură pune în expoziţii peste 80.000 de costume şi accesorii, create de designeri de la Coco Chanel până la Gianni Versace.

Vizitatorii mai pot admira desene realizate de artişti precum Michelangelo, Leonardo da Vinci şi Rembrandt, picturi ale europenilor Monet, Cézanne, Van Gogh, Vermeer. În ceea ce priveşte muzica, aici mai pot fi văzute instrumente create de Stradivarius sau cel mai vechi pian, datat 1720, un model realizat de Bartolomeo Cristofori.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite