Campanie de strângere de fonduri pentru antropologul Vintilă Mihăilescu, diagnosticat cu leucemie: „Ajutându-l, ajutaţi cultura română“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în Septembrie 2018 cu Leucemie Acută Mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui. Acesta a trecut prin mai multe tratamente cu citostatice, în speranţa că situaţia sa se va îmbunătăţi suficient încât să se poată realiza un transplant de celule stem. Mai multe personalităţi culturale s-au solidarizat cu antropologul, dând share campaniei de strângere de fonduri şi scriind mesaje pentru acesta.

Mai multe personalităţi culturale şi-au arătat sprijinul pentru antropologul Vintilă Mihăilescu (68 de ani), încurajând oamenii să doneze pentru tratamentul cu celule stem al profesorului. 

„Sunt de aceeaşi vârstă cu Vintilă Mihăilescu , antropolog, psiholog, profesor la SNSPA, eseist, critic cultural, intelectual public. Aş zice că ne ştim dintotdeauna. Am mers un timp la acelaşi liceu. Apoi am fost colegi de an la Facultatea de Filosofie: el la secţia de psihologie, eu la cea de sociologie. Ne-am revăzut în viteză şi cu mare bucurie de-a lungul anilor. Azi am depus o sumă modestă într-unul din conturile deschise pentru sprijinirea tratamentului său medical. E vorba de un intelectual veritabil, un gânditor umanist şi un suflet nobil. Ajutându-l pe Vintiă, ajutaţi cultura română...“, a scris politologul Vladimir Tismăneanu pe pagina sa de Facebook. 

Mihaela Miroiu a punctat că, „până acum Vintilă Mihăilescu a fost o mare sursă de cunoaştere şi inspiraţie pentru noi. Aşa sperăm să rămână mulţi ani. Dar pentru asta este momentul foarte urgent să îl ajutăm. Vă rog mult să donaţi şi distribuiţi. (Noi am donat în contrul soţiei sale)“. 

La rândul său, Radu Paraschivescu i-a invitat pe oameni să doneze pentru cazul antropologului, scriind că „e lucrul de făcut” şi că „Vintilă Mihăilescu nu e doar un om la ananghie, e un OM cum nu sunt mulţi. Profesor, antropolog, scriitor şi nu în ultimul rând o oază de bun-simţ, decenţă, cumsecădenie şi pricepere. Să-i ţinem pumnii“.

Gheorghe Erizanu, fondatorul Editurii Cartier, a povestit că l-a întâlnit ultima oară pe Mihăilescu la Bookfest, „în ziua în care îşi lansa ultima carte, apărută la Polirom“. Acesta povesteşte că, deşi medicii îi interziseseră să iasă în public, pentru că avea organismul prea slăbit, acesta a venit. 

„Purta mască. Pentru protecţie. Şi voia să vadă oamenii, să participe la lansarea propriei cărţi. A fost la Chişinău la Zilele Literaturii Române în 2018. Este cel mai important antropolog al României. Este de o generozitate imperială. A găsit antropologi tineri şi foarte buni, unde ceilalţi vedeau doar nişte rataţi. Vintilă Mihăilescu se luptă cu leucemia de anul trecut. Pe cont propriu. Evita tema în spaţiul public“, a mai scris Erizanu pe site-ul editurii. 

Ultimele analize arată o îmbunătăţire a stării de sănătate a profesorului Vintilă Mihăilescu, care este suficientă pentru a permite transplantul. Operaţia nu poate fi realizată în România, urmând ca procedurile să fie făcute în Franţa, la Spitalul Universitar din Besançon, începând cu luna iulie, pe o perioadă de cel puţin 3 luni, se arată în textul campaniei online de strângere de fonduri. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite