Va fi fost dintotdeauna aşa, va fi căpătat curiozitatea şi bucuria neobosite din 1996 încoace, de când trăieşte în SUA, nu ştiu, dar e cumva altfel decât suntem noi. I-am mărturisit deja că Iaşul e mai frumos când ajunge aici. E ca şi când clădirile istorice ar bea fiecare câte un pahar de gin tonic şi le-ar apuca pe toate odată euforia.

Aceeaşi bucurie răzbate din cărţile sale. Personajele, oricât de diferite, iau ceva din personalitatea celui care le-a creat, acest ceva, de fapt, care ar putea fi numit: uimirea simplă de a trăi pentru a descoperi iar şi iar ceva nou. Cea mai recentă dintre ele, Memorii din biblioteca ideală, reprezintă încă mai mult de atât, e un proiect inedit, în cultura română cel puţin, o poveste cu şi despre matematicienii cu care s-a întâlnit, direct ori prin mijlocirea lecturii, cel care astăzi e profesor de matematică la o universitate de stat din California, unul renumit, de care vom auzi cu siguranţă şi în viitor.

Una dintre reuşitele acestui volum constă în felul în care cititorului îi este înlăturată teama legată de dificultăţile disciplinelor matematice, de aspectele tehnice, criptice, în faţa cărora se poticnesc şi dau în lături cei mai mulţi dintre noi. Şi nu pentru că Bogdan Suceavă ar demonstra prin metoda cea mai simplă teoremele care ne-au dat bătăi de cap în şcoală, nu face nicidecum o matematică „pe înţelesul tuturor”, ci pentru că împărtăşeşte strălucit dimensiunea umană a matematicii, ideile ei, originea acestora şi firul lor istoric, dezvăluind în fapt fragmente din experinţa personală.

Sunt relatate mai multe poveşti, mai multe descrieri, mai multe întâlniri, înglobate în una singură, destinul lui Bogdan Suceavă, de matematician şi scriitor deopotrivă. De la 13 ani, când a ales să facă matematică, până astăzi. Povestea mare este aceea că matematica „e un exerciţiu al esenţializării, o artă a preciziei, a retragerii spre principiile ultime ale materiei”. Şi că presupune concepte mereu noi, nu fixaţii, matematica fiind în mare duşmănie cu plictiseala. Ea înseamnă, mai mult, inteligenţă în găsirea de soluţii precise, care ar trebui să fie un scop general valabil, nu mai puţin al literaturii, dar în primul rând, să se ştie!, se face din şi cu creativitate. Rolul ei fundamental este de a antrena logica umană până la exprimarea clară, până la atingerea esenţialului, a profunzimii, a acelei clipe de luciditate sau de iluminare.

Atingerea profunzimii nu e pentru oricine. Dar a merge până la capăt cu lucrul matematicii înseamnă a vedea ideile. La finalul calculului e mereu o poveste, o deschidere a minţii, o etică în cele din urmă, asta spune autorul în eseurile sale. Pentru că nu cercurile sau pătratele sunt interesante, sau cele mai interesante, ci munca de perfecţionare, aflarea răspunsului unei căutări personale, potolirea dorinţei, veche de când lumea, de a trăi într-o lume în care toate să se clarifice, în care lucrurile ajung să fie în sfârşit înţelese, ca şi când le-ai privi printr-o suprafaţă transparentă ori cu un ochi divin. Pentru un aşa scop, pentru un astfel de rost, merită şi să lupţi şi să trăieşti cu veselie şi curaj.

Bogdan Suceavă, autor de poezie şi proză, lasă în toate eseurile acestui volum matematica la braţul literaturii, aşa cum se întâmplă şi în parcursul propriu, probabil fără multe pauze. Rolul matematicii în abordarea literaturii e cât se poate de clar. Matematica te scapă treptat de „balast”, de „locuri comune”, de „repetiţii”. Scrisul se esenţializează şi se personalizează. Chiar dacă nu-ţi reuşeşte în totalitate exerciţiul, e importantă punerea pe drum, încercarea de a-ţi tranforma personajele unui roman în simbolurile unei lumi întregi, de a surprinde într-o poezie totalitatea unui gând, adâncul unei experienţe etc.

Ei, bine, dacă e adevărat că cel mai mult vorbesc despre noi ideile care ne seduc, aş conchide cu încredere că această carte este cea mai personală abordare de până acum a omului şi autorului Bogdan Suceavă. (Şi demonstraţia pe care o duce la capăt cu succes aici este că se poate vorbi literar despre matematică şi matematic despre poezie.) Căci ea dezvăluie un lucru esenţial: matematica şi literatura nu pot fi despărţite, ele vin împreună, se completează reciproc, fiind numai două pagini ale aceleeaşi poveşti, numită Bogdan Suceavă.