Buletine de analiză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pun nu pe hârtie, ci pe ecranul laptopului aceste însemnări despre extraordinara carte a lui Robert D. Kaplan În umbra Europei- Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea, duminică, 17 aprilie 2016. O fac în trenul inter-regio nr. 1691 care circulă pe relaţia Bucureşti-Nord-Timişoara Nord

Merg de la Bucureşti la Craiova, acolo unde, la ora la care scriu, e în plină desfăşurare Festivalul „Shakespeare”.

Mă aflu într-un vagon de clasa a doua, din acelea de ceea ce înseamnă ultimă generaţie, aflate în uz în ţara noastră. Călătoresc cu clasa a doua pentru simplul motiv că, de la o vreme, multe, foarte multe trenuri din România, chiar şi garniturile care circulă pe distanţe lungi, aşa cum ar fi, bunăoară, Timişoara-Iaşi nu mai au în compunere vagoane de clasa întâi. Nu fiindcă nu ar fi rentabile ori mai puţin rentabile decât celelalte, ci pentru că CFR Călători nu dispune de suficiente vagoane de rang superior.

Am început astfel aceste însemnări despre o carte care e şi una de călătorie, şi una de istorie, şi una de reportaj, şi una de interviuri, şi una de geopolitică, impuritatea metamorfozându-se, în cazul de faţă,  într-o calitate majoră, nu din egocentrism. Şi nu din spirit mimetic. Ci fiindcă, pregătindu-mă să scriu, mi-am amintit că, la un moment dat, Robert D. Kaplan, unul dintre cei mai reputaţi analişti de politică externă din SUA, un fin cunoscător al Balcanilor şi al României, notează: „Trenurile din România continuă să te poarte înapoi în timp, spre o lume de fier şi praf, o lume a duhorilor unsuroase, a bătrânilor cu sacoşe şi feţe posomorâte, a cerşetorilor şi vânzătorilor ambulanţi zdrenţăroşi dintr-o epocă de mult apusă, amintind de sărăcia îngheţată a comunismului ” .

Se află, cred, concentrată în aceste rânduri imaginea simptomatică a României. O ţară de interval. O ţară în continuă, veşnic neterminată tranziţie. În umbra Europei este o carte despre ceea ce a fost şi ceea ce rămâne după amalgamarea amintirilor dintr-o ţară care a cunoscut mai abitir ca altele din Blocul comunist teroarea stalinismului pentru eternitate despre care avem excelenta exegeză a politologului Vladimir Tismăneanu şi care în 26 de ani de libertate, uneori controlată, alteori manipulată, adesea condiţionată, a recuperat mult. Fără a izbuti însă nicidecum să recupereze totul.

Întrebarea e de ce nu a făcut-o? Să fi fost cei zece ani de iliascianism – a propos, Ion Iliescu e evocat, intervievat şi prezentat nuanţat în carte, fără extremismele ba de beatificare, ba de demonizare specifice presei de la Bucureşti- unicul vinovat? Sau să stea lucrurile puţin altfel, mai exact mult altfel, explicaţiile găsindu-se undeva în istorie. În istoria dintotdeauna, în istoria din 1945 încoace sau din 1973 încoace. Ori din 1989 până în 2016?

De ce am invocat anul 1973? Fiindcă e anul în care tânărul Robert D. Kaplan, la vremea aceea proaspăt absolvent de facultate, a făcut prima sa călătorie în Europa comunistă. Aceasta însemnând Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România şi Bulgaria. O călătorie stimulată de o vizită anterioară, din 1971, prin Iugoslavia lui Tito. Cea care, la vremea aceea, amesteca în cel mai bizar, dar şi invidiat de noi, ceilaţi est-europeni, mod cu putinţă, comunismul cu capitalismul. Călătoria aceea din 1973 a fost, după mărturisirea lui Robert D. Kaplan, una eşuată. Una din care „nu a ieşit nimic”. În afară, poate, de evidenţa că România era, vorba profesorului Lucian Boia, „o ţară altfel”. Mai exact, şi îl citez acum pe Robert Kaplan:  „România învecinată (de Ungaria n.m.) era mult mai săracă şi mai inaccesibilă unui turist occidental. Acolo nu m-am împrietenit cu nimeni”.

Autorul cărţii va reveni în România în anul 1981. Primul an al „deceniului satanic”, cum îl numea în Jurnalul  său profesorul Mircea Zaciu. Revenirea se producea, după ce Robert D. Kaplan, citise o carte. „Cartea –scrie el- e cel mai senzual obiect neînsufleţit”. Volumul invocat se cheamă The Governements  of Communist East Europe, e scrisă în 1966, Robert D. Kaplan a achiziţionat în 1981 o ediţie de buzunar apărută în 1971. „La pagina şapte am înţeles că tocmai lista de unitate a statelor est-europene uşurase ocuparea lor de către Uniunea Sovietică şi perpetuase dominaţia ei în regiune”.

În 1981, iarna, atunci când Robert D. Kaplan revenea la Bucureşti, România era totuşi alta decât cea din 1973. Ţara se schimbase mult în rău. Începuse supremaţia frigului şi a cozilor la orice. Înainte de orice altceva, la pâine. De aici încolo, din momentul 1981 şi până în 2014 încep adevăratele note de călătorie ale lui Robert D. Kaplan. În România, la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, la Constanţa, în alte mari oraşe ale ţării,  dar şi dincolo de frontierele ei de azi. Kaplan a ajuns şi în Republica Moldova, şi în Găgăuzia. A vizitat locuri dintre cele mai cunoscute, dar şi unele mai greu accesibile. A vorbit cu oameni. De diverse profesiuni şi de felurite convingeri politice. S-a întors în timp, în România interbelică, ajutat de cărţi, de cele scrise de Gregor von Rezzori sau de Rosie Waldek, spre a reveni pe neaşteptate în prezent. Un prezent al unor repetate călătorii. A pus cap la cap impresii, opinii, discuţii. A întocmit mai apoi propriile sale buletine de analiză. Ni le-a oferit într-o carte de referinţă. Pentru noi şi despre noi. Despre România şi obsesia ei europeană. Despre eşecurile şi împlinirile ei „în umbra Europei”

Robert D. Kaplan- În umbra Europei- Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea. Traducerea: Constantin Ardeleanu şi Oana Celia Gheorhiu; Editura Humanitas, Bucureşti, 2016 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite