„Broaşte“, un nou roman tradus al lui Mo Yan, lansat la Humanitas Cişmigiu

„Broaşte“, un nou roman tradus al lui Mo Yan, lansat la Humanitas Cişmigiu

Scriitorul Mo Yan a fost recompensat în 2012 cu Premiul Nobel pentru Literatură FOTO politiken.dk

Un nou roman semnat de Mo Yan, laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 2012, intitulat „Broaşte“, a fost recent tradus în limba română şi apărut în colecţia „Raftul Denisei“ a Editurii Humanitas Fiction. Volumul va fi lansat miercuri seară, de la 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

La eveniment vor participa Florentina Vişan, profesor universitar al Universităţii din Bucureşti şi cea care semnează traducerea cărţii, Luminiţa Bălan, coordonatorul Institutului Confucius a Uniservităţii din Bucureşti, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Mugur Zlotea asistent în cadrul catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale a Universităţii din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.
 
Proiect cu mai multe variante, finalizat în urma a zece ani de elaborare, romanul ƒ„Broaşte“, publicat în 2009, a fost distins cu cel mai prestigios premiu literar chinez, care poartă numele marelui prozator modern Mao Dun. Mo Yan dedică în mod special romanul acelor cititori care au cunoscut tragismul şi absurdul campaniei „planificării familiale".
 
„Broaşte“ este romanul în care tehnicile exersate ale realismului halucinant al lui Mo Yan se combină cu spectaculoase inovaţii de structură narativă. În substanţa proteică a acestei cărţi, în care realul egalează prin exorbitanţă imaginarul şi cele două planuri sunt greu de despărţit, se amestecă laolaltă poveşti de dragoste emoţionante, apologuri şi alegorii de tipul vechii proze filozofice, legende, deraieri onirice, scene de un umor coroziv sau de un naturalism şocant.
 
Cinci scrisori ample, trimise unui scriitor japonez prieten de către naratorul romanului, autorul dramatic cu pseudonimul Mormoloc, spun povestea vieţii fabuloasei mătuşi a acestuia, doctor ginecolog de ţară. Pe fundalul întâmplărilor dramatice din perioada anilor '60, când în China era aplicată brutal politica de control al natalităţii, avorturile şi sterilizările tulbură profund lumea satului, atinsă în cel mai conservator aspect al culturii tradiţionale confucianiste. Naraţiunea principală care are în centru personalitatea deopotrivă fascinantă şi înfricoşătoare a mătuşii, talentata doctoriţă Wan-Inimă, se ramifică într-o serie de întâmplări adiacente care alcătuiesc istoria familiilor din ţinutul Gaomi, urmărind consecinţele tragice ale acestei politici dure şi degringolada valorilor în timpul reformelor şi deschiderii din anii '90. Criza conştiinţei pe care o trăiesc intelectualii trecuţi prin experienţa Revoluţiei Culturale are în cazul doctoriţei Wan-Inimă o intensitate specială, cu manifestări dramatice ale memoriei şi remuşcării.
 
Mo Yan („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane. Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu povestirea Potopul din noaptea de primăvară. A absolvit, în 1986, Academia de Artă şi Literatură a Armatei, obţinând în anii '90 un masterat în literatură de la Universitatea Normală din Beijing. În 1997 a părăsit armata şi a devenit scriitor liber-profesionist. În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu-. La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, consacrarea sa internaţională venind cu obţinerea Premiului Nobel pentru literatură în 2012.
 
În colecţia „Raftul Denisei“ colecţie coordonată de Denisa Comănescu la editura Humanitas Fiction au apărut patru romane semnate de Mo Yan: Sorgul roşu (2008),Obosit de viaţă, obosit de moarte (2012), Baladele usturoiului din Paradis (2013) şi Broaşte (2014).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: