Bricabracul lui Stelian Tănase

Destul de greu de spus în ce categorie anume ar putea fi încadrată cea mai recentă carte a lui Stelian Tănase, „Sunt un copil al războiului rece”, apărută în anul 2020, la editura bucureşteană „Corint”.

Volumul, care are aproximativ 250 de pagini, a fost publicat în colecţia Istorie- Autori români a sus-menţionatei edituri, însă în nici un caz între copertele lui nu se află o carte de istorie pură. Nici ca la carte. Indiferent dacă Istoria, ca disciplină, este sau nu este ştiinţă.

Într-o notiţă inserată pe coperta a patra, însuşi Stelian Tănase admite că scrierea ce îi poartă semnătura nu este nicidecum o istorie a Războiului Rece. Nici nu avea cum să fie. Sigur, pe toată durata celor 40 de ani despre care, în cel mai personal, mai asumat mod cu putinţă dă seama cartea, Occidentul şi ţările din spatele Cortinei de fier s-au aflat în raporturi antagonice. S-au amestecat aici însă şi perioade de război rece, şi ani de destindere, şi etape de exacerbare a cursei înarmărilor, şi de încercare, uneori reală, alteori de faţadă, de limitare a acesteia. Comunismul  însuşi nu a fost la fel nu doar în diversele ţări ale socialismului real (într-un fel a fost la Bucureşti, la Sofia sau la Berlin şi cu totul altfel la Budapesta sau la Praga, ca să nu mai vorbim despre comunismul de la Moscova), ci şi pe durata celor aproape 45 de ani cât şi-a pus amprenta (mai corect spus, gheara) peste Europa de Est. În diferite moduri s-a manifestat el chiar şi în România. Chiar şi în cadrul aceleiaşi „domnii”. Cea a lui Dej şi cea a lui Nicolae Ceauşescu. E adevărat, comunismul nu şi-a abandonat vreodată natura represivă, criminală, de ideologie totalitară, însă au existat etape în care strângerea şurubului a fost înlocuită de o oarecare relaxare. Lucrul acesta apare perfect reflectat în cartea lui Stelian Tănase. Şi uite astfel am relevat un prim merit al lucrării.

S-ar putea atunci oare spune că Sunt un copil al războiului rece ar fi o carte de memorii? În aceeaşi sus-menţionată notiţă, Stelian Tănase neagă şi această variantă. Cred că are dreptate. În cel mai bun caz, în opinia mea, ar putea fi vorba despre o selecţie de fişe , grupate în nouă capitole, pentru o astfel de viitoare carte.  Autorul volumului adaugă: “Fiecare om trăieşte mai multe vieţi în acelaşi timp. Pe una dintre ele o găsiţi consemnată în aceste pagini copleşite de furie şi melancolie”. Furie pentru nenumăratele umilinţe pe care le-a trăit oricare cetăţean- celebrul “cap de locuitor”- din România socialistă, indiferent de vârstă- copleşit de frică, frig, foame, de spaimele libertăţii controlate, în unele cazuri de ameninţarea pe faţă a Securităţii şi a organelor de partid. Melancolia pentru o copilărie şi o tinereţe şi trăite, dar şi risipite.

Simptomatic mi se pare faptul că pe coperta întâi a volumului se află o fotografie ce surprinde trei copii, de condiţie modestă, din anii 60 (unul dintre ei are o bicicletă cumpărată de părinţi cu cine ştie ce mari sacrificii), în vreme ce pe coperta a patra este plasată o fotografie a autorului . Încotoşmănat, având pe cap o căciulă din blană de iepure, pe model rusesc, căciulă de care aveam nevoie toţi dacă doream să trecem cât de cât cu bine peste iernile cumplite din anii 80. Când pe rafturile marilor magazine nu se mai găsea aproape nimic, când căldura şi curentul se dădeau cu ţărâita. “Raţional ‘’, adică în regim de drastice, de inumane economii decise de Nicolae Ceauşescu spre a face posibilă plata în regim accelerat a datoriilor externe pe care tot el le contractase. Şi tot fără să întrebe pe nimeni.

Avem în cartea lui Stelian Tănase o bogată suită de amintiri. Ajutate pe alocuri să se clarifice de lecturile şi experienţa ulterioare ale istoricului şi ale politologului. Exprimate uneori şi cu mijloacele specifice ale scriitorului de literatură, pasionat de deliciile oralităţi. Ni se vorbeşte despre anii de şcoală, despre viaţa în internat şi în pionierie, despre momentul de maximă cumpănă al crizei cubaneze, despre celebrele vizite la Bucureşti ale lui Charles de Gaulle şi Richard Nixon, despre Europa Liberă, despre Mai 1968, dar şi despre  scandalul Watergate, despre zisa Contrarevoluţie de la Budapesta şi despre Primăvara de la Parga, despre liceul din acele vremuri, despre cât de greu se intra la facultate. Despre aşa-zisa destindere din anii 60, despre blugi, despre contrabandă şi sărăcie, despre locuinţele comuniste şi traiul în comun, despre lumpen proletariat şi despre intelectualitate, îndeosebi despre scriitorii din rândul cărora Stelian Tănase visa să facă parte. Fără să-i idealizeze. Despre Luxul melancoliei, dar şi despre luxul de a avea o maşină de scris. Despre ochii şi urechile Securităţii. Despre cărţi, multe dintre ele oficial interzise, despre filme, multe, foarte multe filme văzute în cinematografe prost încălzite sau pe casete video. Despre navetă, despre vacanţele la malul mării, despre refugiul în sex, despre muzica la modă, fireşte şi aceasta interzisă ori, în cel mai bun caz, livrată cu ţârâita, şi despre plăcile de vinil. Despre întâlniri fundamentale, precum aceea cu Alexandru Paleologu. Şi despre zilele Revoluţiei. Una la care Stelian Tănase a luat parte.

Cartea lui Stelian Tănase este una ‘’impură’’. Eu aş zice că este Bricabracul  scriitorului. L-am citit cu sufletul la gură.

Stelian Tănase- SUNT UN COPIL AL RĂZBOIULUI RECE Editura Corint, Bucureşti, 2020