Bestsellerul „Marele Gorsky” de Vesna Goldsworthy, în librăriile româneşti

Adevărul.ro publică un fragment din romanul „Marele Gorsky”, de scriitoarea de origine sârbă, Vesna Goldsworthy. Publicat în 2015, romanul este un bestseller internaţional.

„Marele Gorsky”, scris de autoarea de origine sârbă, Vesna Goldsworthy şi  considerat un roman pereche al cărţii-cult a secolului XX, „Marele Gatsby” a lui Fitzgerald, a fost lansat în luna martie la  Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

„Marele Gorsky” a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's  Women Prize for Fiction, fiind numit de către ziarul „Financial Times”, „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015”. Acum, romanul a văzut lumina tiparului românesc la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu şi în traducerea Ioanei Avădani.

Întâmplările înfăţişate în acest roman nu sunt cu nimic mai prejos decât cele descrise de Fitzgerald în cartea sa, iar personajul central al lui Goldsworthy este cel puţin la fel de carismatic ca Jay Gatsby.

Gorsky este un oligarh rus fermecător care, într-o zi, intră într-o librărie modestă din cartierul londonez Chelsea şi îi cere librarului, Nikola, să îi alcătuiască o bibliotecă personală impresionantă. În schimbul acestui lucru, Gorsky îi oferă o sumă imensă de bani pentru reamenajarea librăriei, prima dintr-o serie ce va urma.

Lui Nikola, un om plictisit, dar cu o minte şi cultură strălucite, i se cere să adune o colecţie cu cele mai bune titluri din literatura rusă . Cerinţa lui Gorsky are un fond romantic: vrea ca această colecţie să fie darul pentru marea sa iubire de altă dată, Natalia, pe care o regăseşte în Londra, acum căsătorită cu un englez. Similar personajului lui Fitzgerald, Gorsky nu ţine cont de avere când vine vorba de pasiunea sa, iar Nikola se va trezi într-o cu totul altă lume în încercarea sa de a-l ajuta pe oligarhul rus să-şi recapete iubirea.  

„Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor îndrăgostiţi din literatura rusă precum Oneghin, Vronski şi Jivago, ca şi lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărţi.“, afirmă Vesna Goldsworthy.

-FRAGMENT-

„A fost genul de afacere cu care te întalneşti o dată-n viaţă. Asta dacă ai noroc.

Mai întai a fost un an de petreceri glorioase: un an neaşteptat, nemeritat, cum nu mai trăisem vreodată. Apoi totul s-a sfârşit, iar eu a trebuit să revin la starea mea dinainte, la o altă limbă şi un alt loc. Gorsky mi-a schimbat viaţa.

Ţin minte prima lui vizită la magazin. Nu aveai cum să-l treci cu vederea, chiar într-un oraş ca Londra, cu milioane de oameni care ţin cu tot dinadinsul să-ţi atragă atenţia. Merg pe străzi cu paşi extravaganţi, ca şi cum ar juca în propriul lor clip de pe YouTube. El era remarcabil prin linişte: străin, preţios, rămânând cumva nemişcat chiar şi atunci cand mergea, mereu cu volumul dat la minim. Chipul lui melancolic avea ceva cabalin şi aristocratic; iar costumul lui din worsted, făcut pe comandă, era atât de evident englezesc, încât, la început, mi-am zis că nu poate fi decat prusac.

O grămadă de Deutsche prinţi traşi pe linie moartă mişună prin magazinele de artă şi antichităţi din părţile astea ale cartierelor Knightsbridge şi Chelsea. Adeseori aceşti von Aşa şi von Pe Dincolo se aruncă dincolo de slabele lor puteri financiare cand vine vorba de croitori. Dar el avea miliarde, mai multe decât ar putea cineva cheltui, lasă cât ar avea nevoie, într-o viaţă de om. Se îmbrăca potrivit averii sale, dar trebuia să fii atent ca să bagi de seamă. Banii lui nu strigau. Şopteau doar în foşnetul celui mai alb bumbac egiptean, al caşmirului cel mai fin şi al celei mai moi piei de viţel, ca şi în ticăitul celui mai precis mecanism de ceas din platină făcut vreodată de mană de om. Avea atatea costume Savile Row, mai mult sau mai puţin identice, că îmi imaginez că erau de unică folosinţă, ca batistele de hârtie: nu cred că se încurca cu trimisul la curăţătorie. Şi, deşi mi-am petrecut jumătate din viaţă privind afară prin geamul librăriei, încercand să ghicesc locul naşterii oricărui trecător ocazional, Rusia nici nu mi-a trecut prin cap. Nu neapărat pentru că blondul său hiperborean nu se prea potrivea cu mlaştinile îngheţate ale estuarului Nevei. Ceva mai degrabă inefabil în trăsăturile chipului său m-a făcut să mă gândesc la vechiul Konigsberg. Subţire şi şlefuit ca o vază inaltă de cristal, cu ochii albaştri o idee prea apropiaţi de nasul lung şi drept, chipul său îl făcea să pară mai înalt decat era în realitate şi parcă dintr- o altă epocă – cel mai bun prieten al lui Ernst Junger, baltul rătăcitor sau amicul de corespondenţă neamţ al lui Byron, pictat din spate de Caspar Friedrich, întorcându-se lent către privitor, pătruns de o înţelegere profundă a mării ingheţate la care privies până în urmă cu o clipă.

Ruşii păreau mai duri, mai solizi şi mai grosolani, chiar şi atunci când erau, fără putere de tăgadă, chipeşi. Nu mă refer, desigur, la ruşi în general, ci la ruşii din aceste câteva cartiere mai avute ale Londrei, acea autoselectată colecţie de bărbaţi din generaţia care, în Vest, s-ar fi chemat baby- boomers. În Rusia, viaţa lor parcursese un ciclu complet. Crescuseră în apartamente la comun, făcuseră milioane din ţiţei, gaze sau mişmaşuri sofisticate, le cheltuiseră pe case, cai, curve şi, din cand în cand, ucigaşi plătiţi şi reveniseră, în cele din urmă, să joace cărţi împreună,aşa cum făcuseră şi în asprele vremi ale comunismului, numai că acum erau înconjuraţi de detaşamente de gărzi de corp. Ar fi trebuit să îmi dau seama şi că e evreu. Dar, la urma urmei, evreitatea lui conta pentru el şi Natalia Summerscale mai mult decât conta pentru mine. Ei erau ruşi. Eu nu.

Eu vin dintr-o naţie mică şi insignifiantă, dintr- un colţ insignifiant al Europei şi mă bucur că lucrurile stau aşa. Pentru povestea de faţă, naţionalitatea mea contează numai prin ce nu este, eu nefiind nici rus, nici englez, şi doar pentru că, după ce s-a întamplat ce s-a întamplat, a fost singurul lucru care a supravieţuit în legendele de sub fotografiile cu granulaţie mare care ne reprezentau mai întai împreună, pe mine cu el, apoi doar pe mine, ca şi cum ar fi fost trăsătura mea definitorie, în ciuda faptului că este ultimul lucru la care mă gândesc când vine vorba să mă descriu. M-ai putea crede un scaiete rătăcitor, o specie care se desprinde din rădăcini de îndată ce ajunge la maturitate. Statutul de exilat nu era cu totul neplăcut.

Îl alesesem cu bună ştiinţă.” (Copyright Editura Humanitas Fiction)

Vesna Goldsworthy s-a născut la Belgrad în 1961, unde a locuit până în 1986, când s-a stabilit la Londra. Aici a lucrat mai întâi la BBC World Service, şi a îmbrăţişat cariera academică. În prezent, predă literatură şi scriere creativă la Kingston University. Este autoarea a patru cărţi traduse în mai multe ţari şi recompensate cu premii literare. A debutat în 1998 cu volumul "Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination", recunoscut drept o contribuţie esenţială la studiul Balcanilor şi al identităţii europene. "Chernobyl Strawberries", care a apărut în 2005 şi a avut un succes răsunător, poate fi considerat, dincolo de amintirile copilăriei sale trăite în „epoca de aur“ a socialismului iugoslav, un pandant la volumul anterior, prin relevarea atitudinii sârbilor faţa de occidentali şi, mai ales, faţa de britanici.Volumul de poezii "The Angel of Salonika", care l-a făcut pe J.M. Coetzee s-o numească pe Vesna Goldsworthy „o bine-venită nouă voce în poezia de limbă engleză“ şi i-a adus acesteia Crashaw Prize, a fost nominalizat printre cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011 în The Times. Primul ei roman, Marele Gorsky (Gorsky), publicat în 2015, este bestseller internaţional.