Scriitorul Andrei Crăciun, despre „Baricadele“: „Cartea este o pledoarie la tot ce mi-au oferit ziarele“

„Baricadele“ lui Andrei Crăciun. Ce înseamnă revoluţia bunului scris, la Adevărul Live

Scriitorul Andrei Crăciun a vorbit, la Adevărul Live, despre cel mai recent volum, „Baricadele“, lansat ieri la standul Editurii Humanitas de la Bookfest şi despre ceea ce el numeşte „Revoluţia bunului scris“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„«Baricadele», nu sunt doar un foarte scurt rezumat al anilor mei 20, ci mai mult - o pledoarie pentru ziarele lumii, cele în care am găsit, de când am învăţat să citesc, cele mai frumoase şi mai adevărate poveşti. Mă revoltă insolenta indiferenţă cu care sunt tratate gazetele, e o furie foarte personală, admit, dar mi-ar plăcea să aflu că am convins fie şi un singur om să deschidă ochii în faţa miraculosului carnaval care este fiecare zi din viaţa pământenilor“, crede Andrei Crăciun. Şi, ar spune el, poate are dreptate să creadă aşa.

Cartea este structurată pe cinci capitole – “Unele autobiografii” (dedicat lui Radu Cosaşu), “Revoluţiile mele” (dedicat lui Scott F. Fitzgerald), “Colţul roşu” (dedicat lui Ioan Chirilă), “Anii din anticameră” (dedicat Virginiei Woolf) şi “Celelalte autoportrete” (dedicat lui Geo Bogza şi Brunea-Fox).

„Andrei Crăciun este un om-cratimă (exact aşa, cu cratimă). Prin subiectele pe care şi le alege şi prin felul cum le tratează, el leagă jurnalismul de literatură şi aprinde focul sub cuvinte. Iar cuvintele ard de cum ţâşnesc din tastatură, aşa cum li se întâmplă de obicei poeţilor. Căci, dacă nu ştiaţi, Andrei Crăciun este poet. Haina de ziarist e doar o costumaţie de bal mascat, un joc, o convenţie. Articolele strânse în Baricadele şi alte câteva sute fac de fapt dovada unei ciudăţenii: avem, iată, un afluent mai mare decât cursul principal. Elegiac sau pătimaş, ironic sau sentimental, solidar sau sarcastic, Andrei Crăciun navighează pe afluentul gazetăriei, vegheat de Brunea-Fox şi Cosaşu, însă busola lui lăuntrică arată mereu spre vers, spre metafora neîngrădită de rimă, spre misterul împărtăşit“, scrie Radu Paraschivescu.

Revoluţia bunului scris“ şi „Baricadele“

Am ales „Revoluţia bunului scris“, în primul rând, ca motto pentru site-ul meu andreicraciun.eu. Şi înseamnă o formă de a lupta. Iar singura formă de a lupta este, pentru mine, să continui să scriu. La fel şi „Baricadele“: este o carte despre o formă de rezistenţă la tot ce nu mi-a plăcut că se întâmplă în jurul meu. O rezistenţă de 10 ani în care am scris la ziare şi în tot felul de publicaţii.

Toată cartea asta e străbătută de la început până la final într-o singură idee: felul meu de a mă raporta la ceea ce îmi aduc ziarele şi la informaţiile din ele. Cartea este o pledoarie la tot ceea ce mi-au oferit ziarele, pe care le citesc de la 6 ani. De altfel, primele trei părţi sunt în mare parte texte inspirate din ceea ce am aflat eu citindu-le, zi de zi. Şi abia în ultima parte vorbesc despre călătoriile mele. Şi asta pentru că am fost curios să văd cum arată lumea. De la Havana, Cuba. până la Veneţia, Italia. Practic, textele sunt o declaraţie pe proprie răspundere că aşa e în Amercia Latină, aşa e în Europa.

Dacă ar fi să găsesc un fir roşu al cărţii este acela că textele din „Baricadele“ nu sunt perisabile. Cred că un text scris în 2008 va fi valabil şi în 2024. Iar ele meritau să supravieţuiască şi sub forma asta, între copertele unei cărţi. Cel puţin asta e ambiţia mea.

Ceea ce încerc eu să fac, prin scris, şi îi sfătuiesc pe alţii este să se uite în jurul lor. La viaţă. Aşa cum spuneam eu, şi continui să spun: „să deschisă fereastra către viaţă“. „Baricadele“ sunt începutul unui îndemn. Iar dacă ar fi să găsesc un fir roşu al cărţii este acela că textele din „Baricadele“ nu sunt perisabile. Cred că un text scris în 2008 va fi valabil şi în 2024.

În 2015, vreau să închei munca de ziarist şi să mă îndrept către ficţiune. Eu, prin ziarist, înţeleg un om care scrie zilnic. Nu neapărat publică zilnic, dar scrie zi de zi. Sigur, nu ştiu dacă mă voi putea detaşa de tot de munca de ziarist, dar aş vrea să mă reorientez către o altă meserie, nu ştiu care va fi ea încă, şi aceasta, de scriitor.

Cărţile pot să aibă, la fel ca oamenii, un destin. Sper ca „Baricadele“ să aibă noroc şi eu să îi ofer toate condiţiile să-şi facă un destin. Ce am făcut mai bine pentru ea, adică să o scriu, am făcut-o deja. Iar acum nu pot decât o ajut să crească, să fie văzută.

Viitorul ziarelor

La um moment dat, cineva mai inteligent ca mine, ca tine, a spus: „cine nu citeşte ziare ar trebui ucis“. Pe de altă parte, Ernesto Sabato spunea că „un ziar, la un mileniu, este suficient“. Cred că adevărul e undeva la mijloc.


În termeni idealişti, cred că lumea fără ziare ar fi o lume mult mai săracă. Lipsită de cele mai frumoase poveşti. O carte, oricât de frumoasă e ea, nu oferă poveştile pe care le poţi găsi într-un ziar. La nivel practic, o lume fără ziare este o lume lipsită de anticorpi, care se prăbuşeşte. Fără ziare nu am mai avea o ierarhie corectă a valorile. Nu am mai avea informaţie. Eu, de exemplu, nu am fost un ziarist de informaţie. Dar asta cred că ar trebui să facă un ziarist bun - să prezinte informaţiile. Şi avem nevoie de ei. Ziarele nu sunt aici ca să facă dreptate, să împartă lumea în rău şi bine, ci să prezinte poveşti, „fotografii“.

În termeni idealişti, cred că lumea fără ziare ar fi o lume mult mai săracă. Lipsită de cele mai frumoase poveşti. O carte, oricât de frumoasă e ea, nu oferă poveştile pe care le poţi găsi într-un ziar. La nivel practic, o lume fără ziare este o lume lipsită de anticorpi, care se prăbuşeşte.

Am plecat de la ziar pentru că munca de administraţie pe care o făceam, pe lângă cea de ziarist, la un moment dat, am simţit că mă copleşete. Nu-mi plăcea să fac asta. M-am gândit să-mi iau un an sabatic de redacţie, numai că s-a tot prelungit. Şi acum sunt freelancer.

Redacţiile au fost o lume specială. Nu cred că vor mai exista astfel de redacţii. Posibilităţile tehnologice ne vor da posibilitatea să fim unde vreme. Şi cred că, în viitor, se vor forma mici grupuri de jurnalişti care se vor reuni pe nişte insule şi vor lucra liber sub cupola cititorilor sau a unui nebun care crede că poate schimba lumea. Nu, viitorul nu cred că va fi a unui mogul sau a corporaţiilor, ci a oamenilor, a acestor jurnalişti pasionaţi, nebuni, care vor continua să muncească bine.

Citesc şi tabloide. Eu nu cred că un om care citeşte ziarul „Click“ e neapărat mai rău decât unul care citeşte „Dilema Veche“ . În fine, fiind nesăţios de spectacolul lumii, le citesc pe ambele. Mie nu mi-e greaţă să le citesc. Dimpotrivă, cred că un tabloid se apropie de ceea erau ziarele cândva. Şi cred că o anchetă bine făcută poate să răstoarne un Guvern. Sigur că televiziunile au acum mai multă putere. Pentru că e mai simplu să te uiţi decât să citeşti. Dacă vrei, uite, eu cred că oamenii care citesc despre sânii Bianca Drăguşeanu sunt intelectualmente superiori faţă de cei care doar se uită la televizor la ei.

Mai mulţi oameni, prieteni, îmi spun că sunt talentat. Eu nu cred că sunt. De fapt, nici nu cred că există talentul aşa cum îşi închipuie ceilalţi oameni. Cred că talentul e o scuză pentru cei care nu vor să muncească foarte mult. Sunt un om care e serios în munca lui. Şi cred că talentul e acea suprapunere între ceea ce îţi place să faci şi aptitudinea ta. Asta e tot.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările