Avanpremieră: „Chemarea cucului“, noul  roman al lui J.K. Rowling

Avanpremieră: „Chemarea cucului“, noul  roman al lui J.K. Rowling

Scriitoarea J.K. Rowling lansează un nou volum în România, semnat sub pseudonimul Robert Gilbraith

„Chemarea cucului“ este cel mai recent volum al autoarei celebrei serii „Harry Potter“, J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith. Romanul  va fi lansat la standul Editurii Trei de la Târgul de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie). „Adevărul“ vă prezintă fragmente în avanpremieră din romanul ce urmează a fi lansat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atunci când un topmodel celebru îşi găseşte moartea
căzând de la un balcon acoperit de zăpadă din Mayfair,
se presupune că fata labilă emoţional s-a sinucis. Cu
toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi
îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz. Strike este un veteran de război - cu traume atât fizice, cât şi psihice -, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară.
 
Captivant, cu o scriitură elegantă, impregnat de atmosfera londoneză - de la străzile tăcute din Mayfair şi puburile dosnice din East End, la agitaţia din Soho -, „Chemarea cucului“ este o carte remarcabilă. Aducându-l în scenă pe Cormoran Strike, acesta este primul roman poliţist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith şi care s-a bucurat de o primire entuziastă.

Aprecieri în presa internaţională
 
„Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecător
în persoana detectivului particular Strike, care cu siguranţă va fi vedeta unei serii. Strike
şi asistenta sa, Robin, formează o echipă - una ale cărei aventuri viitoare cititorii le
aşteaptă cu sufletul la gură.“ - The New York Times
 
„Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă.
Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui începător: are un
talent ieşit din comun de a evoca Londra şi a crea un erou. Un debut extrem de
promiţător.“ - Daily Mail
 
„Chemarea cucului este un roman strălucit, plasat într-o lume populată de topmodele,
rapperi, creatori de modă, toxicomani şi legături interzise.“ - The Times
 
Vă prezentăm fragmente în avanpremieră din romanul „Chemarea cucului“, de J.K. Rowling: 
 
Agitaţia din stradă era ca un zumzăit de muşte. Fotografii se adunaseră în spatele barierelor patrulate de poliţie, având pregătite aparatele foto cu boturi lungi, aburii respiraţiei ridicânduse în aer. Zăpada cădea neîncetat peste căciuli şi umeri; degete înmănuşate ştergeau obiectivele foto. În răstimpuri, izbucneau rafale de clicuri sporadice, când privitorii, ca săşi omoare timpul, pozau cortul din prelată albă aflat în mijlocul drumului, având în spate intrarea în clădirea din cărămidă roşie cu balconul de la ultimul etaj de unde căzuse cadavrul.
 
În spatele paparazzilor înghesuiţi se vedeau dube albe cu antene de satelit enorme, în vreme ce sunetiştii cu căştile pe urechi bântuiau prin preajmă. Între înregistrări, reporterii băteau mărunt din picioare şişi încălzeau mâinile pe paharele fierbinţi cu cafea cumpărate de la cafeneaua aglomerată situată la câteva străzi mai încolo. Ca săşi umple timpul, cameramanii cu fesuri de lână filmau spinările fotografilor, balconul, cortul care ascundea cadavrul, apoi se repoziţionau pentru cadre mai largi, ce cuprindeau haosul instalat în strada Mayfair, calmă şi înzăpezită, cu şirurile ei de uşi negre şi lucioase încadrate de porticuri din piatră albă şi flancate de arbuşti ornamentali. Intrarea de la numărul 18 era delimitată cu bandă galbenă. Poliţiştii, unii dintre ei experţi criminalişti îmbrăcaţi în alb, puteau fi zăriţi în holul de dincolo.
 
Posturile de televiziune transmiseseră deja ştirea de câteva ore. Curioşii se îngrămădeau la cele două capete ale străzii, ţinuţi pe loc de alţi poliţişti. Unii veniseră special ca să vadă, alţii se opriseră în drum spre serviciu. Mulţi îşi ţineau telefoanele mobile ridicate ca să facă poze înainte săşi continue drumul. Un tânăr, neştiind care era balconul important, le fotografia pe toate, pe rând, deşi cel din mijloc era umplut de trei arbuşti plini de frunze, tunşi frumos în formă de glob, care abia lăsau loc pentru o fiinţă umană.
 
Un grup de adolescente veniseră cu flori şi erau filmate înmânândule poliţiştilor, care încă nu se hotărâseră unde ar fi locul potrivit pentru ele, lăsândule cu stângăcie în spatele dubei de poliţie, conştienţi că obiectivele camerelor de filmat le urmăreau fiecare mişcare. Corespondenţii trimişi de canalele de ştiri menţineau un flux constant de comentarii şi speculaţii în jurul puţinelor elemente de senzaţional pe care le cunoşteau.
 
„… din apartamentul ei de la mansardă în jurul orei două noaptea. Poliţia a fost alertată de paznicul clădirii…“
„… niciun semn că ar avea de gând să ia cadavrul de aici, ceea ce ia făcut pe unii să speculeze…“
„… nu ştim dacă a fost singură când a căzut…“
„… echipele au intrat în clădire şi vor efectua o percheziţie minuţioasă.“
 
O lumină deprimantă umplea interiorul cortului. Doi bărbaţi stăteau pe vine lângă cadavru, gata săl aşeze, în sfârşit, întrun sac. Din capul fetei cursese puţin sânge pe zăpadă. Faţa era zdrobită şi tumefiată, un ochi redus la o zbârcitură, celălalt arătânduse ca o felie de alb mat între pleoapele umflate. Când bluza cu paiete pe care o purta scânteia în lumina uşor schimbătoare, crea impresia tulburătoare de mişcare, de parcă fata ar fi respirat din nou sau îşi încorda muşchii, gata să se ridice. Ninsoarea cădea pe prelata de deasupra, auzinduse ca un răpăit estompat de vârfuri de degete.
 
— Unde dracui ambulanţa aia?
 
Inspectorul de poliţie Roy Carver începea să se înfurie. Un ins burduhănos, cu faţa de culoarea cărnii de vită conservate, ale cărui cămăşi erau de obicei pătate de transpiraţie la subsuori, îşi epuizase deja rezerva limitată de răbdare cu ore în urmă. Se afla aici aproape de tot atâta timp ca şi cadavrul. Picioarele îi îngheţaseră aşa de tare, că nu le mai simţea şi era ameţit de foame.
 
— Ambulanţa e la două minute deaici, spuse sergentul Eric Wardle, răspunzândui fără să vrea şefului său în timp ce intra în cort cu mobilul la ureche. Iam făcut un pic de loc aici.
 
Carver mârâi. Proasta lui dispoziţie era exacerbată de convingerea că pe Wardle îl sensibiliza prezenţa fotografilor. Plăcut la înfăţişare, cu un aer băieţos, cu părul castaniu des şi ondulat, acum glazurat cu zăpadă, Wardle, considera Carver, pierduse mai mult timp decât era necesar în cele câteva incursiuni pe care le făcuse în afara cortului.
 
— Bine măcar că mulţimea deafară o să plece când o să dispară cadavrul deaici, adăugă Wardle, continuând să se uite afară la fotografi.
 
— No să plece cât timp vom continua să tratăm locul ăsta ca pe un loc al crimei, se răsti Carver la el.
Wardle nu răspunse la provocarea nerostită, dar Carver explodă totuşi:
 
— Vaca asta proastă sa aruncat. Nu mai era nimeni cu ea. Aşazisa ta martoră era drogată şi nu mai ştia…
 
— Uite că vine, spuse Wardle şi, spre dezgustul lui Carver, ieşi iar din cort, ca să aştepte ambulanţa direct în câmpul vizual al camerelor.
 
Vestea a luat locul forţat ştirilor despre viaţa politică, războaie şi dezastre şi fiecare versiune a relatării era presărată cu imagini ale chipului fără cusur al moartei sau ale corpului ei zvelt şi sculptat. În câteva ore, puţinele fapte cunoscute sau răspândit ca un virus la milioane de oameni: cearta cu prietenul ei celebru, care avusese loc în public, drumul spre casă singură, ţipetele auzite de vecini şi căderea finală, fatală…
 
Prietenul sa refugiat întro instituţie de reabilitare, dar poliţia a rămas impenetrabilă. Cei care fuseseră cu ea în seara anterioară morţii erau vânaţi. Mii de rubrici de ziar şi ore de ştiri televizate erau dedicate subiectului, iar femeia care jura că auzise o a doua ceartă cu câteva clipe înainte de căderea corpului a devenit şi ea celebră pentru scurt timp, acordânduise privilegiul unor poze de dimensiuni mai mici lângă imaginile frumoasei fete moarte.
 
Pe urmă, însă, întrun oftat aproape sonor de dezamăgire, sa dovedit că martora minţise, astfel că şi ea sa refugiat întro clinică de dezintoxicare, moment în care celebrul suspect principal sa externat, asemenea bărbatului şi femeii din căsuţa de jucărie, care nu pot ieşi simultan niciodată.
 
Aşadar, fusese sinucidere la urma urmelor şi, după un moment de hiat înmărmurit, povestea a căpătat un al doilea elan, mai slab. Sa scris că fata era dezechilibrată, instabilă, nepotrivită pentru viaţa de supervedetă în capcana căreia extravaganţa şi frumuseţea o prinseseră; că pătrunsese întro clasă de oameni imorali, plini de bani, care o corupseseră; că decadenţa noii ei vieţi îi destabilizase personalitatea deja fragilă. A devenit o poveste moralizatoare încărcată de Shadenfreude şi mulţi editorialişti au făcut aluzie la Icar, căruia Private Eye îi dedicase o rubrică specială.
 
Şi deodată, în sfârşit, frenezia sa domolit în apatie şi nici jurnaliştilor nu lea mai rămas nimic de spus, căci prea multe se spuseseră deja.
 
(„Chemarea cucului“, de J.K. Rowling, copyright Editura Trei)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: