AVANPREMIERĂ „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu”, de Fred Vargas, în librăriile româneşti
0
La Editura Seneca, în colecţia „Noi” (dedicată mediului şi ecologiei), apare, zilele acestea, volumul „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!” de Fred Vargas, în traducerea, din limba franceză, a Alinei Marc-Ciulacu. „Adevărul” prezintă, în avanpremieră, un fragment din cartea lui Vargas, a cărei copertă este ilustrată de Dan Perjovschi: You are here, 2017.
Cunoscută pentru romanele sale poliţiste de mare succes, scriitoarea franceză Fred Vargas (pseudonimul lui Frédérique Audoin-Rouzeau) explorează, în cea mai recentă carte a sa, „Omenirea în pericol” (Flammarion, 2019, 2020; Editura Seneca, 2021) viitorul planetei şi al lumii vii, propunându-şi să pună capăt „dezinformărilor cărora le cădem victimă” şi să frâneze procesul industrial actual.
Omenirea în pericol e o carte ce se adresează publicului larg, îndemnându-l să se informeze cu privire la schimbările climatice şi la epuizarea iminentă a resurselor naturale, şi să acţioneze responsabil – chiar înaintea politicienilor – pentru viitorul umanităţii.
-FRAGMENT-
„Pentru numele lui Dumnezeu, în ce bucluc m-am băgat? Cum am să mă achit de această sarcină nebunească? De această idee de a discuta cu voi despre viitorul lumii vii? Cum o să ies din asta? Nu am nici cea mai mică idee şi nici voi nu aveţi.
Ştiu un singur lucru, şi anume de unde a pornit totul. Iar acum, odată pornit, a făcut-o cu o asemenea forţă, încât nu reuşesc să opresc mişcarea, vârtejul, acel nu ştiu ce care mă împinge impetuos să merg mai departe, fără a mi se fi cerut părerea. Câtă vreme ştiu sigur că aţi fi preferat să vă dau un mic roman poliţist, cu care să vă delectaţi. După aceea, vă promit. Dar nu acum, nu pot. Un fel de necesitate implacabilă mă împinge să scriu cu furie această carte.
Ştiu de unde a pornit şi nu din mare lucru. Cu zece ani în urmă, scrisesem un foarte scurt text pe teme de ecologie. Asta e tot, nu e mare brânză. La puţin timp după aceea, aflasem de la nişte prieteni că citate din acest text fuseseră imprimate pe tricouri în China, în Brazilia şi chiar dăduseră naştere unor piese de teatru. Lucru care mă uimise şi mă amuzase. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Când, în toiul unei nopţi adânci şi liniştite – nu, iertaţi-mă, am greşit fraza, reiau. Când, zi după zi, primeam de peste tot informaţii că acest text, ciudat de viguros, circula pe Facebook, străbătând lumea. Acum, să ne înţelegem. Nu aveam niciun amestec, vă asigur. Apoi, am fost anunţată că va fi citit de către
Charlotte Gainsbourg la inaugurarea COP24 (n.t. - Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice din 2018), în decembrie 2018. Un text vechi de zece ani! Băgaţi de seamă, la felul în care se desfăşoară Conferinţele Naţiunilor Unite, fără a aduce niciun progres, cele câteva rânduri ale mele erau în continuare de actualitate. Şi atunci, în toiul unei nopţi adânci (de data aceasta e adevărat), am conceput proiectul (dar oare ce m-a apucat?) de a pune la punct un text de acelaşi gen, dar ceva mai lung, de vreo cincizeci de pagini, nu mai mult, pentru a nu-l buimăci pe cititor, despre viitorul Pământului, al lumii vii, al Omenirii. Nimic mai mult. (...)
Şi, ce naiba, doar nu o să permitem să se producă această crimă monstruoasă! În orice caz, nu cu amploarea pe care o prevăd toţi oamenii de ştiinţă dată, fiind inerţia incredibilă a conducătorilor noştri, în vreme ce cu toţii sunt foarte bine informaţi, de patruzeci de ani, despre cataclismul care se năpusteşte asupra Pământului. Mult mai bine informaţi decât noi, începând cu protocolul de la Kyoto (1997), ultimii treizeci de ani de luptă împotriva încălzirii climatice nici măcar nu au permis inversarea curbei emisiei de gaze cu efect de seră! Nici măcar stabilizarea acesteia! Din COP în COP, din Summit în Summit, din Conferinţe în Conferinţe, au fost făcute o groază de promisiuni şi de angajamente (neconstrângătoare!), în vreme ce temperatura continua să crească, iar situaţia a ceea ce e viu nu înceta să se înrăutăţească, cu o viteză tot mai mare! Să vorbim un pic despre această inerţie inimaginabilă şi enigmatică. (...)
Fac o diferenţă absolută între „Ei” – categorie în care intră guvernanţii noştri aparent neputincioşi şi industriaşii miliardari aflaţi în fruntea grupurilor de lobby care îi domină –, o diferenţă între „Ei” şi „Noi”, noi, Oamenii, cei mici, cei mai mari, mijlociii, burghezii, de stânga, de dreapta, indiferent, pe scurt, noi, Oamenii. Iar pentru Ei, „oamenii” par a reprezenta un fel de masă anonimă, iar nu ceea ce suntem în realitate: o mulţime de miliarde de indivizi, diferiţi între ei şi care gândesc. De patruzeci de ani, pe deplin conştienţi de mize, Ei ne ascund ceea ce ar fi trebuit să ştim, astfel încât am continuat să avansăm orbeşte, inconştienţi şi creduli.
Ne ţin ascunse, păstrează secrete multiplele detalii ale situaţiei în care se află lumea, iar eu nu aş putea spune cu sinceritate dacă o fac cu bună ştiinţă, pentru a nu declanşa o teamă (o panică?) care ar provoca o contracţie a pieţei şi o prăbuşire a băncilor, sau dacă este un efect al unui imobilism, al unei paralizii, al unui soi de anestezie provenită dintr-un sistem capitalist mondial din care nu ştiu cum să se smulgă. Ambele, fără îndoială. Fapt e că această dezinformare, voluntară sau pasivă, a Oamenilor, în întreaga lume, este o greşeală deosebit de gravă. Primim noi, în cutiile poştale sau prin poşta electronică, broşuri scoase de Stat, destinate să ne alerteze asupra cutărui sau cutărui aspect al situaţiei mondiale şi care să ne ordone să adoptăm un anumit tip de comportament? Niciodată, iar această tăcere neverosimilă este de netolerat”. (Copyright: Editura Seneca)
Se încarcă comentariile...
